Reteaua Corect

Scandalul clasării dosarului 10 August: Magistraţii îl acuză pe Iohannis de manipulare

Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și Asociația "Iniţiativa pentru Justiţie" denunță, într-un comunicat de presă, "încercarea de manipulare a opiniei publice" prin intermediul postării de pe Facebook a președintelui Iohannis, prin care cere „Ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat” și solicită „Ministrului Justiției și Ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, relatează Știripesurse.

"Reamintim opiniei publice că dosarul la care face referire Președintele României a fost clasat în vara anului 2020, în timp ce actualul ministru al justiției avea doar calitatea de persoană vătămată în dosarul ”10 august”, iar portofoliul justiției era deținut de dl Cătălin Predoiu, pentru care dl Președinte a avut public numai cuvinte de apreciere", transmit cele două asociaţii.

FJR şi AIJ amintesc faptul că atât Giorgiana Hosu, fost procuror șef al DIICOT, care a fost unul din procurorii de caz în dosar, cât și Gabriela Scutea, procuror general al PÎCCJ, care putea verifica, în calitate de procuror ierarhic superior, actele de urmărire penală, au fost numite în înaltele funcții de conducere de președintele României, la propunerea aceluiași ministru al justiției, Cătălin Predoiu, în ciuda avizului negativ înaintat de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, calificat de Președintele României drept „superficial”, precum și a numeroaselor avertismente publice ale asociațiilor profesionale ale magistraților privind încălcarea recomandărilor din rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV și a avizelor Comisiei de la Veneția care solicitau ca numirea și revocarea în funcțiile cele mai înalte din parchete să se realizeze printr-o procedură transparentă și bazată pe criterii obiective ("sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt"), în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.

"Cu ocazia numirii doamnelor Scutea și Hosu în funcțiile de rang înalt, dl Președinte a declarat presei următoarele: „M-am bucurat că selecția organizată de domnul ministru Predoiu a scos la iveală trei candidați pe care îi consider foarte buni și mi-a făcut mare plăcere să îi numesc în funcție”.

Precizăm că procurorii își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității și controlului ierarhic, autoritatea ministrului justiției asupra procurorilor neinterferând, potrivit legii, cu activitatea de urmărire penală, și că justiția se înfăptuiește exclusiv de instanțele judecătorești.

Prin urmare, răspunderea juridică pentru situația la care s-a ajuns ar putea reveni numai procurorilor de caz, procurorilor șefi DIICOT ori procurorului ierarhic superior procurorului șef al DIICOT, respectiv procurorul general al PÎCCJ, în măsura în care verificările Inspecției Judiciare vor dovedi fapte indubitabile în acest sens. Răspunderea politică pentru buna funcționare a sistemului judiciar trebuie să fie asumată de decidenții politici responsabili de numirea în înaltele funcții de conducere din parchete în cursul anului 2020, în contextul întârzierii nepermise a modificărilor necesare ”legilor justiției”", se arată în comunicatul celor două asociaţii.

În ceea ce privește soluțiile pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați pentru evenimentele ce fac obiectul dosarului „10 August”, acestea sunt exclusiv de competența instanțelor judecătorești, sesizate pe căile procedurale, cu respectarea dispozițiilor legale, mai precizează FJR şi AIJ.

Președintele Klaus Iohannis îi cere ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat.

„Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, anunță Klaus Iohannis.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.