Reteaua Corect

Se intampla ACUM. Povestire din spitalul Floreasca

Scris de newsreporter in 07 Mai 2011 la 13:24, in Sanatate. 22 vizualizari Intra in discutie Taguriacum, bunica, Floreasca, spital shortlinkhttp://crct.ro/nftZ

Mi-am dus bunica la spital. Bunica are peste 80 de ani si e operata la ambele solduri, plus la un genunchi. Bunica are probleme cu inima. Bunica are probleme cu ficatul. Si cu memoria. In momente de agitatie, se zapaceste de tot si nu mai intelege prea bine ce se intampla. Si bunica a ajuns la sectia de terapie intensiva pentru suferinzii de inima. Si de-aici incepe povestea mea scabroasa.

Sursa imagine: dcnews.ro_.jpg

Intru sa o vad. Am voie intre orele 15 si 17. Dar sa nu va inchipuiti ca e vorba de doua ore. Nu. Potrivit teoriei din spital, am voie doua minute. Atat. Apoi urmeaza alt vizitator, al altui pacient. Alte doua minute teoretice. Si tot asa.

Dar binenteles ca regula nu se respecta. Stau mai mult. Incepe balciul, primul act. Bunica nu stie unde e si cum a ajuns acolo. Plange amar, goala pusca. Vine o femeie in halat verde. “O stim bre, a venit si acum doi ani, vroia masaj noaptea”. Nu, n-a venit acum doi ani. Acum doi ani statea la mine si n-a fost sigur la Floreasca. In plus, se numara printre acele ciudatenii ale naturii care urasc masajul. Ii zic. Nu crede. Ii zice si bunicii: “Te stim bre, mata ai venit la noi acum doi ani. Ne-ai facut zile fripte”. Vad ca e pornita rau. O “imbunez”. In ciuda protestelor initiale (“nu, nu, nu”), imi multumeste in final. Si pleaca. O iau de la capat cu bunica. Ii repet iar si iar cum a ajuns in spital, in ce oras e, etc. 

Actul intai, runda doi. Incerc sa vorbesc si eu cu un doctor, sa aflu care e situatia bunicii, ce se poate face, cat mai trebuie sa stea la terapie intensiva. Iese un doctor, imi spune cate ceva, ii suna telefonul, raspunde si dus e.

Intre timp, bunica sta incomod in pat. Nu incomod cum intelegem noi, cei tineri si ferice. Incomod de-a binelea, in conditiile in care are doua proteze la sold si una la genunchi. Nimeni nu vine sa-i schimbe pozitia – ei sau patului. Decat atunci cand apar eu. Ii e foame, n-a mancat nimic. Dar nici acum nu poate manca, pentru ca ii fac transfuzii cu sange. Dar nici apoi nu poate manca, pentru ca...nu poate fara ajutor. Care ajutor? Mai imbunez pe unde pot si plec, pentru ca s-a incheiat intervalul celor “doua minute”. Nu inainte sa remarc ce e pe jos: ace rupte, vata cu sange si alte minunatii.

Credeati ca asta e rau? Nu. Asta a fost partea buna a povestii.

Urmeaza actul doi – salonul.

Ma duc iar la spital. In fata usii, un paznic. N-avem voie sa intram, ca e inspectie. Ce naiba inspecteaza? Gradul de mizerie? In fine. Asteptam. Remarc o tiganca. S-a intins pe jos si doarme. Isi conserva energia. O invidiez pentru adaptabilitate. Pe la 16 si 10 minute paznicul ne lasa sa intram. Navalim inauntru. Ajung la terapie intensiva. Patul bunicii e gol. Sa mor, nu alta. “Dumneavoastra ce poftiti?”, ma intreaba iritata o asistenta. “O caut pe doamna cutare”, ii raspund. Imi spune ca e “la 517 pe dreapta”. Pentru mine suna criptic. Raman priponita cu ochii in gol. Clarifica: “Pe hol, cum iesiti de-aici”. Ma dezmeticesc. Intru la bunica.

Bunica iar s-a agitat, iar nu stie unde e si cum a ajuns acolo. Dar are o problema si mai mare. La propriu. E constipata. Oricat ar fi de neplacut subiectul e real. Se intampla si la case mai mari. Vrea plosca. Nu e nimeni. Vad o plosca, aruncata in “dusul” de la baie. Ma gandesc ca e murdara. Sotul meu se pune pe cautat oameni capabili sa dea o plosca – una curata, ma gandesc eu, naiva. Nu gaseste tipenie. Ma enervez. Ies si eu. Cautam impreuna. Ratacim ca zombi pe holuri. Gasim o asistenta. “Eu nu ma ocup cu asta”. Bine, dar cine? Pai femeile de serviciu. Ok, dar unde sunt? Mister. Anunt plina de nervi ca “bine, atunci o sa faca pe ea”. Si plec.

Sotul continua cautarea. Eu ma intorc sa vad ce mai face bunica si daca nu cumva chiar a facut pe ea. N-a facut. In sfarsit vine o femeie de serviciu. “Na bre!”. Ii infige plosca sub fund, manioasa ca avem tupeul sa o deranjam. Am dedus ulterior ca era plosca pe care o vazusem mai devreme, aruncata in dusul insalubru. Nu de alta, dar se pare ca altele n-au. “Rafturile sunt goale, nu avem de nici unele”, i-a spus mai tarziu o alta femeie de servici sotului meu.

Ok. Bunica geme ingrozitor. Sta intinsa pe pat, nu reuseste din pozitia aia. Vine femeia de servici numarul doi. Mult mai binevoitoare. O imbunez totusi, sa fiu sigura ca o tine suficient bunavointa. Bunica tot nu poate si tot mai geme de rasuna salonul. Femeii ii vine o idee: sa aducem scaunul cu rotile si sa o ducem la baie. Cu chiu cu vai, scoatem plosca, o asezam pe marginea patului, luam dupa noi punga de la sonda plus punga de la transfuzie si ne caram asa, printr-un spatiu extrem de ingust, in baie. Vrem sa o mutam pe closet. Closetul e murdar cu fecale. Bunica mea o roaga pe femeia de servici sa curete. Femeia de servici ia senina peria de curatat veceuri, o baga in closet ca sa o umezeasca si curata cu el capacul. Sa mor! Ii dau hartie igienica (luata de acasa, ca acolo nu exista asa ceva) si sterge capacul. Bunica nu mai rabda, vrea sa se aseze. Insist totusi sa punem hartie pe capac, sa nu se aseze direct pe nenorocirea aia. Bunica se aseaza. Femeia pleaca. Eu raman. Bunica se chinuie ingrozitor. Nu se poate sprijini, are acul in vena, si daca iese acul e nenorocire, ca “nu prea are vene”, cum i se tot aminteste. E deja vanata pe brate, zici ca a fost batuta cu salbaticie. O mana e atat de umflata incat a devenit inutila. Iar ea geme in continuare pe closet. Ii vine sa planga. “Cum am ajuns asa? Omul nu trebuie sa traiasca atat de mult”, imi spune. Intre timp intra iar femeia. Bunica se scuza ca ii e atat de greu sa termine povestea. Femeia ii raspunde ca toti avem probleme, ca viata e grea. Si incepe sa povesteasca despre problemele pe care le are cu sotul, suferind si el, cu ajutor de somaj ioc, ea salariu 7 miloane, operatia necesara barbatului vreo 3000 de euro. Bunica geme in continuare pe closet. Eu ma gandesc ca e ireal ce se intampla. Filmele romanesti sunt renumite pentru starea depresiv-morbida pe care o imprima. Dar, ma gadesc eu, o scena ca asta, cu o batrana care se screme pe veceu, o femeie de servici care se plange de bani si o nepoata naucita, inghesuite toate intr-o baie insalubra de spital (alt paradox) – nu si-ar gasi locul nici in cea mai macabra pelicula autohtona.

Chiar cand eram pe cale sa-mi pierd orice speranta....victorie! Bunica a reusit. Reluam complicatul periplu pana la pat. Dar nu mai functioneaza perfuzia. Cine o drege? Pai tot femeia de servici. Zdrangane de ea in sus, zdrangane de ea in jos, pana incepe iar sa picure. Bunica e mai linistita acum. Incep sa ma ocup de alte aspecte. Poate sa stea cineva cu ea in salon, dat fiind ca exista un pat gol? Poate, costa 40 de lei pe noapte. Ok. Comunic, organizez. Vine la spital femeia care o ingrijeste pe bunica. Eu sunt intre timp acasa, cu cei mici. Ma suna femeia. Imi explica faptul ca patul liber s-a ocupat intre timp. I s-a spus ca poate sta acolo – dar pe un scaun, pe hol. Toata noaptea. Ii zic sa se intoarca acasa. Precizeaza ca a fost asigurata de personalul (impersonal) al spitalului ca bunica a fost sedata si ca va dormi neintoarsa toata noaptea. Si ca e “pe maini bune”. O rog sa mai “imbuneze” mainile acelea inainte sa plece, pentru orice eventualitate.

Si iata, vine o noua zi. Ne interesam daca poate fi mutata intr-o alta aripa a spitalului, unde sa existe conditii mai bune si... o sonerie. Ne-am convins ca nu e tipenie de personal spitalicesc atunci cand ai nevoie de el, iar bunica oricum nu poate sa strige, pentru ca saraca abia respira. De la ora 8-9 asteptam. Se face 12. Se face 13. In sfarsit, doctorul de negasit, de care depinde mutarea, afirma ca bunica poate fi mutata, dar abia maine dimineata, dupa ce i se mai fac niste analize. Ok. Mergem la bunica. Bunica ne anunta ca, intre timp  a venit la ea o doctorita furioasa, care a tipat de a rasunat salonul ca NU, nu se duce nicaieri, trebuie sa ramana acolo, langa salonul de terapie intensiva, in caz ca se intampla ceva. N-am incredere in bunica, pentru ca stiu ca e confuza. Cer confirmare de la colegii de salon. Tiganca din dreapta confirma, tiganca din stanga confirma. Dupa o vreme confirma si doamna din dreptul usii, care explica mai pe romaneste ce s-a intamplat.

Si ce s-a intamplat? La cateva minute dupa ce primiseram confirmarea ca poate fi mutata a doua zi, a venit la bunica infirmarea cu tipete, de parca avea saraca vreo vina. Care au fost exact actorii, nu am priceput. E foarte greu sa afli pana si care anume doctor se ocupa de ruda ta, in ziua cutare.

Asta e, imi spun, mai vedem maine ce va fi.

Intre timp, ii spal protezele dentare. O curat cu servetele umede. Mi se plange ca nu are cine sa o ajute sa manance. Ca degeaba vine mancarea, ea nu se poate pune singura in pozitia potrivita. Si asa e. Singura nu poate. Imi spune ca i-a fost noaptea frig. Geamul era deschis si nu se putea da jos din pat sa-l inchida. Patura era rasucita la picioare si nu ajungea la ea. Asa ca a stat in frig. A dormit foarte putin, in ciuda diazepamului.

Ma intreaba unde  e lingurita. Ii arat. Ma roaga sa mai aduc una, pentru vecina din stanga. Vecina o rugase sa-i imprumute lingurita, dar ea nu a putut – e absolut neigienic si nu aveau cu ce sa o spele. Totusi, bunica avea remuscari ca refuzase sa dea lingurita. Intre timp, imi vine o duhoare. Imi cer scuze, dar nu pot sa-i spun altfel. Incep sa ma uit prin jur. Nu vad nimic suspect. Ma gandesc ca bunica are gaze. Duhoarea dispare si ne vedem mai departe de conversatie. Vecina din stanga afla ca poate parasi spitalul. Bunica imi cere sa-i dau lingurita. Ma mir – din moment ce se externeaza, ce nevoie mai are? Dar femeia intinde mana si o ia cu aviditate, de parca era cine stie ce minune. Duhoarea revine. E ceva ingrozitor – nu sunt un om sensibil la mirosuri, dar repet: asta nu e miros, e duhoare in toata regula. Aduce cu cea a unui cadavru in descompunere. Inteleg in sfarsit ce stia deja toata lumea: vine chiar de la vecina din stanga. Vecina da sa plece, dar isi da seama ca nu stie pe unde. Il roaga pe sotul meu sa-i arate drumul. Pleaca amandoi. 

Incepe barfa. Tot salonul isi da ochii peste cap si cere deschiderea de urgenta a geamului. Il deschidem. Totusi, pleaca toti, mirosul e insuportabi. Ramanem doar bunica, vecina din dreapta si cu mine. Vecina din dreapta explica sec: “S-a pisat. Azi se plimba pe-aici, avea camasa fleasca”. Cat de prapadita e fosta vecina din stanga? Incep speculatiile. Pe de-o parte, se pare ca e om al strazii. Pe de alta parte, se pare ca s-a operat la Paris de inima. Imi exprim scepticismul: Bunico, probabil ca ai inteles gresit. Dar nu. Vine o asistenta, femeie de servici sau ce era. Se pune pe curatat. Vecina din stanga lasase pe pat lucrurile imbibate de urina. Nu mai vorbesc de saltea. Din cate se pare, oricum nu era vorba numai de urina. Femeia ia un spray. Da cu el, pe ici, pe colo. Habar n-am ce spray era. Zice “sa mai parfumam un pic pe-aici”. Dupa ce “parfumeaza”, intoarce salteaua pe dos. Pune asternuturi noi. Si gata. Salonul e pregatit sa intampine un nou pacient. Printre parfumuri, ne confirma ca vecina s-a operat la Paris, ca are acte care atesta treaba asta si ca operatia a fost platita din cate se pare de un nepot. In fine. Asta e o alta poveste, poate mult mai interesanta, doar ca nu are cine s-o spuna. Femeia gaseste intre timp si un pampers de adulti. Nefolosit. Pacat.

Initial am scris toate randurile de mai sus doar ca sa ma descarc dupa cateva zile de cosmar. Dupa ce am terminat, i-am dat sotului sa citeasca, mentionand si posibilitatea publicarii. Mi-a atras atentia ca lipseste descrierea contextului mai larg – sistemul de sanatate din Romania, problemele intampinate la ora actuala de medici si spitale, etc. I-am raspuns ca asta e o simpla poveste personala, descrierea modului in care am perceput eu cateva zile petrecuta ca vizitator in spital, si nimic mai mult. Interpretarile le las in seama altora.

Si a venit o noua zi. Dimineata aflu ca o doctorita s-a plans de presiuni si a amenintat ca nici nu o mai trateaza pe bunica daca ele vor continua. Care Dumnezeu au fost  presiunile? Tot ce-am facut a fost sa ne interesam de starea ei de sanatate si sa incercam sa aflam daca nu cumva ii putem asigura conditii mai bune, intr-o alta aripa a spitalului. Se pare insa ca am atins o serie de orgolii medicale, nimerind in mijlocul unor intrigi de culise de care habar n-avem.

Am mai aflat ca pana luni este exclusa plecarea ei din actualul salon, intrucat mai trebuie facute niste investigatii. Ok. Bunica primeste acordul de a aduce un scaun cu rotile dotat cu olita. Are voie sa stea cineva cu ea, pe scaun. Pe un scaun adus, evident, ca acolo n-am prea vazut asa ceva. Eventual pe cel cu olita, ca nu e loc de sezatoare. Nu stiu daca si pentru asta e nevoie de bani. Nici nu conteaza, decat ca idee.

Am mai aflat ca bunica a avut aventuri cu plosca si noapte trecuta. Asezonate cu dureri in umarul stang. Gemea, ofta, nu prea stia ce i se intampla, era din nou confuza. Cert e ca spitalul sufera din lipsa personalului. Astfel incat, chiar daca stai in imediata apropiere a salonului de terapie intensiva, in ideea ca acolo vei avea parte de o reactie imediata, poti sa gemi si sa urli cat vrei, ca nu are cine sa te auda. Poate o soprana ar avea sanse, dar nu e cazul bunicii. Cand a avut problema cu umarul, nu s-a sezisat nimeni in afara de colegii de suferinta din salon.

Tragand linia, am ajuns la concluzia ca nu am decat o singura solutie: sa stau frumos langa bunica, pe scaunul cu olita. M-am gandit ca ma inarmez cu laptop-ul si cu cartea mea fantasy despre Avalon (fiecare cu escapismul lui), si asta e, ma duc la razboi, lasand copiii in grija cui s-o nimeri. Intre timp insa, o infirmiera a auzit ce povestea bunica despre problemele ei. S-a oferit sa se ocupe, organizand ad-hoc chiar si un schimb de ture cu o colega. In schimbul unei “imbunari”, evident, ca doar nu de drag sau din simtul datoriei fata de fisa postului.

Ahaaaa! Deci asa trebuia facut! Ciudat, pentru ca de imbunat imbunasem oricum pe toata lumea si pana acum. Dar nu era stabilit totul in termeni atat de “profi”. Poate de data asta functioneaza, imi spun plina de speranta.

O sa aflati si voi cand ma intorc iar de la spital.

Deocamdata, mai trebuie sa amintesc un detaliu "picant". Mai tineti minte patul parfumat? Ei bine, ieri l-am gasit aranjat mai ceva ca un pat de hotel. Cu perna ridicata si pliata “apetisant”. Nu lipseau decat petalele de trandafiri. Mai ca mi-a venit sa ma intind in el, moarta de somn cum eram, noroc ca m-a trezit amintirea la realitate si mi-am “depliat” urgent genunchii. Un alt pat care se eliberase – dar nu avusese nevoie de parfumare – a fost aranjat in mod obisnuit, fara perne pliate si alte mofturi. Aviz amatorilor – alegeti patul mai modest, poate aveti noroc si ascunde mai putine povesti parfumate, sau macar unele dintr-un trecut ceva mai indepartat.

Iata-ma revenita din spital. A fost cea mai scurta vizita de pana acum, pentru ca bunica a fost azi foarte toropita si am lasat-o sa doarma. Slava Cerului, dupa cum mi-a povestit, varianta "profi" s-a dovedit in final buna. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.