Reteaua Corect

Kovesi va fi audiată marţi în comisia LIBE din PE pentru funcţia de procuror-şef european

Laura Codruţa Kovesi va fi audiată marţi, 26 februarie, în comisia LIBE din Parlamentul European pentru funcţia de procuror-şef european. Potrivit preşedintelui Comisiei LIBE, Claude Moraes, fiecare candidat va fi audiat timp de 75 de minute, scrie Mediafax.

Preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, a transmis membrilor forului detalii despre audierea candidaţilor la şefia Parchetului European, potrivit mesajului obţinut de MEDIAFAX. Astfel, fiecare candidat va fi audiat 75 de minute, iar două tremi din timpul alocat va fi pentru întrebări şi răspunsuri.

 

Mesajul transmis de Claude Moraes, pe e-mail, membrilor Comisiei LIBE conţine şi scrisoarea preşedintelui Parlamentului European Antonio Tajani în care anunţa că Laura Codruţa Kovesi se află pe lista scurtă a celor trei procurori care candidează pentru funcţia de procuror şef european. În scrisoarea din 4 februarie a lui Tajani, Kovesi figura pe primul loc în ordinea preferinţelor pentru şefia Parchetului European, urmată de Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).

 

Preşedintele Comisiei LIBE a ataşat mesajului şi scrisoarea grupului de selecţie, plus CV-urile celor trei candidaţi şi răspunsurile la trei întrebări adresate de grupul de selecţie. „O listă de trei nume a fost trimisă Parlamentului European şi Consiliului în baza evaluării făcute de grupul de selecţie, în concordanţă cu articolul 14 (3) din Regulamentul UE 2017/1939. Potrivit Regulamentului 2017/1939 Parlamentul European şi Consiliul vor numi prin consens procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit. Consiliul (COREPER) a stabilit o listă preferenţială de candidaţi pe 20 februarie 2019.

Audierea celor trei candidaţi va avea loc în şedinţa Comisia LIBE cu participarea Comisiei CONT, marţi, 26 februarie, între orele 15.30-19.15.

Audierea fiecărui candidat va dura 75 de minute, începând cu declaraţia candidatului urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri a membrilor LIBE (două treimi din timpul alocat) şi a membrilor CONT (o treime din timpul alocat).

Grupurile politice pot distribui timpul alocat în aceste două intervale de timp (fiecare întrebare şi răspuns va dura 3 minute: un minut pentru întrebare şi două minute pentru răspuns).

După audiere, coordonatorii LIBE vor avea o şedinţă pe 27 februarie pentru deliberările cu privire la candidaţi. După negocieri, un singur candidat va fi propus votului plenului Parlamentului European, care va lua decizia prin majoritate absolută.

Procurorul Jean-François Bohnert, din Franţa, s-a clasat pe primul loc în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului-şef european, au afirmat surse citate de site-ul de ştiri New Europe, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.