Reteaua Corect

Reacții neașteptate în scandalul Clotilde Armand

Scris de newsreporter in 08 noiembrie 2022 la 12:42, in Social. 479 vizualizari Intra in discutie Taguriani, Clotilde Armand, Mihai Radu, nicusor dan, ractii shortlinkhttp://crct.ro/nAqr

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a evitat să răspundă dacă primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, putea să fie manager de proiect pe fonduri europene, precizând că sunt instituţii mai competente decât el care ar putea să dea răspunsuri pe acest subiect. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, consideră că cei de la Agenţia Naţională de Integritate - care au acuzat-o pe Clotilde Armand pentru ca a fost şi primar şi manager de proiect - nu au dreptate în acest caz, relatează Știripesurse.

Nicuşor Dan a fost întrebat dacă Clotilde Armand putea să fie şi primar şi manager de proiect pe fonduri europene.

“Sunt mai multe instituţii care sunt implicate şi sunt sigur că ele îşi vor face datoria. Sunt nişte instituţii care sunt mai competente decât mine să dea nişte răspunsuri”. a afirmat edilul.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a afirmat că nu crede că ANI are dreptate în ceea ce o priveşte pe Clotilde Armand.

“Primarii ale căror primării gestionează fonduri europene primesc acest spor de 25% din fonduri europene şi nu este o opţiune. Legea spune că se majorează indemnizaţia primarului cu 25%, nu dacă vrea primarul, ci se majorează. Din acest punct de vedere, consider că este destul de clar. Referitor la discuţia aceasta despre manager de proiect, înţelegerea mea este că inclusiv de la Programul Operaţional Capacitate Administrativă există acest vid care spune că primarul poate să fie manager de proiect atâta timp cât se îndeplinesc nişte condiţii. Nu cunosc speţa în detaliu, dar cum văd eu lucrurile acum cred că cei de la ANI nu au dreptate. (...) Nu m-am numit manager de proiect”, a declarat Radu Mihaiu.

 

Potrivit unui comunicat transmis luni de ANI, Clotilde Armand se află în conflict de interese administrativ pentru că a obţinut 18.720 Lei după ce s-a numit pe sine manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, din acest statut decurgând şi acuzaţia de incopatibilitate, întrucât a exercitat simultan şi funcţia de primar. De asemenea, ANI a sesizat Parchetul ICCJ, pentru că, în perioada februarie – august 2022, Clotilde Armand a semnat un număr de 5 dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.