Reteaua Corect

Primul studiu științific privind „lupta anticorupție” din România. Cifrele care SPULBERĂ mitul

Legenda excepționalismului corupției și anticorupției la români începe să se destrame. Studiul unui cercetător occidental de prestigiu declanșează, în fine, acest proces, scrie QMagazine.ro.

LUPTA SCOPULUI CU MIJLOACELE ȘI CAPCANA EVALUĂRII CANTITATIVE

La început, mai puține și mai timide, ulterior, tot mai multe și mai îndrăznețe, se fac auzite voci care ridică semne de întrebare față de lupta anticorupție, care, chiar dacă este plină de intenții bune per se, datorită încălcării constante a unor drepturi și libertăți individuale, a început să provoace abuzuri, incompatibile cu statul de drept.

Una dintre aceste voci este cea a Dr. Martin Mendelski, în prezent cercetător postdoctorat al Institutului Max Plank pentru Studii Sociale din Cologne/Koln (Germania).

Reputația Dr. Martin Mendelski a fost câștigată în timp, acesta ocupând mai multe funcții academice la universități de prestigiu din Europa cum ar fi: Universitatea din Trier – Departamentele de Sociologie și Științe Politice, Universitatea din Luxembourg, Universitatea de Științe din Goettingen etc.

Cu referire la unul dintre domeniile sale de interes – anticorupția, Dr. Martin Mendelski a publicat la începutul anului 2019 un studiu foarte interesant, intitulat „15 ani de luptă anticorupție în România – creștere, abatere, accelerare”.

Primul studiu științific privind „lupta anticorupție” din România. Cifrele care spulberă mitul-2-QMagazine

STUDIUL PLEACĂ DE LA ÎNTREBĂRI FIREȘTI CUM AR FI:

  • ESTE LUPTA ANTICORUPȚIE UN SUCCES SAU UN EXCES?

  • ACTIVITĂȚILE ÎN DOMENIUL ANTICORUPȚIEI DESFĂȘURATE DE ORGANELE DE ANCHETĂ PENALĂ ȘI DE SERVICIILE SECRETE AU RESPECTAT SAU AU DEPĂȘIT LIMITA UNOR PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE STATULUI DE DREPT?

  • BENEFICIILE SOCIALE ALE LUPTEI ANTICORUPȚIE I-AU DEPĂȘIT COSTURILE SAU DIMPOTRIVĂ?

Pentru a răspunde acestor întrebări autorul pune în relație resursele alocate pentru eradicarea corupției (umane, financiare și tehnice), cu procedurile întrebuințate (judiciare și parajudiciare) și rezultatele procesului (sub aspectul ordinii sociale la care s-a ajuns).

În același timp el pune în contrast corectitudinea procesului – în sensul desfășurării acestuia în acord cu drepturile fundamentale ale omului care ar sta la baza organizării societăților moderne, cu eficiența – văzută ca sumă a rezultatelor palpabile. De asemenea, în acest cadru, compară măsura adecvării mijloacelor la scopul urmărit (combaterea corupției) cu gradul de rezonabilitate al procedeelor utilizate.

Dr. Mendelski este convins că scopul nu scuză mijloacele. Mai mult chiar, el crede că accentul excesiv pus pe scop cu neglijarea caracterului mijloacelor, transformă, printr-un fenomen pervers, mijloacele în scop și astfel o activitate utilă devine contraproductivă.

Or, acolo unde, ca în România, lupta împotriva corupției în loc să fie mijlocul însănătoșirii relațiilor sociale ajunge a fi un scop în sine, ea se deschide influenței politice și ratează adevărata țintă.

Așa se explică de ce aici anticorupția a încetat a fi intensivă – adică orientată spre tratarea cauzelor, și rezonabilă – adică preocupată de ocrotirea celor nevinovați, pentru a deveni extensivă – adică orientată spre tratarea simptomelor, și excesivă – adică lovind în egală măsură pe vinovați și pe nevinovați.

Aceasta a însemnat și prioritatea absolută acordată aspectelor cantitative (cât mai multe condamnări) în detrimentul celor calitative (cât mai puțină corupție).

Concluzia este că un sistem politic abuziv nu poate combate abuzul și un sistem judiciar corupt nu poate combate corupția.  

CITEȘTE STUDIUL INTEGRAL ÎN ROMÂNĂ AICI 

Dr. Martin Mendelski consideră că este de evitat abordarea în termenii unei logici cantitative simpliste care face din acumularea continuă a mijloacelor de luptă (de exemplu înmulțirea interceptărilor telefonice), precum și a rezultatelor imediate ale folosirii extensive a acestora (număr de urmăriri, de puneri sub acuzare, de condamnări) criteriul succesului în eradicarea corupției.

„Ieșirile organizaționale” (respectiv cantitatea produsului obținut prin utilizarea mijloacelor puse la dispoziție) mai mari nu înseamnă neapărat progres, mai ales dacă obiectivele și limbajul aparatului anticorupție și ale societății nu coincid.

Eficiența cantitativă nu este același lucru cu eficiența calitativă. Astfel, rezultatele trebuie să fie mereu evaluate în baza anumitor „standarde de calitate procedurală”. De ce? Pentru că numai o procedură de calitate – respectiv congruentă cu valorile care circumscriu organizarea unei comunități date – garantează obținerea unor rezultate de calitate – respectiv reducerea și descurajarea sistemică a corupției, iar nu doar împuținarea aleatorie a corupților.

INTERVENȚIA NEFASTĂ A UE

Din perspectiva acestor considerații cu valoare de principiu, studiul evidențiază contradicția dintre prioritățile integrării europene ale României, care erau strategice și coerente, și obiectivele Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) care erau tactice și ad hoc (spre exemplu înființarea Agenției Naționale de Integritate, numirea anumitor persoane, precum L.C. Kovesi, D. Morar, în funcțiile de conducere ale aparatului represiv, pronunțarea de condamnări în cazuri concrete de presupusă corupție la nivel înalt).

Studiul reamintește în acest sens, printre altele, celebra cerere a Comisarului Verheugen de a se „prinde un pește mare”.

Comisarul Verheugen despre coruptia din Romania-QMagazine

Verheugen declara, în 2004, că „justiția din România va ajunge să-și facă datoria așa cum trebuie” și că „peștii mari vor ajunge după gratii, nu doar persoanele mai puțin însemnate”.

Așa s-a ajuns ca exigențele și criticile UE să aibă efectul pozitiv de a obliga Guvernul român la mobilizarea unor mijloace considerabile în lupta împotriva corupției, dar și efectul negativ de a orienta evaluarea progresului exclusiv spre indicatori formali și cantitativi.

În considerarea tuturor acestor aspecte, autorul concluzionează că UE a jucat un rol important în inițierea și continuarea luptei împotriva corupției în România, mai ales la nivel înalt, dar efectele acesteia nu pot fi calificate drept un succes.

Dr. Mendelski constată că deși capacitatea organizațională îmbunătățită a DNA, a SRI și a instanțelor ar fi trebuit să ducă (în conformitate cu un model simplist intrări-ieșiri) la o instrumentare mai eficientă și accelerată a cazurilor de corupție, aceasta rămâne la un nivel formal fără efecte de profunzime, atât timp cât corectitudinea și caracterul rezonabil al procesului penal rămân discutabile.

Numărul de procurori și de acte de cooperare interinstituțională, ca și cel al rechizitoriilor finalizate cu condamnări de presupuși mari corupți, nu spune nimic în sine.

În schimb, analiza procedurilor în concret deschide „cutia neagră” a anticorupției românești și descoperă numeroase violări grave ale drepturilor fundamentale.

ABUZURILE URMĂRIRII PENALE

Analizând faza de urmărire penală efectuată de către SRI, autorul studiului menționează strânsa cooperare dintre acest serviciu și DNA, încă din anul 2009, atunci când s-a angajat la realizarea unor schimburi de informații și la asistență tehnică, precum și la colaborare și strângerea de probe prin intermediul unor „echipe operative comune” între procurori și ofițeri SRI.

În context se menționează încheierea mai multor „protocoale secrete” cum ar fi cel din data de 4 februarie 2009 semnat de șeful SRI, George C. Maior, și procurorul general al DNA, Laura C. Kovesi.

Sustinerea tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi la Timisoara (3)

George Maior participă la susținerea tezei de doctorat a L.C. Kovesi

Concluziile sunt de-a dreptul îngrijorătoare deoarece arată că în România se acordă anual de aproape două ori mai multe mandate de securitate națională decât în SUA, deși populația României este de 16 ori mai mică.

În plus, numărul mandatelor de interceptare este alarmant de ridicat, ele fiind evident eliberate în condițiile lipsei unei „bănuieli rezonabile” și a unor garanții împotriva „utilizării în exces” a supravegherii secrete, precum și împotriva „abuzului de putere” de către stat, așa cum cere CEDO.

Primul studiu științific privind „lupta anticorupție” din România. Cifrele care spulberă mitul-QMagazine

Primul studiu științific privind „lupta anticorupție” din România. Cifrele care spulberă mitul-1-QMagazine

Notă: Numărul total al mandatelor de interceptare constă din: 1. mandate de securitate națională; 2. mandate de supraveghere tehnică și ordonanțe ale procurorilor emise pentru 48 de ore.

Așadar, din perspectiva statului de drept și a respectului pentru drepturile individuale ale cetățenilor, activitățile excesive de urmărire penală pe bază de supraveghere au devenit discutabile.

Plecând de la numărul tot mai mare de dosare deschise la CEDO, de la recentul val de achitări motivate, de regulă, prin lipsa probelor sau inexistența infracțiunii, precum și de la recurența anumitor nereguli survenite în cursul urmăririi penale a infracțiunilor de corupție, autorul studiului identifică o serie de abuzuri comise de procurori materializate în calitatea insuficientă a probelor, metodele viciate de colectare a acestora, folosirea excesivă a arestării preventive, încălcarea prezumției de nevinovăție și aplicarea de tratamente degradante, violarea dreptului la viața privată.

Referirile concrete sunt multe și tulburătoare. Ele includ discrepanța între „stenograme”  (transcrieri) și „înregistrările audio”, care a sugerat o transcriere discreționară, menită să manipuleze, precum și practica „scurgerilor de informații” (interceptări ale convorbirilor telefonice, documente) cu caracter privat din dosare către mass-media înainte de pronunțarea unui verdict.

Toate sunt menite nu doar să asigure condamnări fără respect pentru principiul aflării adevărului, dar și să determine demonizarea suspecților și condamnarea lor în procese mediatice, realizate pe stradă, înainte ca instanțele judecătorești să desăvârșească opera prin sentințe bazate pe probe contrafăcute sau pe speculații lipsite de suport probatoriu.

ABUZURILE JUDECĂȚII SELECTIVE

Cât privește faza judecății, autorul constată că în România instanțele, în calitatea lor de apărători decisivi ai integrității procedurale, nu au putut acționa ca o „limitare benefică” pentru anchetatorii și procurorii cu exces de ambiție.

Judecata s-a confruntat cu aspecte problematice care au afectat în mod negativ dreptul la un proces echitabil, precum verdictele „mecanice” confirmative bazate pe interpretări contradictorii ale probatoriului, abuzurile procedurale grave (printre care sunt menționate limitarea „dreptului la apărare”, deficiențele legate de aprecierea probelor, hotărârile judiciare bazate pe înregistrări a căror autenticitate este contestată, lipsa unei investigații corespunzătoare a metodelor abuzive de cercetare penală) și alcătuirea nealeatorie a completurilor de judecată.

Cu referire specială la judecata în căile de atac, studiul scoate în evidență caracterul său neunitar, practica interpretării „noi”  a unor „probe vechi“ (de exemplu declarații scrise ale martorilor), cu consecința răsturnării fără probe noi relevante a achitărilor pronunțate la fond, recurgerea abuzivă la dovezi indirecte.

Toate acestea, este convins Dr. Martin Mendelski, arată că imparțialitatea justiției penale nu s-a îmbunătățit în România, ceea ce explică de ce încrederea în sistemul judiciar a scăzut până la un nivel de aproximativ 30%, un număr din ce în ce mai mare de cetățeni căutându-și dreptatea la CEDO. Aceasta în condițiile în care numărul de încălcări concrete ale drepturilor fundamentale a crescut.

Or, lipsa de încredere populară în actul de justiție reprezintă una dintre cauzele cele mai importante ale subminării eficienței calitative a luptei împotriva corupției.

CIFRE TRIUMFALE ȘI EFECTE CATASTROFALE

În mod firesc, autorul își pune în final întrebarea cât de eficientă a fost abordarea penală și represivă a anticorupției din perspectiva rezultatelor?

Câteva cifre pe care le reține sunt relevante.

În perioada 2002-2016

  • numărul anual de inculpați trimiși în judecată (la nivelul Ministerului Public) a crescut de la 388 la 1652;
  • numărul de inculpați trimiși în judecată (la nivelul DNA) a crescut de la 69 la 925;
  • numărul de condamnări definitive a crescut de la 22 la 879.
  • De asemenea, au înregistrat o creștere și cifrele corespunzătoare cazurilor de urmărire penală și condamnare pentru diferite infracțiuni (dare sau luare de mită și trafic de influență).

În perioada 2005-2016, un număr total de 8.347 persoane au fost trimise în judecată și au fost pronunțate 5.726 sentințe definitive.

Printre condamnați s-au aflat numeroși parlamentari, miniștri, primari, magistrați, funcționari publici, generali, oameni de afaceri, administratori, avocați, medici și profesori.

Susținătorii anticorupției au interpretat aceste cifre drept „eficiență” sau „progres” și ca o ocazie de reînnoire a clasei politice. Voci critice din sfera politicului și a mediului de afaceri au văzut în aceste „rezultate” însă, expresia distrugerii capitalului și a clasei politice românești.

Tendința de accelerare a activității anticorupție, numărul mare de dosare instrumentate, numărul mare de hotărâri definitive pronunțate au fost salutate de Comisia Europeană, care a folosit expresii ca „urmărire penală eficientă”, „performanță îmbunătățită”, „progres”, „bilanț de rezultate impresionant”, „dinamism remarcabil”, „semn de sustenabilitate”.

Întrebarea esențială pentru un observator cu simț critic, precum autorul studiului, este, însă, dacă aceste rezultate cantitative au fost obținute prin procese calitative adecvate, adică prin proceduri compatibile cu statul de drept, cu integritatea și cu principiul asigurării unui proces echitabil.

Numeroasele deficiențe ale urmăririi și judecății penale, identificate de Dr. Martin Mendelski, în cuprinsul studiului realizat, indică cu certitudine contrariul. Iar aceasta duce la concluzia eșecului campaniei anticorupție în România.

În  finalul amplului studiu merită notate următoarele afirmații surprinzătoare în raport cu percepția unei părți a publicului românesc, dar mai ales a mediilor europene:

  1. a) Deși eficiența sistemului judiciar penal măsurată prin referire la indicatorul rezultatelor cantitative a crescut, analiza procedurii penale practicate dovedesc lipsa unui proces echitabil și a rezonabilității.
  2. b) Deși sistemul penal al României s-a îmbunătățit în ultimii 15 ani, această realizare pozitivă a fost obținută în detrimentul imparțialității, al procedurii corecte și al drepturilor individuale ale acuzaților, care în timp au înregistrat un declin.
  3. c) În ansamblu, abordarea de drept penal în lupta împotriva corupției din România a fost caracterizată de un dezechilibru considerabil și de o discrepanță între eficiență și corectitudine. Pe de o parte, putem observa o capacitate sporită și rezultate cantitative. Pe de altă parte, procesul penal în ansamblu este lipsit de integritate și s-a abătut de la principiile echității și rezonabilității. Cu alte cuvinte, urmărirea penală eficace a cazurilor de corupție a fost realizată în detrimentul unei urmăriri penale echitabile și corecte. Deci, în detrimentul eradicării corupției.

CONSPIRAȚIA TĂCERII ȘI TRAGEDIA VICTIMELOR „COLATERALE”

Autorul a tras aceste concluzii și în urma mai multor interviuri pe care le-a avut cu unii judecători, avocați și procurori care au declarat că urmărirea și judecarea infracțiunilor de corupție suferă din cauza deficiențelor, abaterilor, abuzurilor, anomaliilor și injustiției.

Au fost voci care au afirmat că justiția penală din România este asemenea unei loterii și nu știi niciodată dacă vei fi condamnat sau achitat.

În ultimii ani, au fost scoase la lumină situații de injustiție și abuz, excese și abateri de la proceduri juridice și constituționale interne, dar și de la principiile europene ale drepturilor omului.

Din păcate, justiția penală din România a neglijat principiul rezonabilității în favoarea eficienței urmăririi penale cu orice preț. Judecătorii au fost mai preocupați de confirmarea rechizitoriilor decât de verificarea lor în lumina adevărului.

„Povestea de succes” a României, spune Dr. Martin Mendelski, a avut și o „latură tragică” pe care mulți au cunoscut-o, dar despre care nimeni nu îndrăznește încă să vorbească: nenumărate victime colaterale, care au fost reținute, puse sub acuzare, urmărite penal fără garanțiile unui proces echitabil și în unele cazuri achitate după mulți ani de luptă dureroasă cu un sistem de justiție penală deficitar.

Goana după rezultate, prestigiu și putere, la care s-au adăugat ambiții personale, cifre și statistici cantitative a produs un exces sistemic orientat spre rezultate, care nu a fost ținut în frâu.

Comisia Europeană, ambasadele străine, cea mai mare parte a presei și a societății civile – în loc să semnaleze și să atragă atenția asupra excesului și procedurilor inechitabile, în loc să ceară un control benefic în cazul procurorilor prea ambițioși și uneori abuzivi ai diferitelor structuri teritoriale ale DNA – au ales să așeze un văl al tăcerii peste aceste aspecte.

Acest pact transnațional al tăcerii a reprezentat o piedică în calea responsabilității și a întârziat procesul de autocorecție a unui sistem deficitar.  Comisia Europeană, care a ignorat ani la rând abuzurile și abaterile de la cercetări, urmăriri penale și procese echitabile în raportările MCV, continuă să insiste pe eficiență și rezultate.

Lipsa unor criterii de evaluare din MCV privind activitățile desfășurate de Serviciul Român de Informații împreună cu organele judiciare și de urmărire penală competente, precum și lipsa unor indicatori pentru evaluarea încălcărilor dreptului la un proces echitabil constituie unul dintre motivele aprecierilor eronate ale UE cu privire la starea statului de drept în România, precum și ale multor recomandări eronate.

Studiul pe care l-am rezumat merită citit integral. El are nu numai calitatea de a oferi o analiză rece, neutră, obiectivă și dedramatizată a ceea ce se numește luptă împotriva corupției în România, dar și de a trezi conștiințele celor implicați în acest proces la București și la Bruxelles și care, din rațiuni mai mult sau mai puțin binecuvântate, continuă să aplice bolii o terapie letală pentru bolnav.

Această cercetare, realizată cu instrumentarul cercetătorului științific, face mai mult decât zece rapoarte MCV și o sută de scrisori explicative ale guvernului român.

El demonstrează că MCV nu este doar obsolit, ci și nociv. Este vremea, deci, ca să i se pună capăt. Prin consens, dacă se poate. Unilateral, dacă este necesar. 

CITEȘTE STUDIU INTEGRAL ÎN ENGLEZĂ AICI ȘI ÎN ROMÂNĂ AICI 

Sursa: QMagazine.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.