Reteaua Corect

Număr record de migranți, în Portul Midia. Vezi FOTO

Update Un număr de 157 de migranți din Irak și Iran, între care 56 de copii, se aflau la bordul navei care plutea, marți, în derivă pe Marea Neagră. Ambarcațiunea a fost adusă în Portul Midia, în noaptea de marți spre miercuri, transmite Cotidianul.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, ambarcațiunea a fost adusă în Portul Midia în jurul orei 2.00.

"Azi noapte, navele Poliției de Frontieră Române împreună cu o ambarcaţiune civilă de pe platformele petroliere aflate în zonă au remorcat şi escortat în Portul Midia ambarcațiunea RUYA 1, care plutea în derivă în apele Mării Negre și pe care se aflau peste 150 de persoane. Pescadorul a fost adus în siguranță în port, în condiții de vreme nefavorabilă și mare de gradul 4-5, iar persoanele au fost debarcate. După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, s-au derulat procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză. În total au fost identificate 157 de persoane, care au declarat că sunt cetăţeni din Iran si Irak, 56 de copii si 101 adulți, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră", arată Poliția Română de Frontieră miercuri într-un comunicat.

Este cel mai mai mare număr de migranți clandestini care au venit pe mare, în România.

Ambarcaţiunea suspectă a fost detectată în Marea Neagră marți, la aproximativ 32 mile marine Est Midia, în timp ce se îndrepta din apele internaţionale spre cele teritoriale româneşti.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.