Reteaua Corect

MApN: Spitalul militar ROL 2 din Otopeni a fost declarat operaţional

Formaţiunea medicală de tratament ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" din Otopeni, a fost declarată operaţională sâmbătă, 28 martie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a prim-ministrului Ludovic Orban, informează Ministerul Apărării Naţionale (MapN), scrie Digi24.ro.

La eveniment au mai fost prezenţi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

Potrivit unui comunicat MApN, după finalizarea procedurilor de acreditare, care vor fi desfăşurate de Ministerul Sănătăţii, Spitalul ROL 2 va funcţiona ca secţie externă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC). Facilitatea medicală va asigura asistenţă medicală specializată pentru pacienţii potenţial infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, cazurile uşoare şi medii.

Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulţumit întregului personal care a contribuit la instalarea şi operaţionalizarea formaţiunii medicale de tratament ROL 2 într-un interval aşa de scurt.

"Vreau să mulţumesc întregului personal angrenat în realizarea acestei facilităţi medicale, a fost un efort asumat de către militarii Armatei Române, aici aş vrea să încep cu partea personalului din Direcţia medicală, din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Bucureşti, care au reuşit să pună laolaltă experienţa acumulată de-a lungul anilor, în special în exerciţiile şi misiunile la care am participat", a declarat ministrul Ciucă, potrivit sursei citate.

Spitalul are în compunere corturi medicale şi containere - care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare - structura fiind operaţională, din punct de vedere administrativ şi medical, după ce a parcurs, succesiv, etapele prevăzute de procedurile medicale în vigoare.

"Acest spital nu poate funcţiona fără a avea ca backup Spitalul Militar Central, noi suntem toţi o echipă şi aş vrea să adresez mulţumiri pentru modul în care arată, în acest moment, campusul şi spitalul ROL2 din această locaţie, să adresez mulţumiri atât Spitalului Ana Aslan, Ministerului Apărării Naţionale, cât şi a firmelor care au asigurat tot ceea ce înseamnă utilităţi" a declarat, la finalul activităţii, comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, general-maior medic Florentina Ioniţă-Radu.

Totodată, în incinta Institutului de Geriatrie şi Gerontologie "Ana Aslan" Otopeni este acreditată şi funcţionează o tabără cu peste 130 de spaţii de cazare destinată formelor uşoare şi medii pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19, iar în clădirea institutului funcţionează Unitatea de Primiri Urgenţe şi se regăsesc spaţiile de cazare pentru personalul care încadrează facilitatea medicală.

Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii, mai precizează sursa citată.

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO "Saber Guardian 19" şi "Vigorous Warrior 19" - cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.

Galerie foto pe Digi24.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.