Reteaua Corect
Cozmin Gusa

Omul Zilei, Zoltan Teszari. Miliardarul fără chip a fost prins în fapt

Scris de Cozmin Gusa in 24 noiembrie 2023 la 10:08, in Social. 813 vizualizari Intra in discutie Taguricsat, digi, liviu alexa, prima, Telekom, Zoltan Teszari shortlinkhttp://crct.ro/nCfB

Scandalul zilei, dar presupun că și al perioadei, este legat de miliardarul fără chip, ce a pornit de la un anunț de preluare a Telekom România de către o companie controlată prin interpuși de către patronul marelui consorțiu Digi, pe numele său Zoltan Teszari, alias miliardarul fără chip, anunț publicat de către GSP, dar treaba a fost urmată de o anchetă explozivă a clujeanului Liviu Alexa, de la Ziarul de Cluj, de la NCN, ce a relevat operațiunea ca fiind nu doar puturoasă, ci și ilegală, dar și aducătoare de mari belele pe o linie de intelligence care ar putea să unească Budapesta de Moscova și de aici să cuprindă capitalul financiar din România, dar și influențarea nu doar a comunicațiilor, dar și a fotbalului, dar și mass-mediei cu această linie ciudată.

În cuprinsul articolului său, Alexa a dezvăluit punctual mecanismele subterane prin care Zoltan Teszari a finanțat trustul media care deține televiziunile Prima, Prima News, Prima Sport 1, 2, 3 și 4, agenția de știri News.ro, multe alte site-uri conduse de către Adrian Tomșa (un amic al meu, trebuie să recunosc, nu mă feresc să recunosc acest lucru, îl cunosc de vreo 20 de ani). Dar același Liviu Alexa a prezentat și conexiunile cu capitalul maghiar al acestor finanțări indirecte ale lui Teszari, posibile alte conexiuni cu capitalul rusesc, ce ar putea afecta situația ce ține azi de securitatea națională. Aseară Anca Alexandrescu a desțelenit și mai mult peisajul afacerii ce implică preluarea a vreo 2 milioane de abonați Telekom, concluziile discuțiilor la care am participat ducând însă și înspre eternii profitori ai Statului Paralel, celebrii rezerviști grupați mulți dintre ei în jurul lui Florian Coldea, dar există multe alte nume acolo la care ne vom opri în viitor.

Teszari, miliardarul fără chip, prietenul cel mai bun al lui Ilie Bolojan, maestrul de la Oradea, este deci „Omul Zilei” astăzi, pe gri, și nu pe negru, pentru că este un om din mass media și are posibilitatea să se și apere, nu trebuie să-l ștampilăm direct cu negru, și este „Omul Gri al Zilei”, nu pentru că ar fi fost livrat și publicului astăzi, cu toată discreția lui, ci pentru că a fost depistat jurnalistic ca fiind capul unei mari combinații ce implică mass media, ce implică comunicații, ce implică telefonie, ce implică fotbal, ce implică transmisiuni sportive, dar implică și politică, ba chiar și geopolitică, combinație largă pe care a reușit-o în ultimele 3 decenii Teszari, desigur că și prin multă muncă, dar mai ales cu complicitatea unor oameni din serviciile secrete românești, dar și din serviciile secrete maghiare, care, o parte de tip Coldea, au fost co-interesați financiar, iar alții au executat misiuni sub acoperire, fie în beneficiul puterilor politice ce s-au succedat în România, fie chiar în beneficiul serviciilor secrete ale statului maghiar.

Zoltan Teszari este azi eroul unei bombe de presă, a unei anchete explozive ce va da dureri de cap nu doar CSAT-ului nostru, dar chiar și structurilor NATO. Acolo este o problemă dublă, pentru că beneficiarul serviciilor lui Teszari, unul dintre principalii beneficiari de fapt, este chiar Mircea Geoană, secretarul general adjunct la NATO, iar dacă se va face din nou o legătură cu Moscova a acestui ajutor pe care îl primește Mircea Geoană indirect prin Digi sau prin Prima, va avea coșmaruri, așa cum a avut și în 2009 când a fugit de sub escortă discret, fără să spună nimănui, direct la Moscova ca să ceară socoteală pentru rezultatul alegerilor unor oameni de mâna a treia sau a patra, moment în care s-a și făcut de rușine același Mircea Geoană, soțul mult iubitei Mihaela.

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” prezentat în emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.