Reteaua Corect

”Perversa” doamnei Raluca Prună

În ziua de 18 mai 2016, doamna Raluca Prună, pe atunci ministru al Justiției, a pus la cale o operație perversă. Prin adoptarea Ordonanței de Urgență numărul 18, motivată de o decizie CCR și de necesitatea transpunerii în acte normative a unor decizii ale Uniunii Europene.

Pentru a mă face înțeles, voi alege un singur exemplu vizând modificarea articolului 305 din Codul de procedură penală. Cititorii vor observa cum, prin eliminarea dar și prin adăugirea unor cuvinte, în textul articolului 305, procurorii dobândesc drepturi discreționare, deschizându-se calea unor grave încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În formularea veche, articolul 305 aliniatul 1 era următorul: ” Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, prevăzute la articolul 16 aliniatul 1, organul de urmărie penală dispune începerea urmăriiri penale cu privire la fapte”. Sublinierile îmi aparțin și au rolul de a scoate în evidență scamatoria perversă operată de doamna Raluca Prună.

Și iată cum sună textul modificat al articolului 305 aliniatul 1: ”Când actul de sesizare îndeplinește condițile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut”. Din nou, sublinierile îmi  aparțin.

Și iată cât de simplu a fost pentru Raluca Prună ca, printr-o simplă ordonanță de urgență, fără dezbatere parlamentară, să violeze drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Observați vă rog care sunt consecințele modificărilor aduse articolului 305. Introducându-se textul ”chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut”, urmărirea penală poate fi dispusă in rem. Adică fără a fi vizați în mod direct autoriii faptelor. Ceea ce le permite procurorilor ca, sub pretextul unei anchete in rem, să poată audia prezumtivi autori ai unor fapte penale nu în calitate de autori, ci în calitate de martori. Ceea ce creează din start două posibile consecințe. 1). În timp ce un autor interogat de procurori are dreptul legal de a se apăra sau de a ascunde anumite fapte  care îi sunt defavoabile sau de a se apăra propunând probe în favoarea sa sau ascunzând fapte care îi sunt defavorabile sau chiar refuzând să dea vreo declarație în condițiile în care, printr-un artificiu al actului normmativ, el primește temporar calitatea de martor, nu se poate apăra în niciun fel ci, dimpotrivă, poate fi ulterior cu ușurință acuzat de mărturie mincinoasă. 2). Și mai mult decât atât. Prezumtivii autori a unor fapte cercetate in rem pot fi interceptați abuziv, fără ca numele lor să apară în mandatul prin care este autorizată interceptarea.

Iată cum numai prin câteva cuvinte eliminate din textul legii și prin alte câteva cuvinte adaugate, sub pretextul îndeplinirii unei decizii CCR, doamna Raluca Prună a făcut în așa fel, încât procurorii să aibă posibilitatea să calce literalmente în picioare dreptul persoanelor la apărare și la intimitate. Evident, aceste violări ale dreptului la apărare nu au nici în clin nici în mânecă cu litera și spiritul deciziei CCR.

Și, culmea, zilele trecute, aceeași Raluca Prună a participat la mitingul de protest, oganizat printre altele și împotiva eliminării inepțiilor pe care ea, în calitatea de ministru al Justiției, le-a introdus în mod pervers în lege. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.