Reteaua Corect

Primarul Chirica vrea ca şcolile să rămână deschise şi în scenariul roşu

Scris de newsreporter in 06 noiembrie 2020 la 10:40, in Social. 593 vizualizari Intra in discutie Taguricnsu, descis, iasi, Mihai Chirica, pn, primar, scenariu rosu, scoli shortlinkhttp://crct.ro/nwUG

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, solicită Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) menținerea deschisă a școlilor și în scenariul roșu, păstrându-se același sistem hibrid ca până acum, cu mutarea activităților în online conform ordinului ministrului Educației, doar pentru clasele și școlile unde au fost înregistrate cazuri de COVID-19, relatează Știripesurse.ro.

Mihai Chirica spune că au fost înregistrate doar 200 de persoane infectate cu SARS-COV-2 în rândul elevilor și cadrelor didactice de la începutul școlii.

Am decis în Consiliul Local pentru Situații de Urgență de astăzi să cerem sprijin din partea CNSU pentru reluarea activităților în grădinițe și unitățile din învățământ primar în scenariul folosit și până în momentul de față, iar celelalte unități de învățământ să își desfășoare activitatea în scenariul hibrid, așa cum s-a întâmplat și până acum, motivat de faptul că aportul pe care populația școlară și cadrele care sunt angajate în sistemul de învățământ ieșean nu a adus decât 200 de persoane infectate”, a explicat Mihai Chirica, potrivit presshub.ro.

Edilul susține că și-ar dori ca acestea să continue activitatea în scenariul galben, cu învățământ hibrid, elevii din clasele V – XII, iar învățământul preșcolar – grădinițele și clasele 0-4 – să vină la școli în scenariul verde.

Școlile și unitățile medicale sunt în momentul de față cele mai sigure locuri din țară în ceea ce privește respectarea măsurilor sanitare”, a completat primarul.

Municipiul Iași a trecut în scenariul roșu începând de astăzi, joi, 5 noiembrie, dar că școlile se vor închide de luni, 9 noiembrie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.