Reteaua Corect

Situație grea pentru Tăriceanu

Scris de newsreporter in 09 februarie 2022 la 11:59, in Social. 340 vizualizari Intra in discutie Taguridosar, ICCJ, petre berteanu, tariceanu shortlinkhttp://crct.ro/nz84

Judecătorii ICCJ au respins, recent, contestația omului de afaceri Petre Berteanu, în dosarul în care este judecat pentru complicitate la pretinsa luare de mită de 800.000 de dolari de către fostul prim ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu.

Omul de afaceri a contestat o decizie a Curții de Apel București prin care s-au respins cererile și excepțiile preliminare judecății.

„Încheierea F/CP din 23.09.2021 - În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul BERTEANU PETRU.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală în care s-a emis rechizitoriul nr. 532/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie - privind pe inculpatul BERTEANU PETRU – trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 ?i a art. 5 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BERTEANU PETRU. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.09.2021.”, nota magistratul Curții în decizia sa de cameră preliminară.

Decizia ICCJ este definitivă iar ea consfințește validitatea anchetei DNA în cazul complicelui lui Călin Popescu Tăriceanu precum și faptul că poate începe judecata în dosar.

Soluție similară pentru Tăriceanu

Anterior, în 7 octombrie 2021, un judecător de cameră preliminară de la instanța supremă a stabilit, nedefinitiv, începerea judecării fostului premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, pentru faptele de mare corupție de care este acuzat de anchetatorii DNA.

„Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton. Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr.668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Sec?ia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii.

Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.â

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 157 lei, rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 7 octombrie 2021”, se arată în minuta deciziei în cazul fostului premier al României.

Concret, această soluție indică faptul că probele anchetatorilor DNA au  fost legal obținute și administrate de către anchetatorii DNA iar cererile și pretinsele vicii invocate de apărarea fostului premier nu au fundament.

Fișă de dosar

Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Petre Berteanu pentru complicitate la luare de mită.

În actele din dosar, notează anchetatorii, se arată că în cursul anului 2007, acesta a ajutat un înalt demnitar, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, să pretindă, iar, în cursul anului 2008, să primească, în mai multe tranșe, foloase materiale de la reprezentanții unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiționale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licențe IT).

În baza acestei înțelegeri, reprezentanții companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Din foloasele respective, suma de 800.000 USD a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanță politică.

Cancelar de ministru prins în gheara DNA

La momentul trimiterii în judecată anchetatorii DNA au dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la inculpatul Marian Marius-Dorin, la data faptei șef al cancelariei prim-ministrului, cercetat de asemenea pentru complicitate la luare de mită, întrucât nu a sosit răspunsul la comisiile rogatorii internaționale care îl vizează pe acesta.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, precum și cu privire la alte posibile infracțiuni prin care a fost plătită diferența până la suma datorată de demnitar către firma de consultanță.

S-a dispus clasarea cauzei cu privire la două persoane fizice cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, care au denunțat fapta anterior sesizării organelor de urmărire penală.

Persoanele fizice și juridice străine participante la fapta de dare de mită fac obiectul unei cauze penale instrumentate de autoritățile judiciare din Austria, împrejurare în care dispozițiile art. 10 alin. 2 C.pen. împiedică punerea în mișcare acțiunea penală împotriva acestor persoane.

Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea sumei de 830.000 euro de la inculpat, precum și a sumei de 590.000 euro de la persoana care a primit o parte din comision. În acest scop, au fost indisponibilizate cinci imobile situate în București evaluate la suma de 782.500 euro, precum și un cont bancar deschis la o bancă din Austria.

Totodată, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare în vederea confiscării sumelor de 100.000 euro și 1.300.000 USD, respectiv a sumei de 2.600.000 euro de la două companii offshore implicate în săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Pentru stabilirea situației de fapt și pentru identificarea bunurilor sechestrate, procurorii DNA au cooperat cu autoritățile judiciare din Austria, Elveția și Israel.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.