Reteaua Corect
Octavian Hoandra

Mai e Craciunul o Sarbatoare?

Scris de Octavian Hoandra in 24 decembrie 2011 la 18:51, in Social. 33 vizualizari Intra in discutie TaguriCraciun, sarbatoare shortlinkhttp://crct.ro/ngJr

Nici nu stiu daca cineva mai poate sa raspunda la intrebarea asta. E din ce in ce mai complicat, daca mai ai ceva suflet, sa te asezi in tihna reculegerii si sa-ti amintesti de ce si cum anume ar trebui sa fie Sarbatorile...

Poate ca nu mai avem nici o urma de suflet, poate ca nu mai conteaza Sarbatorile religioase, asa cum nu mai conteaza decat imaginea existentei noastre, "fotografia" asa cum ne-o imaginam ca trebuie sa arate, ca sa parem oameni "impliniti" si fericiti. Ne construim destinele dupa cum ni se arata imprejur ca ar fi bine sa arate destinul nostru. Ne construim imaginea acestui destin, asa cum un regizor din generatia tanara de regizori romani construieste un film. Comparatia aceasta ma bantuie de catva timp si vreau acum, cand mai sunt cateva zile pana la Craciun, s-o asez pe aceasta foaie de hartie imaginara, in semn de omagiu adus Sarbatorilor adevarate, Vietii adevarate si Destinului celui adevarat; acum pot vedea mai clar si pot vorbi mai adevarat (in nume propriu, desigur!), cu gandul la toate sarbatorile false pe care le "petrec" atatia si atatia romani, la destinele lor falsificate cu buna stiinta, ori din prea multa vanitate si orgoliu. La viata lor care este si cea care mai in toate cazurile ar fi putut sa fie altfel, daca in ecuatia vietii fiecaruia, ei, doar ei ar avut curajul de a lua anume hotarari, in locul altora.

Si n-a fost sa fie... Din motive care la tragerea liniei sub socoteala, nici nu mai conteaza. La Sarbatorile care ar fi aratat poate altfel, dar care pot fi adesea mascate de rasete si bucurii false; sarbatori care nu mai au sensul acelei bucurii profunde. Sunt doar aceleasi, binecunoscute sarbatori fara Profunzime si fara Lumina. Pentru ca vanitatea, in primul rand, ne face imuni la emotie, pentru ca viata noastra e cladita, in ultimii zece ani, doar pe simulacre. Generatii intregi au ajuns sa incropeasca proprii constructii din pura ambitie, subrede si palide, care nu rezista in fata propriei noastre sinceritati, dar merg cu ochii inchisi inainte. Ne anihilam cele mai frumoase parti ale fiintei noastre ca sa nu-i socam sau sa nu cumva sa-i dezamagim pe ceilalti. Pe altii, in speta. Ne pare bine ca oamenii, altii, ne dau dreptate, ca ne vad mai mari, mai buni si mai frumosi decat suntem. Ce-i drept, noua, in forul nostru interior nu ne trebuie imaginea asta, dar asa "se poarta", asa e bine, asa ne putem "face loc", in chiar locul acela care, de fapt, nu e al nostru, care nu ne asteapta, care nu e in visele noastre, dar pentru care suntem dispusi sa ne mutilam, sa ne sacrificam sufletele.

Apoi radem, dar rasul nostru nu mai conteaza, nici macar pentru auzul propriilor noastre urechi. Nu-l mai aude nimeni si nici nu mai intereseaza pe nimeni daca am ras, daca radem sau daca ne aude cineva. E o tacere care se instaleaza amarnic peste vanitatea noastra mica, ce se crede, in visele ei, elefant. An de an, ne pierdem cate putin din suflet, si odata cu el, din sfintenia putina si transparenta care ne-a mai ramas, cand am fost izgoniti din Rai, din tata in copil. Acea Sfintenie, cea cu care am fi putut sa fim "noi" insine si din Lumina cu care am fi putut sarbatori Nasterea Domnului. Unii din noi l-au pierdut, amarnic, chiar pe Dumnezeu, semn ca vanitatea e cea care i-a pierdut, pe ei, definitiv.
E, asa cum spuneam, ca si cum ar exista milioane de tineri regizori care isi fac, fiecare, propriul lor film de succes.

La fel cum cativa tineri regizori romani iau prin strainatate, regulat, premii peste premii. Ei construiesc mai ales filme despre comunism, o zona de timp despre care nu stiu absolut nimic din propria experienta. Se apuca, totusi, de construit acest gen de film, pentru ca stiu ca in Occident asta trebuie, asta este apreciat, asta socheaza. Ei fac aceste filme nu pentru sau din emotia lor; vietile lor, ca si filmele lor par a fi o ciorna mazgalita, inchipuita din ceea ce au citit in cartile altora, despre o realitate cunoscuta doar la a treia, a patra mana... Asa cum in acelasi Occident se invata dupa carti scrise din alte carti, scrise dupa alte carti, fabricate dupa alte carti. Norocul Europei, in acest secol teribil (secolul XX, dupa Malraux ar fi trbuit sa fie religios sau deloc!), care, intr-adevar, pare ca nu mai exista, este ca Europa nu poate fi decat a diversitatii. Si poate ca din aceasta diversitate respectata si nu tradata, mai poate re-naste omul; acel tip de om care nu mai alearga doar dupa propria-i imagine, dupa maretia de carton a propriei lui puteri intrinsece, uitandu-si menirea lui cea adevarata, cea care devine dintr-un launtru sensibil si primordial. Fac regizorii nostri tineri filme doar fiindca stiu ce se cere la un festival international.

 

Cititi mai mult in Ziua de Cluj

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.