Reteaua Corect

Protest CNS Meridian în Piața Victoriei

Scris de newsreporter in 16 septembrie 2021 la 08:08, in Social. 323 vizualizari Intra in discutie TaguriCNS Meridian, piata victoriei, protest shortlinkhttp://crct.ro/nyqv

Reprezentanţi ai mai multor organizaţii sindicale din diferite domenii, afiliate la CNS Meridian, sunt aşteptaţi să protesteze, joi, în Piaţa Victoriei, solicitând înlăturarea inechităţilor salariale, aplicarea unor legi sau modificarea altora, relatează Știripesurse.

Protestul organizat de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian este programat să se desfăşoare între orele 10.30 şi 13.30, în faţa sediului Guvernului, numărul maxim de persoane care pot participa fiind de 600, din cauza restricţiilor impuse de pandemie.

Prin acest protest, organizaţiile sindicale din structura CSN Meridian vor să aducă în atenţia autorităţilor şi a opiniei publice "probleme arzătoare", între care "fentarea" legislaţiei sociale de către autorităţi şi neaplicarea legilor privind Statutul Personalului Feroviar - Legea nr.195/07.09.2020; Statutul Personalului Silvic modificat şi completat prin Legea nr. 234/09.12.2019; legea coşului minim de consum pentru un trai decent în România; legea pensiilor, etc, precum şi aplicarea legii salarizarii, în integralitatea ei, începând din 1 ianuarie 2022.

Sindicaliştii mai solicită reglementarea unei grile de salarizare unitare pentru angajaţii din administraţia publică locală şi critică îngheţarea salariilor în anul 2021, Legea "scelerată" şi retrogradă a Dialogului Social, reducerea vârstei de pensionare a poliţiştilor locali.

"Legea - Cadru nr.153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu a fost îmbunătăţită şi corectată aşa cum s-a promis, spulberând pur şi simplu aşteptările a sute de mii de salariaţi din sectorul public: TESA din sănătate, TESA din învăţământ, personalul contractual din administraţia publică şi din apărare, etc", afirmă aceştia.

Totodată, ei cer încetarea discriminării salariale grave a personalului de suport tehnic, economic şi administrativ din sistemul sanitar, inclusiv a biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor şi tratarea echitabilă a întregului personal angajat în sistemul sanitar, medical şi nemedical, aplicarea în prezent “ad litteram” a Legii 232/2016 privind industria naţională de apărare, actualizarea acesteia de urgenţă şi adoptarea unei Strategii naţionale pentru relansarea industriei naţionale de apărare pentru protejarea intereselor naţionale de apărare ale României.

"Investiţiile în serviciile publice de interes general sunt minime, iar în anumite domenii, politicile guvernamentale sunt total lipsite de viziune strategică: transporturile feroviare, transporturile aeriene, industria de apărare, agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, etc", susţin organizaţiile sindicale.

Reprezentanţii CNS Meridian solicită şi asigurarea cadrului legal şi financiar pentru funcţionarea aeroporturilor României conform standardelor europene şi internaţionale, stoparea măsurilor antisociale care afectează salariaţii din aeroporturile ţării şi iniţierea unei Legi a salarizării personalului aeroportuar din subordinea Consiliilor judeţene; accelerarea aplicării măsurilor guvernamentale necesare pentru a avea o tranziţie justă în Bazinele Carbonifere Valea Jiului şi Oltenia; garantarea drepturilor omului în contextul pandemiei şi evitarea segregării românilor pe criterii sanitare. Aceştia susţin: "Certificatul verde nu reprezintă o soluţie, iar vaccinarea lucrătorilor nu se poate face decât cu consimţământul informat al acestora".

"Măsurile adoptate în contextul crizei pandemice din ultimele 18 luni s-au adăugat la problemele structurale ale României, conturând o perspectivă îngrijorătoare pentru toţi cei care ar vrea să continue să trăiască şi să muncească în ţară: datoria imensă care poate conduce la noi politici de austeritate; derapajele democratice şi impunerea unor măsuri sanitare autoritare, neacceptate de lucrători şi cetăţeni; o instabilitate politică şi instituţională fără precedent", arată sursa citată.

Uniunea TESA din Sănătate a anunţat că participă, în semn de solidaritate cu CSN Meridian, la protestul din Piaţa Victoriei, principala revendicare comună fiind legată de tergiversarea rezolvării revendicărilor federaţiilor din CSN Meridian. Totodată, revendicările Uniunii TESA din Sănătate sunt cu prioritate: eliminarea discriminărilor salariale, salarizare echitabilă pentru toate categoriile, acordarea tranşelor de majorare salarială de 25% prevăzute de Legea 153/2017 şi a voucherelor de vacanţă, îngheţate de la începutul anului 2021.

"Guvernanţi! Ajunge cu lupta între voi! Avem nevoie de rezolvarea concretă a revendicărilor noastre si nu de bătaia între voi! Ajunge cu tergiversarea,ajunge cu talk-show-urile la tv şi pe facebook! Vrem rezolvarea problemelor noastre! Nu la Tv ci în realitate! Vă dăm un avertisment joi ,16 septembrie 2021, în stradă, în Piaţa Victoriei! Liniştiţi-vă şi treceţi la treabă! Rezolvaţi problemele ţării, ceea ce salariaţii din România şi noi cei din sănătate vă cerem de atâta timp! Cuţitul ne-a ajuns la os, preţurile cresc, salariile le-aţi îngheţat, iar vouă vă arde de bătălii şi crize politice! Ajunge cu iresponsabilitatea voastră! Ajunge cu discriminarea din sănătate! Liniştiţi-vă sau nu veţi mai avea linişte cu noi! Greva generală bate la uşă!!!!", au susţinut reprezentanţii Uniunii TESA din Sănătate.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.