Reteaua Corect

Prima zăpadă în iulie: A nins în munții Rodnei

Scris de newsreporter in 10 iulie 2019 la 11:15, in Social. 274 vizualizari Intra in discutie Taguriiulie, muntii rodnei, nins, zapada shortlinkhttp://crct.ro/nuH7

Primul strat de zăpadă din luna iulie a fost înregistrat în noaptea de marți spre miercuri din cauza temperaturilor scăzute pe Vârful Pietrosu Rodnei, județul Maramureș, la o altitudine de peste 2.300 de metri, transmite Mediafax, potrivit Hotnews.ro.

Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a declarat că nu știe să mai fi fost zăpadă căzută în toiul verii în zonă. 
„În ultimele trei-patru zile vremea s-a răcit treptat, iar în noaptea de marți spre miercuri a fulguit sus pe munte, astfel că avem prima zăpadă pe Vârful Pietrosul Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine, înregistrată în luna iulie. Temperatura scăzută din noaptea de marți spre miercuri a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borșa, au fost, cred, zero grade. Sus pe vârf era cernut alb. În luna iulie eu nu îmi aduc aminte să fi nins, în urmă cu 15 ani, în luna august, a mai fost o fulguială sus pe munte, dar nu în iulie”, a spus Timiș. 
Potrivit acestuia, temperatura se menține scăzută și miercuri dimineață, fiind 10 grade în centrul orașului Borșa.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.