Reteaua Corect

Peste 300 de clădiri din spitale nu au autorizaţie de securitate la incendiu

Scris de newsreporter in 31 ianuarie 2021 la 12:25, in Social. 455 vizualizari Intra in discutie Taguriautorizatii, incendiu, spitale shortlinkhttp://crct.ro/nxjH

Peste 300 de clădiri în care funcţionează unităţi medicale publice sau private, la nivel naţional, nu deţineau autorizaţie privind siguranţa la incendiu, la sfârşitul anului trecut, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Dintre aceste imobile, peste 180 nu au nici avizul de securitate la incendiu, care presupune un plan privind respectarea măsurilor de prevenire, scrie Știripesurse.

„Din punctul de vedere al avizării-autorizării privind securitatea la incendiu a unităţilor sanitare, la data de 16.11.2020, la nivel naţional, funcţionau 1.392 de clădiri ale unităţilor sanitare şi private, cu paturi. Din totalul acestora, 310 deţin autorizaţia de securitate la incendiu, iar 52 sunt autorizate parţial. Totodată, 728 dintre clădirile unităţilor sanitare nu necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. De asemenea, dintre clădirile care nu deţin autorizaţie (302), pentru 120 clădiri au fost eliberate avize de securitate la incendiu”, se aratp într-un raport al IGSU după incendiul din Spitalul Judeţean Piatra Neamţ..

Conform normelor legale, autorizaţia de securitate la incendiu certifică faptul că o construcţie respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei de securitate la incendiu. Autorizaţia trebuie solicitată după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi înainte de darea în funcţiune a clădirii.

Deţinătorii clădirilor au obligaţia de a obţine avizul şi autorizaţia de siguranţă la incendiu.

Eliberarea acestor documente este necesară atât pentru construcţiile existente, atunci când se schimbă funcţiunile unui spaţiu şi/sau se execută lucrări de modificare, cât şi pentru construcţiile noi. Pentru unităţile sanitare, această obligaţie a fost instituită începând cu anul 1992.

Pavilionul 5 al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, unde vineri dimineaţă a izbucnit incendiul în care cinci pacienţi au murit, deţine aviz de securitate la incendiu fără a avea autorizaţia de securitate la incendiu, a transmis, vineri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Ultimele controale la clădirea care are parter, subsol, trei etaje şi mansardă au fost făcute de pompieri în lunile martie şi noiembrie ale anului trecut.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.