Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii, la întâlnire vor participa miniştri, secretari de stat, şefi ai departamentelor de resurse umane şi experţi în domeniu din regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
„Reuniunea la nivel înalt va fi o oportunitate pentru statele membre să dezvolte strategiile în domeniul resurselor umane care să asigure sustenabilitatea sistemelor de sănătate, în condiţiile în care bolile netransmisibile şi îmbătrânirea populaţiei necesită tot mai multe resurse. Adoptarea la Bucureşti a unei Declaraţii comune privind resursele umane pentru sănătate ar fi o bună oportunitate pentru coordonarea politicilor în domeniu la nivel european”, a precizat sursa citată.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.