Reteaua Corect

Ministerul Sănătății a trimis DSP la Găești, după ce managerul a decis să „recicleze” vaccinurile

La solicitarea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița au verificat marți după - amiază modul în care au fost respectate prevederile Strategiei naționale împotriva COVID 19 privind imunizarea personalului medical în centrul de vaccinare din Spitalul Municipal Găești. Controlul, dispus după ce directorul centrului de vaccinare a decis să primească pe oricine dorește să se imunizeze, pentru a se nu irosi doze de vaccin.

În urma verificărilor s-a constatat că toate persoanele imunizate, inclusiv cele care nu au fost catagrafiate inițial, fac parte din categoria personalului medical.

Menționăm că astăzi (n.r marți) un numar de 15 persoane nu s-au prezentat la vaccinare, conform programării online, iar conducerea unității sanitare a decis vaccinarea în compensare a medicilor de familie, medicilor stomatologi si asistenților medicali care și - au exprimat acceptul. 

Până în prezent, în centrul de la Găești au fost vaccinate 55 de persoane, toate din rândul personalului medical”, arată un comunicat transmis marți seara de DSP Dâmbovița, citat de Digi 24.

Managerul spitalului din Găești, Laurențiu Belușică, refuză să arunce dozele de ser neutilizate și a decis să vaccineze pe oricine dorește, indiferent de vârstă sau de gradul de risc. De altfel, a și făcut un anunț pe pagina de Facebook în acest sens, acolo unde și-a dat și numărul de telefon, pentru a fi sunat de cei doritori.

Inițiativa, cumva rebelă, a medicului care s-a abătut de la linia strategiei naționale, a stârnit reacții de mustrare reținută din partea autorităților. „Faptul că au fost vaccinate astăzi persoane care nu aparțin etapei 1 nu este o tragedie, până la urmă important este că au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile 0 și anume beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa 1, așa cum prevedede strategia - (...)  acest lucru este un alt aspect care va fi verificat. Din acest punct de vedere, vorbim local de un management defectuos”, a comentat marți într-o conferință de presă medicul militar Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Într-o intervenție la Digi24, marți seara, managerul Spitalului din Găești a povestit cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile și a anunțat că DSP Dâmbovița a făcut deja un control, marți, la spital, dar a constatat că protocolul a fost respectat: cei care au fost vaccinați au fost persoanele încadrate în etapa I.

În legătură cu acuzațiile de management defectuos, managerul a fost categoric: în opinia sa, să arunci 80 de doze de vaccin înseamnă management defectuos. El a spus că DSP i-a dat o idee excelentă pentru a evita o astfel de situație, promițând că își asumă sarcina de a anunța persoanele care sunt înscrise la vaccinare. 

Întrebat dacă a fost sunat de Valeriu Gheorghiță sau de alți oficiali de la Ministerul Sănătății, Laurențiu Belușică a spus că nu știe, pentru că telefonul i-a sunat încontinuu marți și nu a putut prelua toate apelurile.

 

Vaccinul scos de la temperatura de -80 de grade, se poate pastra 5 zile in frigider normal si 5 ore, dupa ce a fost scos din frigider. Dintr-un flacon se pot face 5 vaccinuri, la Spitalul Gaesti, nu au vrut toti sa se vaccineze si ca sa nu fie aruncate dozele (alea 5), vaccineaza la liber. A avut situatii cand a vaccinat o persoana programata si ceilalti 4 programati nu s-au mai prezentat, de returnat, nu putea si, ca sa nu se piarda, a vaccinat doritori.
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.