O enigmă de proporții: de ce avem cea mai proastă campanie pro-vaccinare

De ce nu s-a vaccinat președintele primul, ca să dea un exemplu nației?
Variante de răspuns:
1) De frica înțepăturii
2) Lipsa de încredere în vaccin
3) Frica de răspundere

Prima și a doua variantă cad din start, pentru că operațiunea putea fi lesne simulată, nu stătea nimeni să filmeze de la un pas de președinte. Cît despre teoria că președintele își așteaptă rîndul și nu riscă acuzația de favoritism – de el însuși susținută azi -, e atît de hilară încît nici o comentăm.

Rămîne valabilă, în opinia noastră, varianta a treia. Nici președintele, nici guvernanții nu vor să stimuleze cu adevărat vaccinarea populației, pentru că asta ar însemna o chestiune extrem de complicată, de dificilă și ar implica eforturi imense.
E mult mai convenabil să se facă doar că lucrează și să dea vina pentru eventualul eșec pe conspiraționiști, pe Biserică, pe Rusia, pe China etc.

Istoria post-decembristă a demonstrat cu vîrf și îndesat că, în România, orice campanie de vaccinare, locală sau națională, a generat scandaluri imense și totdeauna s-a soldat cu eșecuri usturătoare.

Se declanșa, bunăoară, camapnie de vaccinare a elevilor de clasa întîi împotriva hepatitei A, pentru ca imediat să se anunțe amînarea ei, pentru că Ministerul de Finanţe s-a opus achiziţionării vaccinului din sursă unică.
Guvernul decidea prin HG vaccinarea anti-hepatică a copiilor din zonele grav afectate de inundaţii, CNASS venea imediat cu anunțul că nu are bază legală pentru finanţarea operațiunii.
Ori aflam despre campania de vaccinare antigripală de toamnă că va fi amînată, pentru că fondul special al Ministerului Sănătăţii a fost blocat de Ministerul Finanţelor în trezorerie.
Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, din 2008, a fost atît de dezastruoasă încît s-a lăsat cu acuzații de genocid, iar eșecul ei a tras după sine și campania de vaccinare contra gripei Ah1N1, care a venit imediat la rînd, deși sondajele relevau că doar 10% dintre români sunt sceptici față de vaccinuri.
O regulă de fier a fost mereu demararea vaccinării contra unor boli precum gripa sezonieră cu mare întîrziere, uneori startul avînd loc cînd trebuia să fie încheierea.
Rîsul curcilor: în 2009, o fiolă de vaccin pandemic A/H1N1 din cele 50 aflate într-o cutie prezentate într-o conferință de presă, ca mostră, de conducerea Institutului Cantacuzino, a dispărut după conferință. Ulterior, ca bîlciul să fie complet, Ministerul Sănătăţii a anunțat că nici celelalte 49 rămase nu vor putea fi folosite, deoarece ”şi-au pierdut proprietăţile”.
Curcile au rîs și un an mai tîrziu, cînd ministrul Sebastian Vlădescu a anunțat că nu s-a vaccinat antigripal, dar a cerut răspicat familiei sale să o facă.
În ianuarie 2010, ministerul Sănătății se văicărea public că din cca.2.250.000 de vaccinuri anti AH1N1 se folosiseră doar un sfert.
În același an, ministerul cumpăra prin UNICEF un milion de vaccinuri anti-TBC, pe care ar fi trebuit să le producă Institutul Cantacuzino, dar, ce să vezi, nu a putut să o facă ”din cauza lucrărilor de retehnologizare la linia de producţie şi înfiolare”.
Iar 1,2 milioane de vaccinuri anti-AH1N1 erau distruse, pentru că rămăseseră neutilizate. În ianuarie 2012, românii aflau că vaccinarea antigripală a fost oprită din cauza unor suspiciuni privind calitatea vaccinului românesc.

Bîlbîielile autorităților nu rămîneau fără urmări: În 2013, medicii trăgeau semnalul de alarmă, arătînd că vaccinarea în România a scăzut de la an la an. Statisticile arătau că România continua să aibă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din UE la copiii de până în cinci ani.
În 2015, românii aflau că Agenţia Naţională a Medicamentului a interzis punerea pe piaţă a vaccinului antigripal produs de Institutul Cantacuzino, după ce rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care putea produce la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic. Guvernul Ponta trimitea Corpul de control să ancheteze Institutul Cantacuzino, iar o delegație de experți ai OMS era chemată să depisteze ce s-a greșit la vaccinurile românești. O primă concluzie a lor: la Institutul „Cantacuzino” nu exista un plan de business clar, bugetat, pentru următorii 5-10 ani.
Un an mai tîrziu, Comisarul european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis, avertiza că în România nivelul de vaccinare este din ce în ce mai scăzut, el spunând că nu înţelege ”acţiunile împotriva vaccinării din România. Există acţiuni împotriva vaccinului, nu ştiu care este scopul acestui joc nebunesc. Aveţi grijă!” spunea el.
Cifrele oficiale arătau că rata vaccinării anti-gripale, spre exemplu, era de șase ori mai mică decît miminum necesar.

În 2016, CSAT anunța concluziile anchetei privind scandalul din urmă cu doi ani, de la Institutul Cantacuzino: ”Din cauza managementului defectuos exercitat de conducerile succesive ale Institutului „Cantacuzino”, din cauza nerespectării procedurilor, a controlului defectuos al procesului de producţie, dar şi a implicării improprii a Ministerului Sănătăţii, s-au înregistrat deficienţe care pot genera vulnerabilităţi la adresa stării de sănătate a populaţiei şi se impune luarea unor măsuri pentru remedierea tuturor acestor deficienţe şi pentru prevenirea repetării acestora”.

Pe fondul epidemiei de rujeola care tocmai exploda, în aceeași perioadă, soluția autorităților a fost o lege privind obligativitatea vaccinurilor. De aici, un întreg război politic pro și contra ideii. Desigur, legea zace și acum în parlament.
Tot o temă cu scandal era și vaccinarea copiilor în școli ori de către medicii de familie: cum e mai eficient?

Guvernanții vorbeau permanent de cooptarea autorităților locale în vaccinări, ”localii” acuzau centrul că nu îi ajută decît prin vorbe și indicații. Ca și acum.
În 2017, Raportul privind Programul Național de Vaccinare releva în multe județe cifre sub 50% în materie de vaccinare antirujeolică, în mare regres față de anul anterior, astfel că se lăsa cu decapitări la direcțiile de sănătate publică.
În noiembrie, un raport al Comisiei Europene puncta că, în România, ratele de vaccinare împotriva difteriei-tetanosului-tusei convulsive și poliomielitei, în cazul copiilor, a scăzut în ultimii ani, fapt ce a dus la un procent ridicat de infecții cu rujeolă.

Replica a venit, șocantă: cîteva săptămîni mai tîrziu, în România a început o stranie campanie cu materiale care conțineau mesaje anti-vaccinare, asociate fraudulos cu siglele Ministerului Sănătății, OMS și UNICEF. Erau la ordinea zilei inclusiv mitinguri anti-vaccinare, la care autoritățile răspundeau mereu cu ”o vie îngrijorare”, dar cu acțiuni mai mult simbolice.

Sunt doar mărunte spicuiri dintr-un parcurs jalnic al îngrijirii sănătății românilor în ultimii 30 de ani, în care autoritățile mai degrabă încurcă decît ajută.
Regula de fier, cu eficiența dovedită, spre exemplu, e că în asemenea situații precum contestarea vaccinării, nu constrîngerea, nu biciul sunt soluția, nu punerea la zid a oamenilor care, pe bună dreptate, pun întrebări despre vaccin. Ci buna organizare a autorităților și campaniile eficiente de imagine.

Românii trebuie lămuriți, nu terorizați.

Cînd legendarul ziarist Walter Winchell s-a întrebat public, în 1956, dacă nu cumva vaccinul anti-polio ucide, sporind dramatic scepticismul americanilor, replica autorităților a fost să-l vaccineze la TV pe Elvis Presley, nu să închidă radioul lui Winchell. La noi, siteurile care au manifestat scepticism în pandemie au fost samavolnic închise de guvern, iar diriguitorii locali ai marilor rețele sociale nu mai prididesc închizînd conturi ”subversive”.

Pandemia actuală, deși mai gravă, e la fel de prost gestionată ca toate de pînă acum. Pare că din experiențele nefericite nu s-a învățat nimic.

Greu de crezut că e 100% incompentență, însă.

În prezent, autoritățile de la noi lasă clar impresia că simulează activitatea tocmai știind cîte complicații presupune o campanie autentică de vaccinare.
În 2003, eforturi infinit mai mari s-au făcut pentru votarea noii Constituții, un demers care nu suferă comparație cu salvarea vieților cetățenilor, de acum.
Guvernul și-a asigurat serviciile de imagine ale celor mai mari vedete ale momentului, de la Andreea Marin și Adrian Mutu pînă la Ilie Năstase, Cîrcotașii, Nicolae Furdui Iancu șamd, clipurile rulau non-stop la Radio-TV, străzile erau înțesate de afișe, în timp ce poliția oprea șoferii în trafic ca să-i chestioneze despre noul text al Constituției.
1.150 de panouri publicitare în toată ţara şi 3.000 de banere stradale, 5 milioane de fluturaşi privind noua Constituţie fuseseră distribuiţi prin poştă, se făcuseră sute de mii de pliante informative şi aproximativ 200.000 de afişe, la care se adăugau sute de mii de SMS-uri de la companiile de telefonie, emisiuni tematice la radio şi televiziune etc.

Acum, în loc de vedete de prim rang, rulează la TV 3-4 medici insipizi și anonimi, rujați indiferent de sex, în niște clipuri făcute parcă în bătaie de joc și din sărăcie. Vaccinurile se livrează în cutii de pizza. Președintele și primul ministru s-au ferit să dea, primii, exemplul personal. În fiecare zi se află de noi gafe și bîlbe pe frontul anti-Covid.
Din 27 decembrie, doar vreo 150.000 de vaccinuri au fost făcute, ritm care ar aduce obținerea imunizării naționale de turmă peste vreun deceniu.

Nu se știe nici măcar dacă marele protocol de colaborare încheiat pe 10 ani, în 2008, între Patriarhie și Guvern, care prevedea promovarea la comun a unor acțiuni precum vaccinările, a mai fost prelungit. (Sigur, în România au fost la mare preț alt gen de protocoale).
Nu avem știință dacă au existat discuții la nivel înalt între președinte/premier și patriarh plus mitropoliți pe tema vaccinării, în schimb scepticul IPS Teodosie face furori în media pe baricada opusă.

Incompetență a mai-marilor statului ori dezinteres intenționat?

Probabil ambele, dar cu accent pe a doua. Cum spuneam, e mai simplu să stai pasiv și să dai vina pe anti-vacciniști decît să te întrebuințezi serios în convingerea onestă a oamenilor și în organizarea cît mai bună a operațiunii de vaccinare națională.