Reteaua Corect

Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată și se va aplica de la 1 noiembrie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil. Legea va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.

S-au înregistrat 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere. Potrivit legii, ”consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil - persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.

Luni, premierul Florin Cîţu declara că dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume guvernul răspunderea pentru această lege. 

Între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului odată ce Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, a explicat la Digi24 ministrul Muncii, Raluca Turcan.

"Legea va avea două componente. Una, de subvenție la factură, în funcție de consumul de energie pe care și-l asumă consumatorul, se va face diferit, în funcție de prețul de referință pentru diferitele tipuri de energie - energie electrică, termică, gaz sau combustibil solid. În același timp, va exista un supliment, care se va acorda pe toată perioada în care consumatorul accesează surse de energie”, a declarat la Digi24 ministrul muncii, Raluca Turcan.

Consumatorul vulnerabil trebuie să se adreseze Primăriei pentru a obține aceste facilități.

Care va fi sprijinul din partea statului pentru consumatorul vulnerabil

Potrivit legii, măsurile de protecţie socială financiare constau în acordarea de ajutoare destinate asigurării nevoilor energetice minimale şi sunt:

  •  ajutor pentru încălzirea locuinţei;
  •  ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului;
  •  ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic , necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie;
  •  ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie.

"Pentru un pensionar cu o pensie minimă în momentul de față, dacă pentru sezonul rece, sprijinul la factura de energie era de aproximativ 100 de lei, acum, pe noua lege a consumatorului vulnerabil, sprijinul va fi de aproximativ 600 de lei în perioada sezonului rece plus extrasezon, prin cele două tipuri de sprijin: subvenție și supliment', a precizat Raluca Turcan, în urmă cu ceva timp, la Digi24.

„Subvenția se decontează în prețul facturii (factura vine deja redusă - n.r.) și se aplică invers proporțional, în funcție de nivelul veniturilor. Inclusiv nivelul veniturilor pentru care oamenii au acces la acest sprijin a crescut de la 800 de lei la 810 lei pe membru de familie și de la 1.042 la 1.450 pentru o persoană singură, deci crește și sprijinul financiar, și plaja de oameni care pot accesa acest sprijin din partea statului”, a mai menționat Raluca Turcan.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.