Reteaua Corect

Miting PSD la Târgoviște. 14 străzi au fost închise circulaţiei auto

Poliţia Locală Târgovişte informează că, duminică, între orele 10,00 - 16,00, vor fi închise circulaţiei auto 14 străzi din municipiu, în contextul mitingului electoral al PSD, scrie antena3.ro.

„Având în vedere adunarea publică ce se va desfăşura în data de 19.05.2019, Poliţia Locală Târgovişte informează că, pentru realizarea dispozitivului şi asigurarea măsurilor de afluire şi defluire, mai multe străzi vor fi închise circulaţiei rutiere în intervalul orar 10,00 - 16,00. (...) Restricţiile de circulaţie se realizează conform prevederilor art. 5, pct. 7 din OUG 195/2002 republicată. Dispozitivul de protecţie va fi dimensionat în funcţie de numărul de participanţi la această adunare”, precizează Poliţia Locală Târgovişte.

Conform sursei citate, străzile închise sunt: str. Grigore Alexandrescu - integral, str. Col. Băltăreţu - sectorul cuprins între intersecţia cu str. Tudor Vladimirescu şi str. Poet Gr. Alexandrescu, bd. Regele Carol I - sectorul cuprins între bd. I. C. Brătianu şi bd. Mircea cel Bătrân, bd. Mircea cel Bătrân - integral, bd. Libertăţii - integral, str. Stelea - sectorul cuprins între intersecţia cu bd. Libertăţii şi str. Calea Domnească, bd. Independenţei - integral, str. Lt. Stancu Ion - integral, str. Calea Bucureşti - sectorul cuprins între str. Calea Domnească şi str. Calea Ialomiţei, str. Calea Domnească - sectorul cuprins între str. Calea Bucureşti şi intersecţia cu str. Constantin Brâncoveanu, str. Cpt. Andreescu - integral, str. 9 Mai - de la intersecţia cu str. Avram Iancu până la intersecţia cu bd. Independenţei, str. Justiţiei - integral, str. Gimnaziului - integral.

IPJ Dâmboviţa recomandă pentru adunarea publică de la Târgovişte: „Adoptaţi o conduită preventivă! Respectaţi indicaţiile forţelor de ordine din teren. Dacă în preajma dumneavoastră observaţi persoane cu un comportament agresiv, îndepărtaţi-vă de acestea şi informaţi efectivele din dispozitivele de ordine publică. Nu intraţi în discuţii contradictorii! Nu consumaţi băuturi alcoolice, mai ales în locurile publice! Protejaţi-vă bunurile! Nu le lăsaţi nesupravegheate nici măcar pentru câteva secunde!”.

De asemenea, se cere prudenţă la volan când maşina trece pe lângă un grup mai mare de oameni şi să se semnaleze la 112 orice situaţie de urgenţă.

„Dacă poliţiştii sau jandarmii vă cer documentele de identitate, colaboraţi cu aceştia. Activităţile de verificare sunt efectuate pentru siguranţa dumneavoastră. Nu forţaţi barajele impuse de poliţiştii rutieri. Acestea au rolul de a proteja vieţi şi a preveni accidentele de circulaţie. Manifestaţi înţelegere şi respectaţi indicaţiile şi semnalele poliţiştilor cu privire la rutele ocolitoare. Semnalaţi orice situaţie de urgenţă la 112 sau la cel mai apropiat poliţist din teren”, arată IPJ Dâmboviţa.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.