Reteaua Corect

Medicii de familie vor primi câte 105 lei pentru monitorizarea fiecărui pacient cu coronavirus

Guvernul a adoptat joi un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede că pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi moniorizați de către medicii de familie, a anunțat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Potrivit acestuia, este o modalitate de a se reduce presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă, scrie HotNews.ro.

Pentru aceste servicii, medicii de familie vor primi 105 lei pentru fiecare pacient. De asemenea, medicii de familie vor putea elibera biletele necesare pentru concediile medicale.

"Practic, pacienţii infectaţi cu coronavirus, pacienţii asimptomatici vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar, în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, să deconteze aceste prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate", a spus Ionel Dancă.

Actul normativ mai prevede că medicii de familie vor putea elibera actele necesare pacienţilor pentru concediile medicale. În acest fel pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să meargă la spitale pentru a face acele servicii medicale de radiografie şi pentru a primi certificatele medicale care să ateste infectarea lor cu coronavirus şi perioada de izolare care le-a fost indicată.

Guvernul face un apel către toţi medicii de familie să fie alături de toţi colegii din sistemul medical în acest efort comun de limitare a infecţiilor cu coronavirus şi să ajute în special în ceea ce priveşte această zonă a pacienţilor asimptomatici cu forme uşoare, a mai afirmat Dancă.


HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.