Reteaua Corect

Pocuror: Sorina nu părăseşte ţara până când nu va fi în siguranţă

Procurorul general Bogdan Licu a declarat că la Secţia de anchetare a magistraţilor a fost deschis dosar penal privind modul în care a acţionat procuroarea în cazul fetiţei din Mehedinţi, iar o echipă se află la Craiova pentru cercetări. Dosarul vizează abuz în serviciu, potrivit surselor judiciare, scrie Mediafax.

„În calitate de procuror general, nu tolerez abuzuri nu voi acoperi greşeli. La Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a fost constituit dosar penal ce are ca obiect cercetarea împrejurărilor prezentate în mass media. La această oră, la Craiova a ajuns o echipă formată din procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. (...) În cadrul dosarului vor fi verificate toate faptele care au condus la această situaţie. Sunt suspiciuni. Nu pot comenta un dosar în lucru”, a declarat procurorul general, Bogdan Licu.

 

 

Potrivit unor surse judiciare, dosarul penal vizează fapta de abuz în serviciu cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către procuror.

Potrivit acestuia, pe lângă aspectele ce vizează ancheta penală, Ministerul Public se va asigura că minorei îi vor fi „restabilite şi respectate drepturile”.

„Minora nu trebuie să părăsească teritoriul ţării până nu vor exista garanţii depline că aceasta va face în condiţii de siguranţă fizică şi psihică”, a mai spus Bogdan Licu.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus încă de vineri verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi şi a efectuat percheziţia domiciliară. Totodată, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita şi modul în care procurorul a intervenit.

Ministrul Justiţiei, despre cazul Mehedinţi: Este normal ca fetiţa să rămână în România până când este lămurită procedura

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat că fetiţa din Mehedinţi nu ar trebui, din punctul său de vedere, să părăsească România cu familia adoptivă până când nu sunt lămurite toate aspectele privind legalitatea procedurii.

„Asemenea gesturi, situaţii nu mi-aş dori să mai văd niciodată în România. (...) Ca ministru al Justiţiei, am făcut tot ce se putea omeneşte posibil. (...) Cred că este absolut normal ca, până când nu sunt lămurite toate aspectele legate de legalitatea procedurii, fetiţa să rămână în România. Spun strict sub aspect personal. Legal, nu am voie să mă antepronunţ”, a spus ministrul Justiţiei, Ana Birchall.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus încă de vineri verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi şi a efectuat percheziţia domiciliară. La secţia de anchetă este deschis un dosar penal.

Totodată, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita şi modul în care procurorul a intervenit.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.