Șoferul care a intrat cu mașina în Ambasada Rusiei, ultimul mesaj pe Facebook

„Și eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toÈ›i ucraineni, până când se va sfârÈ™i definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naÈ™tere la Kiev, într-o metropola strălucitoare, populată de oameni fericiÈ›i să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă È™i încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atractiile turistice ale capitalei Ucrainei. Evenimentul sportiv era perfect organizat, gazdele erau ospitaliere, natura era o feerie de culori si de parfumuri, oamenii aveau zîmbetul pe buze si in priviri in acel debut de mai. Si noi eram doi români fermecati de tot ce ne înconjura. Eram fericiÈ›i la Kiev! Părea atunci un scenariu SF, ca locurile acelea sa fi fost invadate trei ani mai târziu de un război devastator, ca poporul ucrainean să fi fost bombardat fără milă, ca acel mall, în care căutasem suveniruri si cadouri pentru cei de acasă, să fi fost pulverizat în martie 2022 de rachete lansate de clona lui Hitler. Au trecut deja săptămâni terifiante de război cu anvergură planetară, Kievul a fost asediat de cotropitori sadici, planând deasupra marilor oraÈ™e din Ucraina spectrul unei lovituri nucleare apocaliptice. Nimic din fericirea acelor zile de primăvară din 2019 nu se mai regăseÈ™te într-un prezent trist, demoralizant, în care speranÈ›a pâlpâie tot mai firav. Omenirea traversează o criză planetară, care tinde să devină apocaliptică. Masacre înfiorătoare au loc în Ucraina, milioane de victime se refugiază în țări încă nebombardate, încă neafectate teribil de stihia unui război mondial, care poate fi sfârÈ™itul civilizaÈ›iei umane. MicuÈ›ii spadasini exuberanÈ›i în 2019 trăiesc un coÈ™mar în 2022, întrebându-se dacă vor mai fi în viață în orele următoare, dacă vor reveni curând în casele lor È™i în familiile lor, dacă vor mai avea motive să zâmbească din nou. Este atât de trist că lumea democratică nu reacÈ›ionează prompt È™i ferm, pentru a reinstaura pacea, pentru a-l pedepsi rapid pe dictatorul însetat de sânge nevinovat, pentru a arăta că există solidaritate umană, pentru a demonstra că ultimul război mondial nu mai poate avea loc È™i că planeta asta nu poate fi distrusă de oameni, pentru că ororile istoriei nu mai pot fi repetate. Am privit admirativ uriaÈ™ele demonstraÈ›ii de condamnare a invaziei putiniste, care au avut loc la Praga È™i în alte metropole ale lumii civilizate. Si totuÈ™i măsurile punitive adoptate împotriva Rusiei lui Putin nu sunt încă suficiente È™i eficiente pe termen scurt. NevinovaÈ›i mor în fiecare clipă în Ucraina. De ce nu au fost expulzaÈ›i diplomaÈ›ii Rusiei, de ce nu au fost transformate ambasadele dictatorului rus în centre pentru refugiaÈ›ii ucraineni? Dacă nici acum nu ne declarăm toÈ›i ucraineni È™i nu acÈ›ionăm solidar pentru a mai avea un viitor civilizaÈ›ia umană, atunci nu vom mai avea o altă ocazie, pentru că vom trăi un sfârÈ™it apocaliptic. Și vom fi vinovaÈ›i, că nu am făcut totul pentru a dovedi că merităm să mai populam această planetă mult prea încercată.

 È˜tiripesurse