Reteaua Corect

Mama Luizei Melencu, citată la DIICOT după ce Dincă a susținut că nu a comis crima

Scris de newsreporter in 07 ianuarie 2020 la 11:01, in Social. 320 vizualizari Intra in discutie Taguricrima, dinca, luiza melencu shortlinkhttp://crct.ro/nvv0

Mama Luizei Melencu a fost citată la DIICOT, după ce, ieri, Gheorghe Dincă a depus o cerere la arestul Capitalei prin care solicita să fie reaudiat susținând că declarația sa privind uciderea Luizei Melencu a fost una falsă și că de fapt nu a omorât-o pe fată.

"Eu cred că el urmărește o pedeapsă mai mică, dacă noi tot spunem că nu sunt probe la dosar. Și noi am fost chemați la DIICOT, nu știm despre ce este vorba. În primul rând e vorba despre dosar, altceva nu știu. Acele probe de la FBI au venit, au spus că oasele sunt calcinate și nu pot spune că sunt ale Luizei.

O tâmpenie, tot ce a făcut a fost o tâmpenie.

Decizia lui Dincă nu mi-a dat o speranță, noi mereu am crezut că Luiza este în viață. Mi-ar face placere să mă întâlnes cu Dincă", a declarat Monica Melencu.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.