Reteaua Corect

Ministrul Sănătăţii: Acest val patru va fi al nevaccinaţilor

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că valul patru al pandemiei de COVID-19 va fi unul al persoanelor care nu s-au vaccinat, arătând că sub 1% din cei imunizaţi au contractat boala, relatează Știripesurse.

"Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care le-a transmis CNCAV. Ce ştim este că, de exemplu, din pacienţii infectaţi cu tulpina Delta avem trei decese confirmate la ultima raportare a INSP şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi", a spus Ioana Mihăilă la Digi24, relatează Agerpres.

"Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei. Atunci când am modificat ordinul pentru redeschiderea spitalelor, am solicitat spitalelor şi direcţiilor de sănătate publică să ataşeze un plan de revenire a numărului de paturi destinate pacienţilor COVID la un număr mai mare, dacă se observă o recrudescenţă a cazurilor. Dar aici vorbim de situaţia nefericită în care avem mulţi pacienţi spitalizaţi. Ce trebuie să fim conştienţi este că şi în aceste ţări în care, într-adevăr, numărul de cazuri a crescut, nu a crescut semnificativ sau nu atât de mult ca în valurile anterioare numărul spitalizărilor şi numărul deceselor. Practic, chiar dacă cazurile au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală", a concluzionat Mihăilă.

Ministrul îi îndeamnă să se vaccineze şi pe cei care au trecut deja prin boală, susţinând că în acest mod nu există riscul de a dezvolta o formă severă de COVID-19, chiar dacă este vorba de tulpina Delta.

Video pe Știripesurse


 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.