Reteaua Corect

Rafila, despre noua taxă propusă în strategia pe sănătate până în 2030

Scris de newsreporter in 05 decembrie 2022 la 12:44, in Social. 382 vizualizari Intra in discutie Taguri2030, medic, rafila, reactie, strategia pe sănătate, taxa shortlinkhttp://crct.ro/nAyq

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, luni, într-o conferință de presă, că „este o minciună” că ar fi propusă o taxă suplimentară pentru serviciile medicale. Ministrul a afirmat că, în strategia pe sănătate pentru perioada 2023 – 2030, este propus un proiect-pilot pentru furnizarea de servicii medicale ambulatorii contra cost, peste programul medicului, relatează G4Media.

Alexandru Rafila a spus că proiectul strategiei naționale de sănătate a României „a fost realizat integral de experți independenți”.

Ministrul a precizat că taxa respectivă se referă la „furnizarea de servicii ambulatorii în unitățile sanitare publice, în afara normei de bază”.

„Nu e vorba de nicio taxă suplimentară, e o minciună. A fost prezentat neprofesionist. E vorba doar de un proiect-pilot în această strategie, care trebuie să se desfășoare între 2026-2030. Dacă guvernul nu consideră oportun acest proiect-pilot, poate să dispară”, a susținut Rafila.

Acesta a spus că proiectul-pilot urmărește să stabilească dacă, într-o unitate sanitară publică, după programul de lucru, un medic poate desfășura această activitate în sistem privat.

„În momentul de față această opțiune e doar în zona unităților sanitare private și propunerea de pilot este pentru 1, 2, 3 unități în care să încerce în spitalele respective dacă medicii vor să lucreze peste program, să poată să desfășoare această activitate. (…) Nu e cazul să inducem în eroare populația. (…) Discutăm doar despre un proiect. E o idee care trebuie dezbătută, poate să fie agreată sau nu”, a subliniat Alexandru Rafila.

Context. Potrivit proiectului strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pusă în dezbatere publică pe site-ul instituției, Ministerul Sănătății vrea ca pacienții care vor să primească serviciile medicale de la un anumit medic să plătească o taxă, numită coplată.

„Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în nota de fundamentare a strategiei citate, fără vreo precizare că ar fi vorba despre servicii medicale oferite în afara programului de lucru.

G4Media

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.