Reteaua Corect

Rafila îl contrazice pe Iohannis: Măsurile anti-Covid n-au fost luate cu consultarea specialiștilor

Scris de newsreporter in 25 noiembrie 2020 la 11:23, in Social. 377 vizualizari Intra in discutie TaguriAlexandru Rafila, consultare, guvern, iohannis, masuri, specialisti shortlinkhttp://crct.ro/nwZU

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că ar fi "incorect" dacă nu ar recunoaşte că "au fost şi acţiuni bune" întreprinse de Guvern pentru gestionarea crizei sanitare provocate de noul coronavirus, însă consideră că au fost şi măsuri care nu au fost luate pe timpul verii sau măsuri care nu sunt "în regulă”, iar acestea au fost explicate ca fiind urmări ale recomandărilor unor specialişti pe care Executivul nu i-a prezentat public niciodată, anunță news.ro, potrivit Știripesurse.ro.

Prezent marţi, într-o conferinţă de presă la PSD Prahova, Alexandru Rafila, candidat din partea acestei formaţiuni la alegerile din 6 decembrie, a afirmat că i s-ar părea "incorect" să nege faptul că "au fost şi acţiuni bune ale Guvernului”.

El a susţinut însă că nu sunt "în regulă” măsuri precum limitarea accesului la testare, organizarea de cursuri şcolare exclusiv online sau suspendarea activităţii unor pieţe, ori măsuri care ar fi trebui luate, dar care nu au fost implementate, precum crearea unor centre de training pentru specialiştii în testarea PCR ori controlul, în unele situaţii, a calităţii testelor efectuate.

"Mi se pare ciudat să afirmi că aceste decizii au fost luate cu consultare a specialiştilor când, de fapt, acest lucru nu a fost făcut, iar specialiştii care au recomandat nu au fost niciodată prezentaţi. (...) De cele mai multe ori au fost menţionaţi specialiştii, experţii care ar fi forţat câteodată Guvernul să ia diverse măsuri. Este un lucru neadevărat. De cele mai multe ori experţii nu au fost consultaţi, au fost luate măsuri de natură politică, iar specialiştii au fost consultaţi atunci când măsurile politice coincideau cu punctul de vedere al specialiştilor. Or, în momentul în care eu am un Comitet Naţional de Situaţii de Urgenţă care ia diverse hotărâri periodic, iar Comitetul Ştiinţific al CNSU nu s-a mai întrucât de circa două luni şi jumătate, vă întreb care este nota pe care aţi da-o dvs. Guvernului în această situaţie”, a afirmat Rafila.

El a spus că un calificativ "satisfăcător” ar fi potrivit pentru activitatea Executivului.

"Eu sper să nu ajungem în situaţia unei explozii a numărului de cazuri după alegeri, dar nu datorită alegerilor, ci datorită inacţiunii sau măsurilor greşite din această perioadă, încât să stăm după alegeri o lună de zile într-o carantină dură. Pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, sigur, oamenii vor fi nemulţumiţi, se vor gândi retroactiv şi o situaţie care astăzi poate pare stabilizată va fi infirmată de o realitate dură din luna decembrie şi eu sper că acest lucru să nu se întâmple, dar, din nefericire, el se va întâmpla dacă nu se schimbă abordarea legată de gestionarea acestei pandemii”, a adăugat Alexandru Rafila.

 Video pe Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.