Reteaua Corect

Lovitură de teatru în dosarul Cathedral Plaza. Demolarea a fost suspendată

Scris de newsreporter in 04 octombrie 2022 la 08:48, in Social. 281 vizualizari Intra in discutie TaguriCathedral Plaza, demolare, dosar, nicusor dan, suspendat shortlinkhttp://crct.ro/nAfY

Reprezentanţii proprietarului clădirii Cathedral Plaza anunţă, luni seară, că Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022 a Primarului General Nicuşor Dan, prin care se intenţiona demolarea clădirii. Totodată, aceştia anunţă că au depus o plângere penală pe numele primarului Nicuşor Dan, relatează Ziare.com.

“Suspendarea efectelor dispoziţiei Primarului General reprezintă o soluţie firească şi necesară într-un stat de drept, fiind conformă cu cele dispuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decembrie 2018, când a respins cererea vecinilor ARCB de condamnare a Statului Român pentru întârzierea procedurilor de demolare, solicitate de aceştia fără drept”, declară, luni seară, reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, proprietarul clădirii de birouri Cathedral Plaza a înregistrat şi o plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan pentru abuz în serviciu şi alte fapte conexe în legătură cu dispoziţia de desfiinţare a clădirii de birouri emisă de acesta in data de 20.07.2022.

Proprietarul va solicita în instanţa civilă, atât de la Municipiul Bucureşti, cât şi de la Nicuşor Dan personal, daune echivalente valorii investiţiilor sale.

”Abuzul actual al primarului general Nicuşor Dan ne forţează să luam atitudine şi să luptam cu toate mijloacele legale disponibile pentru a proteja cladirea. Am decis în acelaşi context să înaintam mai multe petiţii formalizate către autorităţile publice din Romania cu atribuţii în acest conflict pentru că toate aceste instituţii şi autorităţi au susţinut şi au făcut posibil proiectul Cathedral Plaza, fiind obligate să intervină pentru a preîntâmpina un dezastru atât legal cât şi faptic”, au adăugat reprezentanţii companiei.

Reprezentanţii proprietarului clădirii solicită organelor de cercetare penală ”verificarea şi sancţionarea abuzului săvârşit de Nicuşor Dan”.

”În dimineaţa termenului de judecată acordat în dosarul având ca obiect cererea proprietarului de a se emite autorizaţia de construire pentru regularizarea situaţiei clădirii, a decis să definitiveze strategia urmărită încă dinainte de a deveni primar general, când, în calitate de fondator şi preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, a decis să intervină în acel dosar şi să solicite obligarea primarului general să demoleze clădirea.

Primarul Nicusor Dan, confundând interesele publice ale Municipiului Bucureşti pe care le reprezintă în prezent, cu cele private ale Asociaţiei, a decis în mod precipitat să desfiinţeze clădirea, făcând astfel un abuz de funcţie si ordonând cheltuieli imense în cadrul Primăriei, cu scopul de a distruge bunul material – clădirea – anterior pronunţării instanţei de judecată si pentru a împiedica confirmarea structurii foarte bune a construcţiei şi dreptul de a se reemite noua autorizaţie în condiţiile legii”, au mai transmis reprezentanţii proprietarilor clădirii.

Cathedral Plaza este o clădire de birouri construită în perioada 2006 - 2010, deţinută de Millenium Business Development SRL şi evaluată la aproximativ 100 milioane de euro.

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat, în 20 iulie, că a semnat dispoziţia de demolare pentru Cathedral Plaza, clădirea construită ilegal în vecinătatea Catedralei Romano-Catolice de pe strada General Berthelot.

”Încă din ianuarie 2013, Primăria Capitalei a fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, să demoleze clădirea. Această obligaţie a fost însă ignorată de foştii primari Sorin Oprescu şi Gabriela Firea”, a adăugat edilul.

 Ziare.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.