Reteaua Corect

MĂRTURIE DE NEPOT

Scris de newsreporter in 02 decembrie 2023 la 10:16, in Social. 412 vizualizari Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nChS

Pe nenea Ionel îl întâlneai adeseori prin Piața Prundului din Șcheii Brașovului. Înalt și subțirel la trup, ușor adus de umeri, cu basca mai mereu așezată vânătorește cam ”într-o ureche”, cu mersu-i voinicesc de fost fotbalist la singura campioană națională pe care a dat-o orașul de la poalele Tâmpei – Colțea Brașov – nenea Ionel a fost cu adevărat o figură pitorească. Izvorul nesecat de glume, și nu se ferea nici de cele ușor impudice, povestite cu har actoricesc inimitabil, avea darul de a scoate din cea mai neagră tristețe pe orice om întâlnit în cale.

Avocat al săracilor în ultimii săi ani de viață, ziarist și director de ziar în anii săi de deplină maturitate, din care se desprinde prin curaj săptămânalul ”Alarma” – ”organ de luptă împotriva bolșevismului” ( deceniul 30-40 al secolului trecut) fiind membru activ al Asociațiunii ASTRA, participant la cele două conflagrații mondiale în calitate de ofițer de artilerie al armatei regale române, dar și de corespondent de război, a ajuns la bătrânețe să fie un dezmoștenit al soartei. Niciodată nu a acceptat ideea că în România comunismul s-a instalat definitiv. ”Comunismul, dragii mei, nu există de fapt. Judecățile emise de ideologia roșie sunt de un ipocritism cumplit. Totul prin om pentru om! Iar omul? Nu știm noi cine este?” Iar regimul politic s-a răzbunat pe el marginalizându-l complet. În ciuda acestei situații delicate multă lume se bucura de aerul lui de optimism cu care aborda viața în genere, in ciuda sărăciei lucii în care își scălda existența. De pildă farmacistele de pe strada Brâncoveanu din Șchei, care asistau fermecate, deseori oprind vânzarea de medicamente, la adevărate recitaluri de poezie de dragoste, adânci poeme patriotice din acelea fără partid și ”eroii săi legendari”, opere scrise cu tâlc fiindcă pe fond erau profund anticomuniste, scrise cu patima izvorâtă din ura față de cea mai mare minciună a omenirii care pusese stăpânire pe români. Dar Securitatea era atentă la toți și la toate, drept pentru care era nevoie de prudență inteligentă pentru a fi ferit de represalii directe și imediate, căci cele de fond fuseseră deja aplicate de ani buni bătrânului, care scăpase de condamnare politică dar nu scăpase de abandonul total al unei societăți nedispuse să întrețină cu o pensie bătrâni flecari de genul lui nenea Ionel, in ciuda anilor sacrificați pentru patrie.       Dar ce  magnet devenea în plimbările sale prin Poiana Brașov, unde era  recunoscut ca fiind prințul ciupercilor din iniștile și pădurile de sub Postăvaru! Alesele festine trocărești cu ciuperci pe grătarul în aer liber la ”Raica”, la ”Juni” ori la terasa ”Warthe” erau stropite cu rachiu de brad și vin vărsat la țoiuri de o jumătate de kil, la care râvneau turiștii prezenți de față atât de tare încât renunțau la cotlete și mici în favoarea ciupercilor îndopate cu slană și brânză de burduf și coapte la cărbunii încinși, schimb în urma căruia se alegeau toți cu poftele culinare satisfăcute , dar mai ales cu bucuria unei întâlniri cu un om ce emana libertate prin modul deschis, sincer de a gândi, presărat de un umor nebun, dar și de lirism poetic pe partea finală a bahicului consens. Pomenind despre Dej, dar mai ales despre Ceaușescu, îl prefera, râzând șmecherește, pe Hitler pentru că: ”Ăsta a fost deja pedepsit de istorie!” Mai povestea că pe vremea Austro-Ungariei, deși jandarmeria era situată în apropierea casei părintești din curtea Bisericii ”Sf. Nicolae” din Prund, iar politica antiromânească se desfășura în plină forță, camerele părintești erau tapetate cu tablouri cu chipurile unor Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Horea Cloșca și Crișan, Avram Iancu, iar în dreptul lor erau aprinse candele ca pentru sfinți. De sărbători, ieșeau în fața pridvorului casei, acolo unde grădina, lucrată de bătrânul și celebrul cantor Toma Brenciu, împodobea măiastru, pe cele patru părți, troița construită de marele Mihai Viteazul ca semn de recunoștință pentru șcheienii care i-au deschis porțile Brașovului și, acolo, cântau ”Deșteaptă-te, române!”, căci în ograda aceea locuise nu demult și venerabilul Gheorghe Ucenescu, autorul muzicii celebrului imn. ”Când au venit bolșevicii la putere ni s-a atras atenția să dăm jos tablourile de pe pereți, de parcă  eroii  înrămați s-ar fi opus comunismului…Iar despre imnul lui Ucenescu și Mureșianu ni s-a atras atenția că dacă îl vom cânta vom fi arestați pe loc pentru propagandă cu lozinci anticomuniste și…ptiu!, antinaționale!?!?” Pe chestia asta, nenea Ionel s-a răzbunat cumplit. A agățat pe vitrina birtului ”Moșoiu” din Prund un tablou înfățișând măreția trufașă a komisarei  Ana Pauker și a scris dedesupt, cu litere mari de tipar: CURVA E LIBERĂ! A fost tărăboi mare, dar tabloul nu a rezistat prea mult pe vitrina cu pricina. Sediul Securității brașovene era la câteva case mai jos. Și totuși, a fost arestat odată. L-au luat noaptea din pat și l-au  închis sus, la Cetățuie, pentru propagandă ostilă. Cineva l-a turnat că spune bancuri politice. A stat șase luni fără nicio judecată, adică fără condamnare. I-au dat drumul în cele din urmă la intervenția unui fost camard de front, care devenise între timp activist de frunte la comuniști. ”Ionele, liniștește-te că o să o încurci rău de tot! Acu te-am scăpat, fiindcă la arestare nu ai avut întocmit niciun rechizitoriu, dracu știe din neglijența cui, dar a doua oară îți garantez că toți procurorii se vor cocoța pe stârvul tău!”      Comunismul atot-acaparator se diversifica, creștea tot mai mult în putere pe măsură ce românismului i se puneau cătușe și călușe. Mari patrioți putrezeau prin beciuri și morminte. Se stingeau pe rând eroi de dimensiunile unui  Maniu, Brătianu,  în timp ce la comitetul central al trădării naționale înfloreau incultura, impostura, vânzarea de țară și crima. Nenea Ionel era respins de oriunde, fără pensie, fără niciun drept și era tratat ca un paria al societății, ca un măscărici  căruia nici  ”ospitalitatea” pușcăriei sau a spitalului de nebuni nu i se cuvenea. S-a dus acasă la poetul Eugen Jebelanu, pe care îl cunoștea, pentru a-i cere sprijinul întru publicarea unui modest volum de poezie de dragoste, dar a fost refuzat rușinat: ”Mi-e frică, nene Ionel. Matale nu mai ai nicio șansă!”  Acest om a fost radiat din viață fiind în viață la el acasă în România lui dragă pentru care făcuse atâtea! A fost la Alba și la Blaj la Marea Unire, a  făcut parte din trupele românești care au eliberat Budapesta de hoardele lui Bela Kuhn, l-a prins Mărășeștiul din urmă și l-a plesnit groaznic cu un șrapnel  în picior, a ajuns și pe meleagurile Chișinăului unde i-a învățat pe moldoveni cântecul deșteptării românilor, a făcut presă ani în șir pentru a înfiera relele timpului, a luptat pe frontul celui de-al Doilea război ca ofițer al armatei regale aliate cu Germania  până l-au lovit din nou schijele, iar când a aflat despre camarazii lui că au trecut de partea rușilor a abandonat lupta și s-a lăsat reformat ca mutilat de război. Apoi, abandonul total, sfidarea unei societăți preocupate la adaptarea la noul curs al istoriei, unde singura calitate pentru a fi recunoscut, promovat și consacrat era impostura, fie ea națională, politică, socială și mai ales culturală. Comunismul le-a cuprins împreună pe toate aceste imposturi și încă multe altele, fie subtile ori grotești. Milioane de români aveau de trecut pragul lui ”Scylla și Charybda”, trebuiau să devină niște impostori ai propriei  soarte. Cei care nu au suportat acest compromis oribil au dispărut, fie brusc, fie în lentoarea sufocantă a unui timp al abandonului total. ”Doamne, ce pedeapsă ai putut să dai acestui popor, de parcă l-ai desprins din epopeea dramatică a cărții-cărților! Popor mai martirizat ca românii numai  evreii dacă au mai fost!”, exclama nenea Ionel în marile lui momente  de cumpănă existențială.        În anul 1968 nenea Ionel primește, ca o palmă pe un obraz plângând, distincția recunoașterii  târzii, ca semn al dezghețului ideologico-național al lui Ceaușescu: ”Virtutea militară, clasa I”. Decernată fără onoruri și fără nici cel mai mic sprijin material, ea a încununat timida întoarcere a feței de către puterea vremelnică  spre realitățile istorice românești, dar din nenorocire, fără recunoașterea implicită a meritelor excepționale ale unor românii care nu au îndrăznit să se lase binecuvântați de o ideologie împotriva căreia  ei au luptat eroic fiindcă așa le cerea Țara și Regele! Soarta hărăzită de komisarii ruși în anii cincizeci a fost perpetuată cu nonșalanță și de către național-comuniștii de mai târziu. Comunismul, boală grea, nu putea negocia și nu putea ierta pe cei care nu și  l-au asumat pentru patria lor. ”Dragii mei, medalia asta comunistă o pun alături de ”Steaua României  în grad de Cavaler”, ”Coroana României în grad de ofițer cu spade și panglică”,ordinul ”Sfântul Gheorghe”, medalia ”Ferdinand I” și medalia ”Victoria”. Și știți de ce? Pentru că așa se poate mai bine observa peste ani  ce a însemnat pentru români Ferdinand I Întemeietorul  și  partidul comunist destrămătorul!” Căci ce reacție poate avea oricine care citește acest text al unui Decret Regal:  ” Slt. Ioan Toma Brenciu este decretat cu Medalia comemorativă de război 1916-1918 ca unul ce a făcut întreaga campanie. Cu ocazia luptelor contra bolșevicilor, distingându-se prin vitejie, spirit de sacrificiu, în urma cărora a și căzut prizonier în luptele ce le-a purtat Regimentul 16 inf. la Zalău unde, după mari chinuri a reușit să evadeze după trei zile de prinsoare grea. A adus foarte importante  informațiuni trupelor, luând de multe ori comanda de unități și azvârlindu-se în lupte la Hodod, Matesalka, Nyiregyhaz și Rakatamaz, punând în derută pe inamic prin istețime, curaj și avânt.”(publicat în cotidianul ”Mesager brașovean” anul I, nr. 50 din 7 septembrie 1991, redactor șef. Marius Petrașcu, sub titlul  ”Mai martirizați ca românii numai evreii au mai fost”)
       P.S.  La data de 29 august 1970, regretatul prof. Petre Istrate, pe atunci președinte al Comitetului municipal pentru cultură și artă, a avut îndrăzneala (pentru care îi port și azi o adâncă recunoștință) să elibereze lui Ioan Toma Brenciu  o adeverință prin care atestă  :   ”Din cercetările noastre și izvoare demne de încredere, adeverim că tov. Ioan T. Brenciu din Brașov, str….., are o activitate literară și publicistică de peste 50 de ani și anume: între anii 1919-1922, în calitate de redactor și director la primul ziar săptămânal de după Unire, din Baia Mare, ”Renașterea” a colaborat la pagina literară a ziarelor ”Patria și voința” din Cluj, de asemenea la revista ”Cosânzeana” și ”Curierul justiției militare”, apoi la ”Curierul de vest” și ”Cele trei Crișuri” din Oradea,  Revista Pindului din Salonic în colaborare cu prof Batzaria, Radu Prișcu și prof. Papahagi. A scris o piesă de teatru ”Două inimi”, jucată de actorii din Baia Mare la teatrul Ștefan în anul 1921. Mai târziu a conlucrat între anii 1924-1934 la ”Adevărul literar” și Gazeta Transilvaniei” în care a publicat contribuții la istoria antică a orașului Orșova, având și calitatea de corector și colaborator efectiv la revista Asociației învățătorilor din jud. Brașov ”Școala și  familia”, iar între anii 1934-1936 a condus și redactat săptămânalul  brașovean ”Voința poporului”, organ de publicitate independent a cărui evidență se află în arhiva Academiei Române. În prezent colaborează în mod voluntar cu comitetul nostru la istoriografia datinilor și obiceiurilor românilor din Șcheii Brașovului și posedă în manuscrise un volum de versuri, urmând a fi date publicității. Eliberăm prezenta adeverință – la cerere – spre a-i servi  pentru revendicarea anumitelor drepturi care decurg din activitatea sa literară și beletristică în decurs de 50 de ani.             Acesta a fost cel de-al doilea semn al  unei  recunoștințe  târzii și tardive, venite din partea  regimului comunist,dar  din nou, urmare aceleași nefericiri, fără niciun folos.  Condamnarea comunistă  la  sărăcie și ignorare căpătase  un caracter definitiv, imuabil și pentru  activitatea  de condeier nu numai pentru cea de ofițer în rezervă, erou al Marii Unirii si veteran a două războaie mondiale.             Astăzi, nenea Ionel, care e bunicul meu de fapt, ne privește din istorie. El este unul dintre marii anonimi ai izbânzii numite ROMÂNIA  MARE! Și nu numai atât.  Șcheianul de viță nobilă, poetul, eseistul, jurnalistul, patriotul  Ioan Toma Brenciu (n. 6 aprilie 1899 – d. 3 martie 1978)  a fost unul dintre pilonii anonimizați ai rezistenței anticomuniste din țara noastră. El este eroul autentic  ce aparține  Centenarului românesc!!!

 

 

Mircea Brenciu

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.