Reteaua Corect

Meteorologii anunţă vreme caniculară în weekend

Scris de newsreporter in 31 august 2019 la 11:10, in Social. 359 vizualizari Intra in discutie Tagurianm, canicula, temperaturi, vremea, weekend shortlinkhttp://crct.ro/nuVD

Meteorologii anunţă că, în weekend, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi ce pot ajunge până la 36 de grade, fiind anunţate însă şi precipitaţii slabe din punct de vedere cantitativ în zonele de munte. Şi în Capitală va fi vreme caniculară, scrie Mediafax.

„În ţară, pe parcursul weekend-ului, vremea va continua să fie frumoasă şi călduroasă chiar la orele amiezii. Astfel vor fi temperaturi cuprinse în general între 28 şi 36 de grade Celsius cu cele mai ridicate valori în zonele de câmpie, din sudul şi din vestul ţării. Precipitaţiile foarte rare şi foarte slabe cantitativ vor mai apărea în cursul după-amiezelor în zonele montane, unde vor fi descărcări electrice, averse scurte şi intensificări ale vântului asociate acestora”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Robert Manta, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

 

 

Reprezentantul ANM a mai precizat că şi în Capitală vremea va fi frumoasă, fără precipitaţii şi cu temperaturi de vară.

„Cerul va fi mai mult senin, temperatura maximă va urca până la 33 – 35 de grade. Sâmbătă, vremea se menţine frumoasă şi călduroasă la orele amiezii, chiar posibil caniculară. Vântul va sufla slab până la moderat, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura maximă va fi în jur de 34 de grade. Duminică vremea călduroasă se menţine, maximele termice vor urca până la 33-34 grade, cerul continuă să fie mai mult senin şi vântul să sufle slab până la moderat”, mai spune meteorologul.

Şi pe litoral vremea va fi una frumoasă, cu cer mai mult senin şi cu temperaturi cuprinse între 28 şi 30 de grade.

„Sunt temperaturi puţin mai mari decât cele obişnuite pentru această perioadă. O vreme călduroasă pentru această perioadă”, a explicat sursa citată.

Potrivit meteorologului, începutul săptămânii viitoare poate să aducă uşoare schimbări sub aspectul precipitaţiilor, în special în zonele de munte.

„Valorile termice rămân destul de mari, între 28 şi 34-35 de grade, izolat caniculă în zona de câmpie iar în zonele montane, de la precipitaţiile izolate din weekend, pot să apară pe spaţii mai mari, să plouă pe arii mai extinse. Momentan, în următoarele zile, nu ne aşteptăm la condiţii de toamnă, temperaturile rămân mari şi la începutul săptămânii viitoare, poate de miercuri poate apărea o schimbare sub aspect termic, temperaturile să mai scadă puţin, să apară precipitaţii ceva mai extinse şi în zonele joase. Primele schimbări ar urma să apară pe la mijlocul săptămânii chiar în a doua parte a săptămânii, dar momentan nu par semnificative”, mai anunţă meteorologul.

Sursa: Mediafax

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.