Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Patriarhul Rusiei la Bucuresti: Mici probleme cu ”fusul orar”

Un banc celebru de acum cîțiva ani susținea că după tragedia aviatică de la Smolensk, în care își pierduse viața președintele Poloniei, Vladimir Putin i-ar fi cerut, nervos, premierului Medvedev să rezolve problema fuselor orare, astfel încît să nu mai existe ore diferite pe mapamond. Motivul era că, din cauza fenomenului, Putin comisese o gafă: ”Am sunat la Varșovia, spre exemplu, să-mi prezint condoleanțe și mi-au spus că avionul încă nici nu decolase.” Glumă-glumă, dar se conturează o situație asemănătoare și cît se poate de reală.

“Patriarhul Kirill și-a exprimat disponibilitatea de a accepta invitaţia de a veni la Bucureşti împreună cu ceilalţi Întâistătători ai altor Biserici Ortodoxe din fostele ţări comuniste. Au fost invitaţi în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel. Vizita va avea loc şi cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie)”.
Declarația, făcută joi, aparține purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

E vorba, ați înțeles, de vizita Patriarhului Rusiei la București, anunțată de Q Magazine, care ar urma să se desfăşoare în perioada 26 – 28 octombrie.

Dacă Patriarhul Kirill va fi în București în zilele celor doi sfinți Dimitrie, izvorîtorul de mir și cel nou, e clar că ar trebui să avem parte de un regal ortodox, adică de o slujbă a Patriarhului Daniel, cu participarea extraordinară a oaspetelui rus.

De aici, încep problemele, însă.

Asta pentru că diferența de ”fus orar”, sau, mai corect spus, de calendar dintre cele două biserici face ca în ziua de 27 octombrie, a Sf. Dumitru cel nou, ocrotitorul Bucureștilor, Patriarhul Rusiei să o sărbătorească pe Sf.Parascheva, care la noi pică pe 14 octombrie, în timp ce pe 26 octombrie, de Sf.Dumitru cel mare, biserica rusă nu are niciun sfînt important pe agendă. În schimb, rușii îi sărbătoresc pe ambii sfinți Dumitru pe 8 noiembrie, atunci cînd românii îi serbează pe Sfinții Mihai și Gavril.

Problemele apar, cum se știe, de la refuzul bisericii ruse de a adopta modificările de calendar de la începutul secolului 19, ceea ce pune o diferență de aproape două săptămîni între sărbătorile ortodoxe de rit vechi și nou.

În plus, Consfătuirea întâistătătorilor şi a reprezentanţilor Bisericilor autocefale adunaţi la Moscova, în 1948, a stabilit că ”clericii şi mirenii au obligaţii de a urma stilul acelei biserici locale, în graniţele căreia ei locuiesc, primindu-l ca unul din obiceiurile acelei biserici, respectarea căruia ne poruncesc Sfintele Canoane în numele unirii şi al dragostei”.
Altfel spus, în mod obligatoriu fiecare biserică și fiecare prelat va respecta strict propriul calendar.
Acum cîțiva ani, într-un interviu pentru ziarul Patriarhiei, Nmicolae Preda, profesor doctor în Teologie Liturgică, admitea că diferența de calendar reprezintă o problemă de prim rang a ortodoxiei și își exprima speranța într-o rezolvare a ei, într-un viitor cît mai apropiat:

”Ceea ce se poate afirma fără nici o rezervă este faptul că Bisericile Ortodoxe în totalitate sunt preocupate de această problemă esenţială, care prin soluţionarea ei ar duce cu siguranţă la înlăturarea a o seamă de disensiuni şi ar înlesni realizarea unităţii panortodoxe şi pancreştine atât de râvnite. Problema adoptării de către toate Bisericile Ortodoxe a calendarului îndreptat reprezintă deja una dintre temele principale ale viitorului şi marelui Sinod al Ortodoxiei”. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.