Reteaua Corect

Noaptea penală a căzut asupra Înaltei Curți

CCR a dat publicității considerentele hotărârii pronunțate în legătură cu conflictul juridic de natură constituțională dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) având ca obiect formarea completurilor de cinci judecători, scrie Qmagazine.ro.

CORUPȚIA PUTERII JUDECĂTOREȘTI

Hotărârea dă dreptate atât Guvernului, care sesizase existența conflictului, cât și Parlamentului, a cărui voință, încorporată în lege, fusese nesocotită. Ea reprezintă un vot de blam dat conducerii administrative și judecătorilor ÎCCJ. Ce se va întâmpla însă cu victimele încălcărilor constituționale constatate? Cum vor răspunde cei vinovați?

 Fiecare zi mai scoate la iveală o nouă grozăvie săvârșită de puterea judecătorească, respectiv acea putere a statului chemată să garanteze cetățenilor că voința lor ridicată, prin intermediul parlamentarilor aleși de ei, la rang de lege va fi respectată întocmai de toată lumea.

Când în limbaj juridic sec vorbim despre un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și ÎCCJ, în realitate vorbim despre un conflict între popor, care se exprimă prin reprezentanții săi mandatați să alcătuiască puterea legislativă, pe de o parte, și niște absolvenți ai facultăților de drept care, fără a participa la alegeri și deci, fără mandatul poporului, au primit, printr-o procedură prea puțin transparentă și marcată de subiectivism politic, puterea de a judeca poporul, pe de altă parte.

Această putere, ca orice putere, corupe. Dacă derapajele puterii legislative sunt permanent supravegheate și prompt devoalate de presă, descurajate și moderate prin acțiunea opoziției și mecanismul bicameral, neutralizate la nivel colectiv prin controlul constituționalității legilor și sancționate la nivel individual prin instrumentul politic al alegerilor și, după caz, prin intervenția justiției, cu puterea judecătorească lucrurile stau altfel.

Judecătorii lucrează în umbra camerelor de consiliu, unde, iată, departe de ochiul presei, primesc instrucțiunile serviciilor secrete sau ale altor actori extrajudiciari, și decid destine în afara oricărui control democratic. Caracterul aproape absolut al puterii încredințate lor, singura declarată constituțional ca fiind „independentă” și deci, ca scăpând de controlul legislativului și executivului, face posibilă corupția absolută. Este ceea ce a descoperit, descris și denunțat public CCR prin oficializarea considerentelor hotărârii sale referitoare la constituirea completurilor de cinci de judecători – în limbaj popular „plutoanele de execuție” – de către conducerea administrativă a ÎCCJ, în fruntea căreia, de-a lungul perioadei critice, au strălucit diabolic judecătoarele Livia Stanciu și Cristina Tarcea.

În ceea ce o privește pe cea din urmă, trebuie adăugat că, deși după venirea ei la conducerea ÎCCJ, s-au înregistrat și acte de curajoasă probitate, inimaginabile sub „dictatura de tinichea” a Liviei Stanciu, judecătorii „îndrăznind” uneori să întoarcă rechizitoriile inconsistente la DNA, să pronunțe achitarea celor trimiși în judecată pe criterii politice sau să respingă probele fabricate de parchet, ceea ce a născut speranțele populației și a făcut-o să se bucure de sprijinul acesteia, ea a ales în cele din urmă adevărul puterii în locul puterii adevărului și menținerea răului în locul eradicării lui.

Dacă Livia Stanciu, înecată de frustrări și amețită de aerul înălțimilor la care ajunsese prin concurs de împrejurări, își pierduse discernământul până la a admite în fața inculpaților că îi judecă în parteneriat cu acuzarea sau până la a compromite orice credibilitate a justiției numai spre a se răfui cu secretara defunctului ei soț, Cristina Tarcea dovedise că este capabilă să facă diferența între dreptate și nedreptate.

Cu toate astea, în ultimă instanță, a considerat că a fi neutru între bine și rău este de ajuns, fără să înțeleagă că o atare inacțiune o așează de partea răului și că mai vinovați pentru răspândirea acestuia în lume sunt nu cei răi, ci cei buni care nu i se opun. De aceea ea este mai vinovată, căci s-a lăsat cu bună știință coruptă de putere.

HOTĂRÂRILE COMPLETURILOR DE CINCI JUDECĂTORI SUNT ABSOLUT NULE

Să sintetizăm acum constatările CCR. O facem, după o lectură atentă a celor aproape o sută de pagini ale hotărârii, atât pentru a-i ajuta pe cititorii interesați de adevăr să evite erorile de interpretare în care ar putea să cadă în mod spontan, cât și pentru a-i feri de capcanele propagandei puse rapid în mișcare atât de protagoniștii justiției selective (politizate), cât și de cercurile politice interne și externe interesate.

Înainte de orice trebuie reamintită și subliniată ideea centrală a hotărârii CCR: din 2014 și până astăzi, cel puțin, toate, dar absolut toate completurile de cinci judecători au fost constituite și au judecat cu încălcarea Constituției României, deciziile lor fiind, în consecință, lovite de nulitate absolută.

În acest sens, CCR a afirmat fără echivoc că respectarea prevederilor legale referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigență de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunțate de acesta.

ÎCCJ a precizat pentru Q Magazine că la nivelul completului de 5 judecători au fost pronunțate, din 2014 până în prezent, 2266 de hotărâri din care 975 în materie penală și 1291 în alte materii decât cea penală.

Cum s-a ajuns aici?

ÎCCJ S-A PLASAT DEASUPRA LEGII

Unul dintre principalele izvoare ale răului stă în instigarea justiției, săvârșită în nume propriu sau din mandat extern, de președinții României ultimilor paisprezece ani – Traian Băsescu și Klaus Iohannis – de a se confrunta cu factorul politic, respectiv cu Parlamentul și Guvernul, în ceea ce privește conceperea ordinii de drept, când ea trebuia doar să o apere. Așa zisul „stat de drept” a fost împins să se plaseze deasupra factorului politic legitim, decretat a priori ca fiind „penal”, și, practic să legifereze în locul acestuia.

CCR constată două astfel de situații. Una, în care Colegiul ÎCCJ, la inițiativa președintei sale, judecătoarea Livia Stanciu, sub cuvânt că își organizează activitatea, a adoptat un Regulament intern stabilind modul de constituire a completurilor de judecată, inițial în absența unei dispoziții legale explicite iar apoi împotriva acestei dispoziții. Alta, în care următoarea președintă a acestui Colegiu, judecătoarea Cristina Tarcea, pur și simplu a refuzat tragerea la sorți a judecătorilor care urmau a intra în compunerea completurilor de cinci membri, suspendând astfel aplicarea unei legi cu dispoziții fără loc de interpretare.

Un vechi adagiu juridic sună astfel: „culpa lata dolus equiparatur”. În traducere, sensul adagiului este acela că greșeala grosieră, pe care nici cel mai nepriceput om nu ar face-o, echivalează cu fapta comisă cu rea credință, cu intenția de a înșela.

În acest sens, CCR reține că doamna Tarcea nu poate invoca libertatea judecătorului de a interpreta legea potrivit conștiinței lui profesionaleÎn speță nu era nimic de interpretat. Legea spunea pur și simplu că formarea completurilor de judecată se face prin tragere la sorți, iar nu altfel. Prin urmare, judecătoarea Tarcea a fost de rea credință.

TARCEA

Nu este posibil, de asemenea, ca magistrații celei mai înalte instanțe judecătorești a României, să nu știe că un Regulament, indiferent de cine adoptat, nu poate trece peste lege, nu o poate modifica sau adăuga la ea.

Cu privire la toate aceste aspecte textul hotărârii CCR cade ca o ghilotină: ÎCCJ, pe cale de interpretare, a dat un alt conținut normelor de lege privind desemnarea membrilor completurilor de cinci judecători și a refuzat, în mod expres, să urmeze conținutul acestora”, în timp ce textele legale relevante „nu comportau nici o dificultate de înțelegere cu privire la desemnarea și compunerea completurilor de cinci judecători în materie penală”. CCR mai „constată că ÎCCJ, prin hotărârile nr 3/ 2014 și nr 89/2018 ale Colegiului de conducere, a modificat, printr-un act administrativ, o lege adoptată de Parlament, ceea ce exprimă opoziția față de politica legislativă”.

FORUL ADMINISTRATIV S-A PLASAT DEASUPRA FORULUI JUDICIAR

Ce este însă acest Colegiu al ÎCCJ? Nu este o instanță judiciară, ci un organism eminamente administrativ! Asta, în timp ce formarea completurilor de judecată este a chestiune de ordin procesual și nu de ordin administrativ. Iar judecătorii, spre deosebire de procurori, fiind independenți, nu se subordonează ierarhic. O spune tot CCR: Colegiul de conducere – entitate esențialmente administrativă – a preluat un atribut ce ține de sfera jurisdicțională a instanței supreme, contrar art. 126 alin 1 din Constituție, și nu numai că a preluat un atare atribut, dar a și interpretat eronat textul art 32 din legea 207/2018, refuzându-I aplicarea în cursul anului 2018, aspect care este contrar art. 61  alin 1 și art 126 alin 2 din Constituție.”

Prin urmare, doamnele Stanciu și Tarcea, alături de colegii dumnealor, au crezut nu doar că funcția lor administrativă le așează deasupra parlamentarilor, a puterii legislative, ci și deasupra judecătorilor, a puterii judecătorești. În consecință, completurile de judecată au fost constituite prin voința discreționară a administrației. Or, în realitate, problema legalei compuneri a completului de cinci judecători este un aspect de procedură, iar soluționarea acesteia ține de competența formațiunii de judecată – precizează CCR.

Judecătorii care au intrat în compunerea respectivelor completuri au acceptat-o fără crâcnire, cu toate că problema era, cum s-a arătat anterior, nu doar de procedură judiciară, ci și de ordine publică. Ceea ce le impunea nu doar verificarea competenței de a judeca în acea componență, ci și autosesizarea cu privire la neregulile formării completului în vderea corectării acestora. Astfel, între președintele ÎCCJ, membrii Colegiului și judecătorii din compunerea completurilor respective s-a creat un raport de complicitate. În limbajul hotărârii CCR: Completurile de cinci judecători au preluat practica administrativă a Colegiului de conducere al ÎCCJ, ignorând ele însele legea.

Sub acoperirea anonimatului, unul dintre acești judecători încerca să se apere scâncit susținând că a trebuit să se conformeze deciziilor administrative ale Colegiului, întrucât altfel ar fi fost pasibil de sancțiune disciplinară. Desigur, așa și gardienii de la Auschwitz spuneau că au fost obligați să ucidă oameni nevinovați întrucât erau ținuți de ascultarea ordinului ierarhic; altfel li s-ar fi tăiat probabil din salariu.

Toate acestea dovedesc, dincolo de litera legii, o mentalitate și o realitate.

Livia_Stanciu

Președintele ÎCCJ, Stanciu și Tarcea, se vedeau pe sine ca pe un fel de șef atotputernic al judecătorilor, având puteri discreționare asupra actului de justiție săvârșit de magistrați, tratați ca fiind în subordinea lor inclusiv din punct de vedere judiciar, iar nu numai disciplinar. De aici lesne se poate ghici și înțelege, că ordinele lor vizau și substanța hotărârilor iar nu numai desemnarea judecătorilor care să le pronunțe; judecători care, evident, numiți de „șefele” lor, se simțeau obligați să le urmeze indicațiile în toate privințele.

Hotărârea CCR demontează și demonstrează elocvent acest mecanism infernal reținând, inclusiv prin referire la jurisprudența CEDO, că prin impunerea unor membri de drept în componența completurilor de cinci judecători, pe calea unor acte administrative, se pot crea presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puțin, într-o ezitare / lipsă de dorință a judecătorilor de a-i contrazice pe aceștia.

Așa se explică de ce aceste șefe primeau vizita ofițerilor de informații, ale ambasadorilor străini sau ale consilierilor prezidențiali. Erau „cureaua de transmisie” a oportunității politice către dispozitivele sentințelor judecătorești.

În context merită, poate, menționată și bizara împrejurare potrivit căreia președintele ÎCCJ este și „șeful structurii de securitate” a ÎCCJ. Indiferent ce o fi însemnând această structură care trimite cu gândul la un fel de serviciu intern de contrainformații, conducerea ei este dificil compatibilă cu statutul de magistrat și îi conferă deținătorului său o putere aproape magică asupra celorlalți judecători.

SUBMINAREA IMPARȚIALITĂȚII OBIECTIVE A JUDECĂTORILOR  

CCR mai face o observație esențială. Actul de justiție nu este unul meșteșugăresc. Justiția nu trebuie numai făcută, ci ea trebuie percepută de cetățeni ca fiind făcută.În acest sens, caracterul echitabil al procesului nu depinde numai de garanțiile imparțialității subiective a judecătorului (lipsa intereselor personale în cauză sau a relațiilor personale cu părțile litigante), ci și de cele ale imparțialității obiective (constând în repartizarea cauzei fără nici o intervenție potențial subiectivă, adică în mod aleatoriu).

Hotărârea precizează că imparțialitatea obiectivă are două componente și anume formarea completului prin tragere la sorți și distribuirea dosarelor către completuri prin tragere la sorți. Obligația de a se proceda astfel, adică de a exclude orice factor subiectiv și orice considerent politic din procesul formării și investirii completului competent, decurge din prevederile Constituției privind dreptul cetățenilor la un proces echitabil, precum și din cele ale tratatelor internaționale în materie, cărora Constituția le dă prioritate față de legislația națională. În consecință, CCR reține că și dacă legea nu ar fi menționat obligația tragerii la sorți, lăsând loc unei proceduri fără echivalență cu aceasta, legea respectivă ar fi fost neconstituțională.

Aceasta înseamnă, de fapt, că orice alt complet de judecată care fost constituit altfel decât în mod aleatoriu, indiferent de tehnica folosită în acest scop, care poate fi diversă, este neconstituțional, chiar dacă legea nu conține nici o prevedere cenzurabilă de CCR cu privire la o atare problemă. O asemenea afirmație are caracter de principiu și ea nu poate fi limitată numai la completurile de cinci judecători. Pentru identitate de rațiune, soluția este identică în cazul completurilor de trei, doi sau un judecător. Ceea ce pune sub semnul întrebării o practică neconstituțională care infectează aproape dintotdeauna și în mod general actul de justiție românesc. O practică în mod suspect scăpată atenției MCV.

În atari condiții, CCR a stabilit că formarea completurilor prin tragere la sorți trebuie să includă pe toți judecătorii care funcționează la o instanță sau la o secție specializată a acesteia (ex secția penală a ÎCCJ) și să îi privească pe toți judecătorii care intră în compunerea completului.

Din considerentele hotărârii rezultă, însă, că inclusiv atunci când și atât cât s-a tras la sorți, Președinta Cristina Tarcea, și probabil predecesoara ei Livia Stanciu, au făcut-o dintr-o listă scurtă, selectată, chipurile, după criteriul gradului de încărcare a judecătorilor, dar care în fapt – coincidență sau intenție malignă? – i-a menținut în joc tocmai pe „partenerii de nădejde” ai parchetelor (în special DNA) și ai serviciilor secrete.

O asemenea procedură miroase de la o poștă a rea credință și cei responsabili pentru ea trebuie să răspundă. Căci, adaugă CCR, astfel ÎCCJ a afectat dreptul la un proces echitabil, în componenta sa esențială care privește imparțialitatea completului de judecată”.

LA UN CONFLICT EXTRAORDINAR O SOLUȚIE EXTRAORDINARĂ

Pornind de la aceste constatări, CCR stabilește o modalitate de rezolvare a conflictului constituțional fără precedent. Se reține, astfel, că lipsa de onestitate patentă și continuă a conducerii ÎCCJ lipsește orice act al acesteia referitor la formarea completurilor de judecată de credibilitatea obligatorie pentru calificarea  unui proces ca echitabil.

Prin urmare, se cere CSM ca instituție cu caracter administrativ (ca și Colegiul ÎCCJ) care potrivit Constituției și legii are rolul de a garanta independența puterii judecătorești și a-i apăra credibilitatea, să preia sarcina alcătuirii aleatorii a instanțelor de judecată (în speță fiind vorba despre completurile de cinci judecători).

Textul hotărârii CCR merită citat din nou: dată fiind conduita sancționabilă sub aspect constituțional al ÎCCJ, prin Colegiul de conducere, care nu este de natură să ofere garanții cu privire la restabilirea corectă a cadrului legal de funcționare a completurilor de cinci judecători, revine CSM – secția pentru judecători, în baza prerogativelor sale constituționale și legale, obligația de a identifica soluțiile la nivel de principiu cu privire la legala compunere a completurilor de judecată și de a asigura punerea lor în aplicare.

Dincolo de caracterul tehnic al acestei dispoziții, ea reprezintă un vot de blam personal dat actualei președinte al ÎCCJ, Cristina Tarcea, dar și fostei președinte, Livia Stanciu, care, în plus, ajunsă între timp membru al CCR, a ales să participe la judecarea conflictului constituțional despre care vorbim cu ignorarea conflictului de interese în care se afla, îndrăznind chiar să formuleze o opinie separată, evident, pro domo.

Demisia celor două se impune astfel ca un minim gest de asumare a răspunderii morale pentru cataclismul judiciar pe care l-au patronat și promovat. Rămânerea lor în actualele funcții ar fi un scandal care ar afecta încă mai mult credibilitatea justiției române.

Cum mai poate rămâne în fruntea ÎCCJ o persoană precum Cristina Tarcea, care a încălcat cu rea credință Constituția, care s-a opus legii în loc să o apere și pe care CCR o califică a fi incapabilă să ofere garanții cu privire la restabilirea corectă a cadrului legal de funcționare din instituția pe care o conduce?

Care justițiabil care află cele constatate de CCR mai poate avea încredere în actuala Președintă a ÎCCJ, ca și într-o ÎCCJ condusă de ea?

Cum mai poate rămâne judecător al CCR, fosta Președintă a ÎCCJ, Livia Stanciu, care consideră, făcând opinie separată față de colegii săi, că încălcarea condițiilor care garantează caracterul echitabil al proceselor nu reprezintă o problemă, după ce în trecutul apropiat a patronat proceduri pentru care România a fost condamnată la CEDO, așa cum s-a întâmplat în cazul primarului de Râmnicu Vâlcea?

Vorbim – atenție!!! – despre un judecător constituțional care, în această calitate, judecându-și fără remușcări propriile fapte, respectiv încălcând principiului sacrosanct potrivit căruia „nimeni nu poate fi judecător în propria cauză”, pune pe seama unui fantasmagoric partizanat al CCR derapajele constituționale ale ÎCCJinaugurate de el și continuate de urmașa sa.

Președintele Klaus Iohannis, care a fost implicat în numirea ambelor doamne pe pozițiile ocupate de ele în prezent și care chiar în aceste zile a declarat că „este un președinte care respectă întrutotul litera Constituției”, are nu doar ocazia, ci și obligația de a interveni urgent și a cere demisia celor două.

În caz de refuz, el poate solicita CSM să acționeze pentru demiterea lor; așa cum altădată i-a cerut să atace la CCR ordonanțele adoptate de Guvern.

Cât privește rolul CSM, nu se poate ignora faptul că preocupările sale de a se bate cu presa și politicienii pentru mușamalizarea derapajelor magistraților i-a abătut atenția de la gravele derapaje ale acestora constatate acum de CCR. De fapt și membrii CSM sunt părtași prin inacțiune la crimele judiciare comise de judecătorii ÎCCJ. Este momentul ca ei să se solidarizeze cu justițiabilii, îndreptățiți la procese echitabile, și în special cu inculpații sau condamnații politici, iar nu cu perpetuatorii justiției selective și ai poliției politice, doar întrucât aceștia le sunt colegi de breaslă.

Așa cum o cere hotărârea CCR, în virtutea prerogativelor sale constituționale și legale CSM este obligat acum să organizeze aplicarea coerentă a legii cu privire la constituirea completurilor de judecată la toate nivelele și de toate dimensiunile (nimic nu o împiedică), ținând seama de litera și spiritul ei, de jurisprudența CEDO și de Constituția României. CSM poate și trebuie să proiecteze garanții ale imparțialității obiective a judecătorilor perfecționând și uniformizând metodele de distribuire aleatorie a dosarelor și de formare aleatorie a completurilor, în condiții de transparență deplină.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU VICTIMELE JUSTIȚIEI NECONSTITUȚIONALE?

În fine, cu privire la aplicabilitatea hotărârii în discuție CCR spune că ea vizează toate procesele viitoare, dar și pe cele aflate în curs de judecată, care, în consecință, vor fi suspendate până când CSM (secția pentru judecători) va organiza și finaliza procedura de tragere la sorți a completelor de cinci judecători. De asemenea, hotărârea se va aplica și cauzelor deja judecate definitiv dacă cei interesați mai sunt în termen pentru a exercita căile extraordinare de atac.

Desigur, CCR nu putea face mai mult. Ea nu poate adopta și nici chiar iniția legislația care trebuie să repare toate consecințele situațiilor de neconstituționalitate pe care le constată.

Sunt lăsate astfel în afară, însă, victimele acestor acte de injustiție care au ieșit din termenul stabilit de lege pentru anularea deciziilor pronunțate de instanțe nelegal formate, precum și din termenul de șase luni de la pronunțarea (motivarea) sentinței care limitează introducerea acțiunii la CEDO. Ce se va întâmpla cu aceștia?

Este oare acceptabil ca ei să rămână a purta rănile unor sentințe pronunțate nu doar de niște instanțe incorect constituite, ci și de judecători care cu bună știință au încălcat legea și Constituția, probabil în urmărirea unor scopuri politice fără nici o legătură cu legea și dreptatea? Evident, nu!!!

Dacă ar fi să vorbim numai despre suferințele acestora și încă am stabili că judecătorii aflați la originea lor ar trebui imediat aduși la judecata penală pentru abuz în serviciu și represiune nedreaptă. După cum judecătoarele Stanciu și Tarcea ar trebui să răspundă penal pentru abuzurile lor cu grave consecințe sociale. Excluderea din magistratură a tuturor acestora este un pas minim și urgent.

Dincolo de organizarea tragerii la sorți, dispusă de CCR, este necesară implicarea energică a CSM, cu sprijinul Inspecției judiciare, în cercetarea tuturor membrilor Colegiului ÎCCJ vinovați pentru luarea măsurilor neconstituționale evidențiate, precum și a magistraților care le-au pus în aplicare, urmând a se decide natura faptei și, după caz, exlcuderea din magistratură și sesizarea parchetului pentru începerea urmăririi penale, cel puțin in rem.

O SOLUȚIE POLITICĂ ESTE INDISPENSABILĂ

Enormitatea și caracterul excepțional al faptelor comise de magistrații ÎCCJ fac imposibilă, însă, găsirea unor soluții reparatorii suficient de acoperitoare nu doar în legislația actuală, dar și în logica juridică pe care se întemeiază instituțiile dreptului. De aceea, soluția ultimă este cea politică. Ea se rezumă la un singur cuvânt: amnistia. Este vorba despre amnistierea faptelor pentru judecarea cărora au fost competente completurile de cinci judecători în perioada 2014-2018.

Alternativ, o soluție solomonică ar fi reducerea generală a pedepselor cu un număr semnificativ de zile (și așa media pedepselor aplicate în România este de șapte ori mai mare decât media europeană), urmată de reabilitarea automată imediat după executarea pedepsei principale. Complementar s-ar putea stabili prin lege o procedură de revizuire a laturii civile a proceslor penale în care calculul prejudiciului reținut în decizia de condamnare nu a fost supus unei expertize neutre.

Ceea ce Livia Stanciu, Cristina Tarcea și cei din același aluat au făcut constituie o catastrofă nu doar pentru justiția, ci și pentru societatea românească. Ei au scufundat ÎCCJ și, odată cu ea întreaga justiție română, în noaptea penală, transformând activitatea celor mai înalte instanțe judecătorești ale țării în fapt cu iz penal. Peste asta nu se poate trece.

Asanarea justiției și reabilitarea statului de drept nu se pot realiza până când responsabilii nu vor plăti și victimelor nu li se va face dreptate. Fără acestea, așa cum spune istorica hotărâre a CCR, în România nimeni nu va mai avea încredere în actul de justiție. Iar fără încredere nu există nici coeziune socială durabilă, nici ordine publică stabilă, nici pace lăuntrică a națiunii.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.