Reteaua Corect

Lovitură grea: Un expert UE recomandă suspendarea extrădărilor către România

Bucureştiul nu îşi respectă obligaţiile privind reformarea justiţiei şi nu demonstrează clar separaţia puterilor în stat, arată un raport elaborat de un expert în afaceri europene, Gary Cartwright, el recomandând suspendarea extrădărilor către România până la remedierea problemelor, scrie EUToday, scrie Mediafax.

"În acest raport, discutăm problema reformelor judiciare şi penale solicitate României înaintea aderării la UE, dar care în realitate nu au fost aplicate deloc. Drept rezultat, ţara încă este afectată de un sistem corupt şi părtinitor care este în principal domeniul serviciilor de informaţii, menţinând reţele şi practici specifice perioadei sovietice, cu un sistem de justiţie corupt şi condiţii pentru detenţie care nu suportă comparaţie cu cele ale oricărei alte naţiuni dezvoltate din secolul 21", arată raportul realizat de  Gary Cartwright, precizând că sunt prezentate studii de caz care "evidenţiază caracterul politizat al sistemului judiciar din România".

"De asemenea, prezentăm situaţia din penitenciarele României. În timpul scrierii acestui raport, a fost primită o informaţie despre un deţinut român care suferea de afecţiuni mentale severe şi avea dizabilităţi fizice şi care a fost extrădat din Marea Britanie în România, unde a murit în detenţie pe 2 ianuarie 2018", precizează autorul raportului.

RAPORTUL integral 

"La fel ca orice alt stat aspirant, România era obligată să îndeplinească standardele UE în diverse domenii, mai ales în cazul reformelor judiciare şi penale, domenii în care fuseseră formulate preocupări deosebite. Cu toate acestea, pe parcursul evoluţiei procesului de aderare, a devenit evident că sunt doar schimbări mici. În 2004, în contextul apropierii perspectivei aderării, au fost exprimate preocupări de către Parlamentul European, de către Comisia Europeană, iar, după cum arătăm, Curtea Europeană a Auditorilor s-a opus în 2006 admiterii Bulgariei şi României în UE. Problemele semnalate în 2004 încă erau evidente atât pentru Parlamentul UE cât şi pentru Comisia Europeană în 2006, după cum vom arăta cu documentele de lucru ale ambelor instituţii. Cu toate acestea, aderarea a urmat la 1 ianuarie 2007, din raţiuni de oportunitate politică, şi vom arăta că de la acea dată sistemul penal a fost vizat de critici puternice şi constante de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi, mai recent, de către Înalta Curte judiciară a Angliei şi Ţării Galilor", constată raportul intitulat "Justiţie în stilul României - coruptă, politizată, nereformată", informează site-ul EUToday.net.

Raportul conţine un capitol intitulat "Corupţia serviciilor de securitate din România" în care denunţă presupusa "influenţă" exercitată de SRI asupra "DNA şi sistemului judiciar", inclusiv menţinerea practicii interceptărilor telefonice în investigaţii de corupţie. De asemenea, raportul observă că există o investigaţie a unei comisii parlamentare asupra activităţilor SRI.

De asemenea, Raportul denunţă practica detenţiei preventive şi condiţiile din penitenciare, considerate "inumane şi degradante".

Concluziile autorului raportului, Gary Cartwright, sunt:
- "România a eşuat în mod clar să se conformeze obligaţiilor asumate liber privind reformarea justiţiei, înainte şi după aderarea la UE";
- România "a eşuat să demonstreze separaţia puterilor - între autorităţile executive, agenţiile de aplicare a legilor şi justiţie";
- România "a fost criticată puternic pentru modul în care tratează suspecţii înaintea şi în timpul detenţiei";
- România "a fost vizată de hotărâri negative ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) din cauza condiţiilor din penitenciare şi modului în care sunt trataţi deţinuţii".

Gary Cartwright, fost funcţionar în cadrul Parlamentului European, în prezent editor al publicaţiei EUToday, recomandă introducerea unui "moratoriu în privinţa extrădării în România a suspecţilor până când CEDO stabileşte că sistemul penal român îndeplineşte în totalitate standardele UE" şi "reevaluarea la nivelul UE şi al statelor membre a răspunsurilor oficiale la Mandatele europene de arestare emise de România".

1.

Justiția eșuată

Publicat in 23 ianuarie 2018 la 11:56

Încet, dar sigur, Europa se trezește. Și începe să observe cât de grav a derapat Justiția în România. Și cum tocmai Justiția este cea care afectează existența statului de drept. Un important expert UE, Gary Cartwright a întocmit un raport prin care solicită nici mai mult nici mai puțin decât instituirea unui moratoriu prin care să se suspende extrădările către România. Și este doar începutul. Ceața de pe ochii oficialilor europeni începe să se ridice. Iar prima consecință este că majoritatea parlamentară este obligată nu să încetinească, ci să accelereze reformarea Justiției.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.