Reteaua Corect

Ministrul Justiţiei, după discuţiile cu delegaţia MCV: Obiectivul principal e ridicara măsurii

Ministrul Justiţiei s-a întâlnit, marţi, cu delegaţia MCV, iar în urma discuţiilor, Ana Birchall a declarat că dialogul cu delegaţia a fost transparent, bazat pe profesionalism şi responsabilitate. Ministrul a mai precizat că obiectivul principal al României este ridicarea MCV-ului, scrie Mediafax.

,,Am avut întâlnire cu reprezentanţii Comisiei MCV. Vreau să vă spun că a fost o întâlnire foarte bună. Am reluat dialogul pe baze de profesionalism, responsabilitate, transparenţă, lucru care a fost salutat şi noi, la rândul nostru, am salutat prestanţa colegilor de la Bruxelles. Vreau să vă spun că România este, a fost şi va rămâne o ţară profund ataşată valorilor europene şi statului de drept, precum şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale atât ale cetăţenilor României cât şi ale cetăţenilor europeni”, a declarat Ana Birchall, ministrul Justiţiei, în urma reuniunii cu delegaţia MCV.

Ministrul a precizat că nu poate oferi foarte multe detalii legate de discuţiile critice, din respect faţă de colegii din delegaţie care au întâlniri cu alte instituţii în acest moment.

,,După cum ştiţi, la Ministerul Justiţiei se adună toată punctele de vedere de la toate instituţiile care contribuie la acest raport, dar pot să vă spun, pe scurt, că a fost o întâlnire foarte bună, de lucru, normală de altfel. Mă bucur că am reluat acest dialog pe bază de transparenţă, încredere, de profesionalism”, a mai adăugat ministrul Justiţiei.

 

 

Ana Birchall a declarat că ridicarea MCV-ului este obiectivul principal al României.

,,A fost o întâlnire bazată pe onestitate, pe transparenţă. Ne-am ascultat fiecare şi eu cred că e un foarte bun început, până la urmă, obiectivul principal al României este ridicarea MCV-ului şi acest obiectiv atât de important pentru România. Sper eu să poată fi realizat cât de curând posibil. Şi nu depinde decât de noi acest lucru”, a conchis ministrul Justiţiei.

O delegaţie MCV a efectuat, marţi, o vizită în România, pentru a evalua situaţia justiţiei din ţara noastră. Reprezentanţii Comisiei Europene au avut întâlniri cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall.

Potrivit raportului MCV din noiembrie 2018, adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România.

Tot la acea vreme, oficialii europeni au recomandat suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.