Reteaua Corect
Adrian Severin

Peste asta nu se trece!

1. Punerea sub urmărire penală de către DNA a Primului Minstru Ponta a dus la căderea guvernului său, rezultat din alegeri, și înlocuirea acestuia cu un guvern nelegitimat electoral. (Aviz tefeliștilor care susțin că nu merg la vot în semn de protest față de faptul că ei una votează și alta iese.)

2. Punerea sub urmărire penală de către DNA a judecătorului Toni Greblă, a dus la schimbarea compoziției Curții Constituționale a României, cea care arbitrează conflictele dintre instituțiile statului și autorizează / validează (așa cum am văzut în 2012) suspendarea / demiterea Președintelui Republicii. (Solicitarea ca Tony Greblă, victima DNA, să revină la CCR, iar Livia Stanciu, “partenerul de nădejde” al DNA și complicele josnic al abuzurilor acesteia, să plece de acolo, este corectă în ordinea morală și chiar în cea politică, dar nu are nici o bază legală; deci este inoperantă. “Laptele vărsat nu mai poate fi adunat.”; sau, în cuvintele judecătorului “asasinat civic”, “luminile s-au stins.”)

3. Punerea sub urmărire penală de către DNA a Procurorului General Tiberiu Nițu a dus la înlocuirea conducerii Parchetului cu o alta impusă, prin blocarea mecanismului constituțional de control interinstituțional prin contraponderi, din chiar interiorul cercului de putere care l-a înlăturat acuzându-l de fapte penale.

4. Punerea sub urmărire penală a judecătoarei Gabriela Bârsan, președinta secției de contencios administrativ a ÎCCJ, de către DNA, a dus la schimbarea conducerii la nivelul instanței judecătorești supreme a României, și totodată, prin contagiune, la blocarea reprezentării românești în Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soțul celei acuzate, distinsul profesor Corneliu Bârsan, judecător român la această curte, fiind constrâns să se abțină de la a mai judeca dosarele de interes pentru țara în care familia sa era cercetată penal, România, înainte de a fi pensionat. 

5. Punerea sub urmărire penală a liderului liberal Ludovic Orban de către DNA a dus la modificarea listei de candidați pentru alegerile la primăria Capitalei, limitând libertatea de alegere a cetățenilor, dar, încă mai grav, tulburarea politică astfel creată a condus la subordonarea PNL față de agenda politică secretă a trinomului SRI-DNA-ÎCCJ. 

Toate aceste cazuri (a căror descriere nu poate fi negată) și multe altele similare, s-au terminat prin achitări sau clasări pe motiv că fapta nu a existat sau nu era prevăzută de legea penală. Un asemenea deznodământ nu a schimbat cu nimic, însă, efectele punerii sub urmărire asupra interesului public și nu a reparat decât marginal prejudiciul uman suferit de cei în cauză. 

Cu numai doi ani în urmă, toate cazurile menționate anterior s-ar fi terminat cu condamnări la închisoare. A se vedea cazurile Remeș, Năstase, Voiculescu, Dragnea, Severin etc. (Oricât de antipatice vor fi fiind aceste persoane, și oricât de vinovate pentru fapte bănuite dar nesupuse judecății, condamnarea lor pe criterii politice, cu încălcarea principiului aflării adevărului, este inadmisibilă, ea fiind de natură să submineze ordinea democratică și de drept a României.)

Clasările, achitările și liberărările condiționate de azi nu sunt rezultatul creșterii numărului judecătorilor corecți, ci al creșterii numărului judecătorilor care, în condițiile demascării complotului anticonstituțional al grupului conspirativ din fruntea autorității judecătorești și a serviciilor secrete, se tem că vor fi chemați să dea socoteală pentru complicitate cu șefii lor la tentativa de răsturnare a regimului de stat în România. De aceea, “tragerile la sorți” controlate mai lasă să apară și magistrați “liberi de contractul cu diavolul”.

În cazurile Ponta și Orban, dintre motivele ascunse ale achitării nu pot fi excluse fracturarea PSD de către cel dintâi (cu mare potențial de amplificare în urma fericitului deznodământ judiciar) și subordonarea politică a PNL de către cel din urmă. (Distrugerea marilor partide românești și înlocuirea lor cu pseudopartide create în laboratoarele neoimperialismului global este parte firească a oricărei conspirații îndreptate împotriva națiunii și democrației noastre.)

Putem oare trece peste aceste fapte încredințând destinul nostru personal și național “tragerii la sorți” organizate de grupuri criminale și antinaționale?! Eu unul cred că nu. 

În acest context revocarea procurorului șef al DNA devine o glumă sinistră. Se impune imediat tragerea sa și a complicilor săi la răspundere penală. Guvernul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în acest sens. 

Dacă nodul gordian nu a putut fi desfăcut, este timpul să fie tăiat. Cum? Așa cum se taie: cu sabia.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.