Novak Katalin a evocat, în discursul său, personalitatea lui Bethlen Gabor (Gabriel), Principe al Transilvaniei între 1613 şi 1629:
„Bethlen Gabor ne obligă să construim prin credinţă, cu credinţă pentru perenizarea credinţei noastre. Fără încrederea în providenţa divină, munca de-o viaţă a lui Bethlen rămâne inexplicabilă şi de neînţeles, căci el, atunci, prins între doi păgâni, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru ţară (…). Cum să poţi construi dacă pe de o parte se dezlănţuie turcii şi tătarii, pe de altă parte te asupresc austriecii şi germanii şi te mai ameninţă şi ostilităţile interne? Numai cu credinţă. În ciuda tuturor relelor, această credinţă le-a dat putere celor care nu au dat bir cu fugiţii, deşi nu mai aveau nicio speranţă (…). Şi ei nu numai că au rămas în Transilvania, dar această credinţă vie, în ciuda tuturor relelor, i-a făcut să stea locului, să aibă copii, să înfiinţeze şcoli, să fie dascăli, să ţină slujbe, să cultive pământul şi la nevoie să se apere înarmaţi”, a spus preşedintele ungar.
Foarte interesantă apetența regimului budapestan și a liderilor UDMR pentru personalitatea lui Bethlen. Foarte pe scurt, avem de a face cu un personaj interesant și controversat, rege al Ungariei la un moment dat, care a bătut palma cu Imperiul Otoman împotriva Europei apusene. Un comandat de oști care a cucerit teritorii ample la vest de Transilvania, începînd cu Slovacia, și care a avut ambiția de a cuceri Viena și a detrona dinastia Habsburgilor, cu tot cu aliații lor catolici. Practic, Bethlen – care a luptat împotriva lui Mihai Viteazul în bătălia de la Șelimbăr -, a mers pe mîna turcilor împotriva Europei creștine, și se știe că turcii au avut, ei înșiși, două tentative, eșuate, din fericire, de a cuceri Europa apuseană începînd cu Viena.
Cînd președinta Novak spune că Bethlen ”a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru ţară”, cu siguranță are altă țară în cap și nu România. Mai precis, o Ungarie mare, dar independentă de Austria Habsburgilor.
Nu știm dacă Viktor Orban visează să cucerească Europa apuseană, dar sigur e că are meciuri aspre cu ea, ceea ce ar putea explica fascinația sa pentru Bethlen, cel care avea, deja, încă de acum doi ani, o statuie la Tg.Mureș, inaugurată în plină pandemie și campanie electorală .(foto)
Ce mesaje grele a mai transmis azi președinta Ungariei:
„Maghiarii din Transilvania nu sunt doar maghiari, ei sunt încă maghiari în pofida greutăţilor. Ei ştiu din adâncul sufletului că pot contribui cu adevărat la îmbogăţirea patriei mamă şi a pământului lor natal doar dacă păstrează dulcea noastră limbă maternă, dacă preţuiesc şi transmit obiceiurile, costumele şi mândria moştenite de la strămoşii noştri.
Ei nu pot contribui la prosperitatea Ungariei şi a României decât păstrându-şi identitatea”, a declarat Novak Katalin.
Oficialul maghiar a mai spus, conform Agerpres, despre Gabriel Bethlen:
„Cel mai important pentru el era totdeauna supravieţuirea, securitatea şi prosperitatea poporului său. Aceasta este esenţa politicii nobile a lui Bethlen, de a servi binele public, binele maghiarimii (s.n.). De aceea nu-l dăm uitării.
Pentru că noi avem aceeaşi menire, să negociem, să încheiem acorduri, să căutăm aliaţi, să deschidem uşi pentru o viaţă din ce în ce mai bună a maghiarilor. Şi tot ce facem să fie şi spre binele celor dispuşi să coopereze şi să ne fie aliaţi. Acesta este viitorul Europei Centrale.
Căutăm aliaţi pentru a evita războiul cu arme, pentru ca războiul ideologic împotriva ordinii divine a creaţiei, familia să rămână familie, bărbatul bărbat, femeia femeia, şi naţiunea să fie cadrul vital natural al coexistenţei noastre”.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.