Reteaua Corect

Noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, SIMONA MARCU, în primul interviu

Mulți dintre noi vrem să știm ce va face judecătorul SIMONA MARCU, din funcția de nou președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Eu am vrut să știu și CINE ESTE Simona Marcu. Iată mai jos călătoria pe care am făcut-o împreună, prin timp, înapoi, dar și în viitor, în primul său interviu acordat QMagazine.

DESPRE VALORI

Se descrie ca fiind „un om împlinit din punct de vedere personal, mamă a doi copii înzestrați, cu o familie frumoasă și prieteni de suflet, aproape împlinit din punct de vedere profesional, judecător cu o vechime de peste 27 de ani, care a parcurs sistemul judiciar de la nivelul cel mai de jos, prin fiecare etapă, până la funcția de judecător la instanța supremă și, de mai bine de un an, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii.”

Este aproape împlinită profesional pentru că are sentimentul că încă nu și-a epuizat resursele și mai are multe de oferit pentru ideea de justiție.

Mă caracterizează un acut simț al dreptății și solidarității, al empatiei cu cei prigoniți pe nedrept, cu cei anatemizați și marginalizați, dar şi un profund sentiment patriotic, pe care le-am dobândit din fragedă copilărie și care mi s-a dezvoltat pe parcursul anilor, atât prin prisma experiențelor personale, cât prin cea a familiei mele.

Citește și PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI, CRISTINA TARCEA: ATUNCI AM REALIZAT CÂT DE DOR ÎMI ESTE DE…

A fost influențată în mare măsură de bunicii materni, strămutați din Basarabia, constrânși ca după o viață de muncă să ia cu ei doar ce încăpea într-o căruță. „S-au stabilit în Galați, unde bunicul și-a deschis o mică afacere, dar după ce au venit comuniștii la putere bunicii au pierdut din nou totul, casă, avere, reputație. Lungul șir al umilințelor din perioada respectivă nu i-a îndepărtat de oameni, nu i-a înrăit, dimpotrivă. Au luat calea credinței în Dumnezeu, și asta i-a salvat. Eu i-am cunoscut în amurgul vieții, erau împăcați și înțelepți. Judecata lor era mereu dreaptă și îmi spuneau lucruri pe care atunci nu le înțelegeam pe deplin. Dar mi s-au întipărit foarte clar în minte și, peste ani, am înțeles exact.”

În anii ’90 a judecat zeci, poate sute de dosare având ca reclamanți persoane deposedate samavolnic de averea lor în perioada comunistă. Citind actele din dosare, rememora crâmpeie din povestirile pe care le auzise și în casă. Sentințele prin care le-a făcut dreptate unor oameni jefuiți de comuniști erau și ca o alinare personală.

 

JUDECĂTOR TE NAȘTI SAU DEVII?

Pentru că iubește copiii, Simona Marcu a optat să facă Liceul Pedagogic, sperând la o carieră de învățătoare. După absolvire, a simțit pur și simplu că trebuie să se înscrie la Facultatea de Drept și să devină judecător. „Nu pot explica prin ce resort. În timpul liceului, probabil, am conștientizat cu adevărat experiența, trăirile și dramele familiei mele și s-a produs acea schimbare în conștiință care m-a determinat să mă înscriu la Drept. Tata și-ar fi dorit să mă înscriu la Medicină, dar nu am cedat și, sprijinită de ceilalți membri ai familiei, am dat la Drept și am intrat prima.”

Citește și Cum a ajuns Laura Codruţa Kövesi să întruchipeze mitul femeii care s-a măritat cu justiţia, sub binecuvântarea Statului de drept. Câteva explicații.

Este greu de spus dacă te naști judecător. Își spun cuvântul experiența socială a înaintașilor imprimată în moștenirea ta genetică și propria experiență socială, dar cea mai importantă este vocația, acea chemare interioară care te face să îți dorești să devii judecător pentru a face dreptate. Spiritul dreptății se șlefuiește, se educă, se desăvârșește prin muncă, dar sâmburele care e sădit, îngrijit, crește armonios și dă roade nu poate fi decât nativ.”

Copilăria, iubirea și sprijinul total și necondiționat al familiei, experiențele părinților și ale bunicilor au modelat-o și au direcționat-o pe un drum în care la stânga stă Respectul, iar la dreapta, Dreptatea. Indiferent cu cine s-a întâlnit pe acest drum, de la justițiabili la trecători accidentali prin viața ei, aceasta a fost balanța în care i-a așezat pe toți. Și din facultate păstrează ca reper „oameni adevărați întâlniți printre colegi și profesori, juriști eminenți, dascăli desăvârșiți și persoane de o calitate umană ireproșabilă”.

Simona Marcu, primul interviu pentru Q Magazine Nu, după Dumnezeu nu urmează judecătorul, după El urmează oamenii (2)

DESPRE DUMNEZEU

Am auzit deseori că, după Dumnezeu, judecătorul este următorul. O întreb pe Simona Marcu nu doar dacă s-a simțit vreodată „prima după Dumnezeu”, ci și ce relație are cu Acesta.

Nu, după El nu urmează judecătorul, după El urmează oameniiCei care câștigă onoarea de a-și judeca semenii primesc în realitate o aprigă sarcină, pentru care răspund în fața lui Dumnezeu, a lor înșiși și a semenilor lor. Nu m-am simțit niciodată Dumnezeu, de altfel cred că un astfel de gând sau sentiment este cel mai greu păcat, indiferent dacă îl are un judecător sau o persoană care ocupă o altă funcție din care poate hotărî destinele oamenilor.

În pofida faptului că am trăit într-o familie cu certe afinități religioase, în prima parte a vieții nu am cochetat cu credința. L-am descoperit pe Dumnezeu abia atunci când mama nu a mai fost printre noi, m-a ajutat să mă regăsesc, să regăsesc rațiunea de a fi și de a trăi mai departe. Nu cred că fără credință aș fi reușit și cu atât mai puțin aș fi realizat tot ce am realizat până acum.”

 

PROCESUL LUI KAFKA, LECTURĂ OBLIGATORIE

Simona Marcu iubește literatura română și spune că am avut și avem mulți scriitori de mare valoare, care nu au dobândit recunoașterea universală doar din motivul că s-au născut într-o țară mai mică de la porțile Orientului. Și aceeași este situația și în cazul celorlalți artiști – sculptori, pictori, compozitori.

Dovada cea mai elocventă este că aceia care au ales să plece din țară, mai ales în vremuri de restrişte, au câștigat faima mult meritată – Cioran, Ionesco, Brâncuși, Enescu. În egală măsură am vibrat în fața marii literaturi ruse și, mai nou, în fața literaturii germane și americane. I-am redescoperit pe Goethe, Thomas Mann, Hemingway. Fără doar și poate, Procesul lui Kafka este o capodoperă care trebuie să reprezinte o lectură obligatorie pentru orice magistrat.

În muzică mă regăsesc organic, de la muzica de operă și simfonică la muzica populară, românească sau de pe alte meleaguri. Nici acum nu m-am săturat să ascult Rapsodia Română a lui George Enescu, pe care o consider o capodoperă universală a muzicii simfoniceNu în ultimul rând, preţuiesc muzica patriotică autentică – evocă unitatea naţională şi sacrificiile făcute pentru reîntregirea neamului românesc. Treceţi batalioane române CarpaţiiTu, Ardeal ar trebui să se audă mai des în casele românilor, mai ales în anul centenar”.

Datorează totul părinților și bunicilor. „Ei au fost prezenți în viața mea și m-au iubit, m-au ajutat și m-au apărat, mi-au dat energia și avântul fără de care nu puteam să mă dezvolt ca om și mai târziu ca judecător. ”

Unuia dintre profesorii de la Facultatea de Drept îi poartă o recunoștință specială: „Aflând despre drama mea, m-a sprijinit ca un adevărat părinte și m-a convins în cele din urmă să nu renunț la facultate”.

Spune despre toți colegii cu care a lucrat de-a lungul timpului că au funcționat ca un motor care a favorizat evoluția sa umană și profesională.

„Am amintiri extraordinare de la toate instanțele unde mi-am desfășurat activitatea: Judecătoria Sectorului 1, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție. Însă anii de început în magistratură îmi sunt, încă, cei mai dragi.

Am nimerit – aș putea spune – la Sectorul 1, la scurt timp după evenimentele din 1989. Cei mai mulți judecători erau oameni la finalul carierei, cu o vastă experiență profesională și umană. Țin minte și acum ședințele de învățământ profesional ținute cu seriozitate, la care lumea – stagiari ori în prag de pensie – se putea exprima. Decent, cu argumente, fără contondență. Punctul de vedere cel mai argumentat se impunea tuturor, indiferent de vârsta sau de vechimea emitentului. Era un fel de procedură de unificare a practicii judiciare avant la lettre.

Aud acum, destul de des din păcate, despre situații în care unele opinii ireconciliabile determină veritabile conflicte în instanțe și mă îngrozesc. Mai ales că s-a generalizat ideea că tinerii (școliți la INM) ar fi promotorii unei astfel de atitudini. Sunt sigură că nu li se poate reproșa numai lor climatul mai puțin propice din unele instanțe. Cred că, mai ales în ultimii ani, adânciți în problemele tot complicate pe care le ridică munca noastră cea de toate zilele, am uitat să ne îngrijim de aspecte la fel de importante, cum ar fi relațiile dintre noi, iar a nega evidența – conflictul dintre generații – nu e niciodată o soluție.”

REFACEREA UNITĂȚII CONSILIULUI ESTE PRIORITARĂ

Cât ați realizat din obiectivele candidatului Simona Marcu pentru CSM în primul an ca membru CSM?

Nu aș putea spune cât anume procentual, dar am convingerea că am depus toate eforturile omenește posibile nu numai pentru realizarea obiectivelor pe care mi le-am propus, ci și pentru sistemul judiciar în ansamblul său și pentru justițiabili.

A fost numai începutul mandatului, greu ca orice început, dar am înțeles modul de funcționare a instituției, responsabilitățile care ne revin ca membri ai Consiliului și așteptările judecătorilor, procurorilor și justițiabililor. Din fericire, mandatul este suficient de lung pentru a permite, cu un efort susținut, realizarea obiectivelor propuse.

Președintele Klaus Iohannis participa la sedinta din 1 februarie a Consiliului Superior al Magistraturii, Q Magazine

Președintele Klaus Iohannis participă la ședința din 1 februarie a Consiliului Superior al Magistraturii

Ce așteptări aveți de la acest mandat care începe? Ce vă propuneți?

Prioritară este refacerea unității Consiliului, prin dialog, prin puterea argumentelor și prin consens. Un Consiliu unit, cu o singură voce, este un Consiliu mai puternic și cu atât mai apt să-și realizeze rolul de garant al independenței justiției de a transmite un mesaj ferm pentru magistrați și pentru societate. Mă aștept ca noi toți, membri aleși sau de drept ai Consiliului, să înțelegem că nu există o altă cale în afară de cea a dialogului și a respectării Constituției și a legilor și să acționăm în consecință.

Care sunt problemele cele mai stringente, grave, cu impact imediat și general asupra actului de justiție, a mediului judiciar și a publicului larg, implicat sau nu, în activități judiciare?

Cred că unele dintre problemele percepute astăzi ca fiind acute sunt numai aparente, țin mai mult de imaginea sistemului judiciar ca parte a sistemului instituțional al statului român și mai puțin de fond. În ultima perioadă societatea românească s-a confruntat cu o serie de fenomene sociale care i-au influențat atât pe judecători și procurori, cât și pe membrii Consiliului, chiar și fără voia lor.

Într-un fel, este firesc, pentru că magistrații sunt în cele din urmă membri ai societății, iar reacțiile lor la problemele generale ale cetățenilor demonstrează că sistemul nostru judiciar nu funcționează izolat într-un glob de sticlă sau într-o lume abstractă, ci este conectat cu oamenii, se adaptează la nevoile generale ale societății și evoluează împreună cu societatea.

Problemele reale ale sistemului judiciar vizează, însă, instabilitatea legislativă, infrastructura uneori improprie a instanțelor și parchetelor, volumul enorm de muncă al unora dintre magistrați. Există o interdependență organică între imaginea sistemului judiciar – calitatea actului de justiție – încrederea populației în justiție – volumul de muncă al magistraților – condițiile de muncă – răspunderea magistraților.

Nu putem pretinde calitate și celeritate fără a stabili un volum maxim rezonabil de muncă și fără a oferi condiții adecvate, nu putem cere populației să aibă încredere în sistemul judiciar fără a oferi un act de justiție de calitate și în niciun caz nu le putem pretinde magistraților să răspundă material fără a le oferi tot ce le este necesar pentru a-și face datoria într-un mod exemplar.

Din experiența recentă pot să vă spun că judecătorii Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție își fac datoria mult prea bine față de condițiile în care muncesc, pe care, credeți-mă, nu vi le puteți închipui: încăperi mici pline de mobilier și fișete, holuri pline de fișete și maldăre de dosare, ședințe de recurs cu peste 60 de dosare, majoritatea cu un volum fizic impresionant și cu un grad de complexitate foarte ridicat.

Nu doar că mi le pot închipui, ci chiar le știu. Și mai știu eforturile supraomenești pe care Președintele ICCJ, Cristina Tarcea, le face de mai bine de un an de zile pentru obținerea unui sediu adecvat pentru Înalta Curte. Printr-un context de împrejurări cunosc câte demersuri a făcut pe lângă toți premierii care s-au succedat în ultima perioadă pentru a rezolva situația dramatică a spațiului în care judecătorii de la Înalta Curte sunt chemați să facă justiție. Din păcate, după un an, suntem în aceeași situație. Politicienii pretind un act de justiție corect, dar nu își pun problema cum trăiesc și cum muncesc cei de la care îl pretind.

Întorcându-ne la CSM, dezbinarea vizibilă din Consiliu s-a translatat și în mediul larg al magistraților. Cine și ce v-a destabilizat în interiorul breslei? Cum înțelege președintele CSM revenirea la o normalitate dezirabilă?

Nu cred că termenul „dezbinare” este potrivit pentru a descrie situația actuală a Consiliului și a sistemului judiciar. În realitate, există un deziderat comun care îi unește pe toți membrii CSM, și anume independența justiției.

Iubesc idealismul dumneavoastră!

Ceea ce poate diferi la nivel individual este modul în care fiecare membru vede realizarea acestui deziderat comun, iar diversitatea de opinii reprezintă un indicator important al unui organism sănătos. La rândul lor, în toată această perioadă de frământări, magistrații și-au desfășurat activitatea în coordonatele obișnuite.

Fiecare membru al Consiliului a reacționat potrivit propriei conștiințe, iar fermitatea unor opinii a fost generată în mod direct de amplitudinea divergențelor din societate. Este posibil ca uneori să se fi depășit limita până la care magistrații se pot exprima public, însă am convingerea că după ce frământările din societate se vor opri, fiecare magistrat în parte și fiecare membru al Consiliului va reflecta și va trage învățămintele din această experiență. În calitate de președinte al Consiliului voi milita pentru dialog atât în interiorul corpului profesional, cu judecătorii și procurorii, cât și în exterior, în raporturile cu celelalte puteri ale statului.

DESECRETIZAREA PROTOCOALELOR DNA–SRI

Una dintre gravele probleme dezbătute în ultimii doi ani pe scena publică au fost protocoalele dintre DNA, Parchet și SRI, vizate de CSAT. Vreți desecretizarea acestor documente? Veți face demersuri în acest sens?

La nivelul CSM, în cadrul comisiei nr. 1, pe care am coordonat-o în anul 2017, am trecut în revistă toate protocoalele încheiate de Consiliu de-a lungul anilor. Nu am identificat niciunul care să aibă caracter secret, așa încât nu se pune problema desecretizării. Protocoalele care ar avea un asemenea caracter, încheiate de alte entități din autoritatea judecătorească, intră sub responsabilitatea acestor entități, Consiliul neavând competența de a le revoca ori desecretiza.

Laura Codruta Kovesi si Generalul Florian Coldea, Q Magazine

Ați remarcat implicarea, sub diferite forme, a serviciilor secrete în justiție și presupusul suport din partea unora care instrumentează actul de justiție? Ce intenții aveți pentru a tranșa definitiv acest aspect? Ce se poate face pentru eliminarea acestor elemente care au deturnat și sensul bun al justiției, și esența democrației? Cunoașteți oameni care sunt agenți de influență, aflați în legătură cu unele servicii de informații străine, fie ele și prietene, care au penetrat justiția română?

Nu am niciun fel de experiență de acest fel. Ca judecător în materie civilă și ulterior de contencios administrativ și fiscal, nu am fost abordată niciodată de vreun reprezentant al serviciilor de informații ori de vreo altă persoană în scopul rezolvării într-un anume fel a unui dosar.

Nu neg, însă, că am luat cunoștință despre unele mărturii publice cu privire la colaborarea strânsă a unor înalți reprezentanți ai serviciilor de informații cu magistrați – procurori și judecători – în legătură cu înfăptuirea actului de justiție. Fără a mă pronunța cu privire la realitatea și legalitatea unor astfel de demersuri, consider totuși că opinia publică este îndreptățită să cunoască adevărul, iar în situația în care colaborarea interinstituțională a depășit cadrul legal trebuie stabilită responsabilitatea individuală a celor implicați.

Cercetările disciplinare și sancțiunile aplicate cu celeritate privind unele cauze deontologice/disciplinare sunt una dintre marile deficiențe ale Consiliului pe care noi le percepem. În acest domeniu, pentru situații și mai discutabile, de notorietate, CSM dă dovadă de lentoare, lipsă de măsuri punctuale, așteptate chiar de magistrați, care se întreabă dacă CSM folosește două măsuri și din ce motive. Aveți în vedere să impuneți un termen pentru soluționarea unor astfel de cauze în manieră rapidă?Așa cum este acum, Inspecția Judiciară și structura ei sunt performante sau trebuie regândite?

Inspecția Judiciară are un rol extrem de important în menținerea sănătății și credibilității corpului profesional al magistraților. Anul care a trecut a fost un an complicat din mai multe puncte de vedere. La nivelul Consiliului s-au făcut mai multe erori, corectate în bună măsură ca urmare a controlului de legalitate exercitat de instanțele de contencios administrativ. În esență, calea procedurală aleasă nu a fost adecvată, chiar dacă fondul schimbărilor preconizate ar fi avut sprijinul majorității membrilor, dar și al colegilor noștri magistrați.  În opinia mea, pornind de la rolul acestei entități enunțat anterior, ar trebui să ne concentrăm pe asigurarea condițiilor ca Inspecția Judiciară să reprezinte o elită a corpului profesional și să beneficieze de autonomia necesară pentru exercitarea deplină a atribuțiilor.

Dumneavoastră vă identificați cu magistratul procuror Mircea Negulescu? Faptul că CSM nu reacționează imediat la astfel de cazuri face ca o deviere individuală să pară colectivă!

Aveți dreptate. În astfel de cazuri reacția Secției corespunzătoare ar trebui să fie promptă, pentru a nu plana vreme îndelungată tot felul de suspiciuni asupra întregului corp profesional. Secția pentru judecători a luat măsuri pentru soluționarea într-un termen cât mai scurt a acțiunilor disciplinare care prezintă interes public. În acest context menţionez şi faptul că în cursul anului 2017 Secţia pentru judecători a CSM a aplicat un număr de 21 de sancţiuni disciplinare – în creştere faţă de anul 2016 – dintre care trei excluderi din magistratură. Toate aceste cauze disciplinare au fost soluţionate într-un termen rezonabil şi mă aștept ca și Secția de procurori să procedeze similar.

 

SE IMPUNEA SCHIMBAREA LEGILOR JUSTIȚIEI

Vreau opinia dumneavoastră privind legile justiției discutate și adoptate de Parlament. Cât de predictibile vor fi și ce șanse dați reabilitării justiției în ochii cetățeanului? Împărtășiți părerea secțiilor reunite ale Înaltei Curți care au sesizat Curtea Constituțională?

Modificările care se preconizează a fi aduse Legilor nr. 303, 304 și 317/2004 sunt necesare. După aproximativ 13 ani de la intrarea în vigoare se impunea schimbarea unor soluții legislative, fie pentru că fuseseră declarate neconstituționale, fie pentru că nu mai corespundeau necesităților actuale. De altfel, nimeni nu contestă că se impunea o intervenție legislativă de substanță asupra celor trei legi.

Din punctul meu de vedere, cele mai multe dintre modificările aduse vor fi benefice pentru sistemul judiciar și pentru societate. Există și unele dispoziții neclare, necorelate cu ansamblul reglementării ori chiar discutabile. Curtea Constituțională a fost sesizată cu aspecte ce țin de modificările aduse celor trei acte normative, s-a pronunțat deja asupra unora și urmează să se pronunțe în curând și asupra celorlalte chestiuni supuse dezbaterii.

Sunteți de părere că în comunicatele DNA trebuie să apară toate detaliile acuzațiilor care se aduc la adresa unei persoane? În ciuda multor acțiuni publice coordonate de parchete care au lezat definitiv – în unele cazuri au ruinat la propriu – onoarea, demnitatea și imaginea publică a unor acuzați, ulterior achitați definitiv, CSM nu a luat vreodată poziție și nu a făcut măcar un apel public la respectarea prezumției de nevinovăție, valoare de bază a unei democrații. De ce?

Comunicatele DNA, ca și ale tuturor parchetelor, trebuie să respecte prezumția de nevinovăție, iar această problemă mă preocupă în cel mai înalt grad. Într-adevăr, lezarea valorilor fundamentale la care ați făcut referire este definitivă, iremediabilă. Achitarea definitivă vine, din păcate, de prea multe ori foarte târziu, după ce destinul celui vizat, dar și cel al apropiaților lui sunt frânte. Am spus mereu că persoanele aflate într-o astfel de situație ar fi infinit mai satisfăcute de o asumare publică a erorii judiciare de către o instituție din cadrul autorității judecătorești – recomandabil de către CSM – decât de plata unei sume de bani care, indiferent de cuantum, nu poate compensa suferința, umilința, pierderea sănătății, a identității proprii, a familiei și uneori, din păcate, chiar a vieții.

Tot mai mulți oameni acuză abuzuri din partea procurorilor și judecătorilor. Vă doriți ca oamenii să vadă în CSM acel filtru care să restabilească încrederea oamenilor în actul de justiție? Poate CSM să facă asta? Mai poate?

O abordare corectă a acestei probleme este neapărat instituțională. Aud și eu în fiecare zi despre tot felul de presupuse abuzuri. Cunoscând modul cum funcționează angrenajul justiției, de multe ori îmi dau seama că – cel puțin în parte – neregulile afirmate public par a fi reale.  Însă sunt categoric împotriva ideii de a stabili vinovații la TV sau în presa scrisă pe baza declarațiilor evident partizane și subiective ale unei singure părți.

Există instituții ale statului, Inspecția Judiciară și Ministerul Public, care trebuie să verifice aspectele negative semnalate public, iar verificările trebuie să fie efective, nu superficiale. Sunt de acord că, mai ales în ultima vreme, s-au întețit mărturiile celor care afirmă public săvârșirea unor abuzuri.  Cred, însă, că această stare de fapt este determinată într-o mare măsură tocmai de faptul că, mai ales în ultimul an, ambele instituții publice amintite și-au luat în serios rolul și au pus degetul pe rană.

Cu alte cuvinte, cel puțin în percepția mea personală, devoalarea publică a tot mai multe presupuse încălcări ale dispozițiilor legale de către magistrați nu înseamnă că acestea s-ar fi înmulțit, ci are legătură cu încrederea oamenilor în puterea justiției de a se autoregla.

Remarc diplomația și spiritul dvs. pacifist și sper ca el să fie de bun augur. Vă doresc succes și poate ne revedem peste un an să evaluăm împreună ce ați reușit din ceea ce v-ați propus! 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.