Reteaua Corect
Adrian Nastase

Josep Borell – „Lumea post-coronavirus este deja aici”

Scris de Adrian Nastase in 13 Mai 2020 la 11:42, in Social. 731 vizualizari Intra in discutie Taguricoronavirus, Josep Borell, pandemie, UE shortlinkhttp://crct.ro/nw5f

Actualul „ministru de externe” al UE este un distins om politic al stangii europene. L-am cunoscut in perioada in care era presedinte al Parlamentului european. In acea calitate a vizitat Romania, la invitatia mea (in 2005, eram presedintele Camerei Deputatilor). Fusese proaspat ales in acea functie. Articolul recent pe care l-a publicat mi se pare extrem de interesant pentru vremurile pe care le trăim si de aceea l-am tradus si vi-l propun spre lectură:

„Ori de câte ori mă văd purtând o mască în timp ce trec prin străzile pustii din Bruxelles sau pe coridoarele goale ale Comisiei Europene, nu pot să nu fiu cuprins de un sentiment de șoc. Mai ales că, oriunde te-ai duce și oriunde ai fi, acest sentiment de șoc este palpabil. Este palpabil în Piața San Marco din Veneția – acum părăsită de oameni în timp ce peștii se întorc în apele lagunei care sunt din nou limpezi. Este palpabil în Ierusalim, unde Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă în Vinerea Mare pentru prima dată de la ciuma din 1349. Este palpabil în Statele Unite, unde șomajul a crescut cu 20 de milioane în patru săptămâni. În cele din urmă, este palpabil în Spania și Italia, unde nu mai puțin de 45.000 de oameni au murit până la sfârșitul lunii aprilie.

O criză de sănătate la început, COVID-19 s-a transformat curând într-o criză economică și socială fără precedent. Niciun economist nu și-ar fi putut imagina vreodată acest lucru: mai multe miliarde de oameni izolați în propriile case. Prin urmare, consecințele vor fi mult mai mult decât ceea ce am trăit în 2008.

Deși nu ajută la rezolvarea problemei, prima întrebare care se pune este dacă această pandemie era evitabilă sau dacă este similară cu celebra „lebădă neagră” la care se referă Nassim Taleb. El vede „lebăda neagră” ca având trei caracteristici: un sentiment de șoc, deoarece nimic din trecut nu făcea posibilă anticiparea evenimentului; o criză extrem de violentă pe care o provoacă; și, în sfârșit, eforturi pentru înțelegerea ei rațională. Natura umană simte nevoia de raționaliza un eveniment, pentru a putea crede că prezentul poate fi explicat și era previzibil. Cu toate acestea, potrivit lui Taleb, „lebedele negre” sunt imprevizibile atât în ceea ce privește durata lor, cât și consecințele. Ele ne împiedică astfel să ne încredem în modele care să ne permită să ieșim din criză. Acestea fiind spuse, Taleb consideră că virusul COVID-19 nu este o lebădă neagră, tocmai pentru că era previzibil.

Nu greșește. Un raport din 2008 al Consiliului Național de Informații al SUA făcea referire la riscul unei „boli respiratorii umane noi, extrem de transmisibile și virulente pentru care nu există contramăsuri adecvate ”. Președintele Barack Obama arătase acest risc. Luând cuvântul la Conferința din 2018, desfășurată la Massachusetts Medical Society și care marca centenarul gripei spaniole (spaniolă doar cu numele, dar care a provocat moartea a 50 de milioane de oameni – cu alte cuvinte, 2% din populația lumii la vremea respectivă) – Bill Gates a spus că următorul dezastru global va lua forma unei pandemii cauzate de un virus extrem de infecțios care s-ar răspândi rapid în întreaga lume și care ne-ar lua complet prin surprindere. De fapt, experții în boli infecțioase ne-au avertizat de mulți ani cu privire la creșterea răspândirii epidemiilor. Acesta este al treilea virus de tip beta din ultimii 20 de ani care a reușit să treacă bariera speciilor. Prin urmare, poate ar fi util să ne întrebăm de ce comunitatea internațională nu s-a pregătit corespunzător pentru acest lucru și cum s-ar putea pregăti în viitor – pentru că pare evident că virusul COVID-19 nu va fi ultimul.

O dată ce sentimentul de șoc a trecut, trebuie să evaluăm consecințele acestui eveniment, evitând două capcane. În primul rând, având în vedere incertitudinea din jurul acestei crize, nu trebuie să tragem concluzii pripite. În al doilea rând, nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de șoc, concluzionând prea repede că totul se va schimba. În istoria societăților umane, crizele majore sunt întotdeauna precedate de avertizări sau de evenimente. Iar crizele majore au, de obicei, un efect accelerator asupra tendințelor. De aceea, ar fi mult mai înțelept să examinăm consecințele COVID-19 pornind de la modul prin care poate amplifica dinamicile deja existente. Care sunt acestea? Eu văd trei:  

  • viitorul globalizării și al neoliberalismului;
  • evoluția guvernării globale;
  • rezistența Uniunii Europene și a politicii europene democratice în gestionarea riscurilor grave și neprevăzute.

Aceste trei dinamici vor contura lumea post-coronavirus – o lume care, într-o anumită măsură, este deja aici.

Viitorul globalizării și al neoliberalismului

Această pandemie nu va marca sfârșitul globalizării. Cu toate acestea, repune sub semnul îndoielii o serie de modalități și ipoteze ideologice, inclusiv, celebra mantră neoliberală: deschiderea piețelor, limitarea rolului statului și privatizarea. Aceste modalități erau deja contestate înainte de începutul crizei. Contestarea se va accentua.

În ultimul deceniu, globalizarea a crescut grație unor lanțuri valorice din ce în ce mai numeroase și extinse. Ele permit descompunerea procesului de fabricație al unui bun în mai multe locuri, pentru a minimiza costul producției. Totul, fără vreo dificultate majoră, în contextul prăbușirii costului transportului și al dezvoltării telecomunicațiilor. Digitalizarea economiei a accentuat această tendință de care au beneficiat multe țări emergente – în special China, care a atras o mare parte din producția textilă și electronică de larg consum, dar și India, în alte industrii precum produsele farmaceutice. La Wuhan, unde a izbucnit pandemia, se instalaseră mai mult de 300 din cele 500 cele mai mari companii mondiale. Această extindere a lanțurilor valorice și ușurința extremă cu care puteau fi înființate au alimentat, în mod firesc, ideea că nu se mai punea problema ofertei, atât era aceasta de abundentă la nivel mondial. Dintr-o dată, fluxurile de livrare la termen s-au substituit stocurilor. Stocarea a devenit aproape o practică anti-economică. Chiar și țările care au fost cel mai bine pregătite pentru riscul unei pandemii, au lăsat garda jos. Desigur că, după criză, fluxurile valorice nu vor dispărea, căci interesul lor economic rămâne considerabil. Dar vom asista la o regândire parțială a acestei dinamici, în trei feluri.

Prima modalitate va implica diversificarea surselor de aprovizionare în sectorul sanitar. Amploarea dependenței noastre de China referitor anumite produse este enormă, în special în ceea ce privește măștile și echipamentele de protecție (50%). De altfel, 40% din antibioticele importate de Germania, Franța și Italia provin din China, care asigură 90% din penicilina consumată în lume. Nici un gram de paracetamol nu mai este produs, în acest moment, în Europa. Crearea unui inventar sau a unei Rezerve strategice de produse esențiale ar face posibilă o dotare corespunzătoare, la nivel european, împotriva penuriei și ar asigura disponibilitatea produselor pe întreg teritoriul continentului. În acest sens, crearea programului european RescEU – al cărui scop este să răspundă la acest risc, în special prin punerea în comun a mijloacelor – este un prim pas. În acest scop, va trebui limitată dependența țărilor exportatoare de fiecare produs esențial, astfel încât nicio țară să nu poată fi la originea unei fragmentări prea importante în lanțul de import al acelui produs. 

Trebuie să ne protejăm dar a ne proteja nu înseamnă a cădea pradă protecționismului. A ne proteja înseamnă a evita ca, atunci când ne confruntăm cu șocuri precum cel pe care îl traversăm, să ne găsim într-o situație de vulnerabilitate extremă în fața furnizorilor străini. Căci globalizarea nu este făcută din rețele simple, fluide, la care toată lumea are acces, ci din hub-uri strategice dominate de anumiți actori care le pot bloca sau controla, în avantaj propriu, pe timp de criză. 

Cea de-a doua modalitate va lua forma unei relocalizări a unui număr de activități, aducându-le cât mai aproape de locul de consum. Cu siguranță, vom asista la lanțuri valorice mai scurte, ceea ce ar putea coincide perfect cu imperativele luptei împotriva schimbărilor climatice. Acest lucru ar putea provoca o creștere a costului produselor. Dar va trebui să acceptăm existența unui compromis între nevoia de securitate și asigurarea unui cost cât mai scăzut posibil pentru consumator. În urma acestei crize, va trebui să devenim conștienți că interesele cetățeanului trebuie să aibă prioritate asupra intereselor consumatorului. Japonia, care are un sistem de comerț foarte deschis și este ultima țară care ar putea fi suspectată de protecționism, este primul stat care a lansat un plan specific pentru finanțarea relocalizării companiilor sale din China, fie în insulele japoneze, fie în alte țări asiatice. În Europa, trebuie să începem să reflectăm asupra acestei probleme, lăsând la o parte logica silozului care ne împiedică, în anumite privințe, să avem o viziune de ansamblu. Nu este vorba de reconstituirea, în Europa, a filierelor care au fost delocalizate, dar există, cu siguranță, segmente strategice care trebuie – acum mai mult ca niciodată – să rămână aici și pe care le-am delocalizat din rațiuni financiare sau climatice. 

Mult mai important, trebuie să identificăm prioritățile. Nu ar fi mai bine să desfășurăm activități în țările Maghreb-ului sau în Africa decât în Asia? Nu că una ar trebui să-o excludă pe cealaltă. Dar acum este clar că, prioritar pentru Europa, este să se asigure că țările din vecinătatea sa imediată se dezvoltă rapid și bine. În momentul în care vorbim de dezvoltarea unor parteneriate strategice cu Africa, trebuie să și vedem în ce domenii se pot concretiza. Iar medicamentele reprezintă, cu siguranță, unul dintre ele. O atestă numeroase studii. Interesul nostru politic este să nu fim prea dependenți de puteri care, într-un fel sau altul, ne pot face să plătim prețul dependenței noastre.

În sfârșit, cel de-al treilea mod va implica, probabil, utilizarea de procese tehnologice alternative, cum ar fi utilizarea generală a imprimării 3D sau a roboților, pentru a reduce riscurile delocalizării. În Italia, prin folosirea imprimantelor 3D, s-a reușit fabricarea de valve pentru ventilatoarele din terapie intensivă, într-un timp scurt și la un cost extrem de mic.

Acestea fiind spuse, deși este absolut esențial ca fiecare țară să asigure o mai mare securitate sanitară pentru sine, nu este mai puțin important ca procesul să nu ducă la un protecționism care ar putea începe cu produsele sanitare pentru ca, mai apoi, încet-încet, să se extindă la activități pe care fiecare stat să le considere esențiale. 

Prin urmare, va fi necesar să fie găsit un nou echilibru pentru a preveni o acțiune protecționistă generalizată care ar avea ca rezultat o depresiune globală. Acest lucru este foarte important pentru Europa care, dintre toate regiunile, este cea mai dependentă de comerțul mondial și, până în prezent, cea mai afectată de declinul economic.

Știm foarte bine că granița dintre criza pe care o traversăm și depresiunea economică ce va veni este foarte fragilă. Acest lucru este și mai adevărat în cazul țărilor din sud, unde pandemia nu s-a răspândit încă prea mult dar unde pagubele pot fi considerabile. Pe scurt, va trebui să inventăm metode pentru un nou tip de globalizare, capabil să atingă un echilibru între avantajele incontestabile ale piețelor deschise și interdependenței, și imperativele suveranității și securității statelor. Există puține momente în istorie când societăților li se oferă posibilitatea de a se regândi, pentru că sunt adesea prinse în vârtejul urgențelor cotidiene. Acum avem șansa de a face o pauză care ar trebui să ne ajute să reflectăm asupra noastră. 

Din această perspectivă, este clar că nu putem repeta greșelile din 2009 când, după ce am înregistrat o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră, acestea au crescut din nou ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu putem să facem același lucru; epidemia pe care o traversăm nu a venit din neant. Nu animalele sălbatice sunt cele care au provocat pandemia. Ceea ce provoacă o pandemie sunt defrișările,  pierderea habitatului natural al animalelor sălbatice, reducerea biodiversității și supraexploatarea resurselor care aduce speciile sălbatice în contact cu zonele foarte dense cu populație. Această criză este un semn incontestabil că ecosistemele noastre sunt supraîncărcate. Este un rezultat al tuturor acestor factori. O criză care vine ca un bumerang. Prin urmare, este mai vital ca niciodată ca lupta pentru păstrarea biodiversității să fie integrată ca o componentă majoră a luptei împotriva schimbărilor climatice. În aceste condiții, nu este deloc exagerat să vorbim despre o nouă globalizare, de vreme ce dezechilibrele economice, sociale și de mediu care s-au multiplicat în ultimele decenii s-au dovedit nesustenabile.  

Prin urmare, fața globalizării se va schimba. Și cea a statului, al cărui rol din ce în ce mai redus s-a aflat în centrul ideologiei neoliberale. Vedem limpede, din această criză, nevoia unui stat tot mai implicat și că statele cu o protecție socială puternică sunt mai bine echipate să facă față decât cele care lasă cetățenii să se confrunte singuri cu piața. Faptul că Europa a recurs la șomaj parțial și nu la concedieri pentru a face față declinului inevitabil al producției reflectă natura specială a modelului european. Însă statul nu trebuie să devină unul obez care să aibă grijă de toate, inclusiv de producerea de măști. Este necesară restabilirea capacității sale strategice de a anticipa și pregăti societatea pentru provocări de acest fel. Țările care au gestionat cel mai bine criza de sănătate din ultimele trei luni sunt cele în care autoritatea publică este cel mai bine organizată. Ceea ce contează este calitatea unui stat, și nu doar dimensiunea lui.

Restabilirea rolului strategic al statului va fi o prioritate post-criză. Dar acest efort nu va fi ușor de realizat în Europa, care este un mix între statele-națiune și piața unică. Imperativele care au stat la baza creării pieței unice au condus la asimilarea tuturor formelor de protecție cu obstacolele care ar fi puse împotriva acesteia. Pe măsură ce statele europene s-au de-protejat progresiv pentru a permite pieței unice să se formeze, Europa a uitat, tocmai ea, să se protejeze colectiv. De unde și interesul nostru – extrem de tardiv – pentru mizele accesului reciproc la această piață. Din fericire, lucrurile au început să se schimbe și criza poate accelera această schimbare de direcție. În Europa, se vorbește acum din ce în ce mai mult despre un mai bun control al investițiilor străine și de distorsiunile concurențiale provenite din state non-europene. De asemenea, suntem în curs de a reconsidera ajutoarele de stat. De altfel, Comisia tocmai ce a relaxat regulile în acest domeniu. Nu putem continua să ne preocupăm de denaturarea concurenței în interiorul UE, ignorând în același timp acțiunile concurenților noștri din afara Europei. 

Europa trebuie să înceteze să mai fie oferită pe tavă restului lumii. Dar drumul este încă lung. Atribuirea recentă, de către China, a licențelor 5G a pus în evidență marginalizarea operatorilor europeni. Spre exemplu, Nokia și Ericsson nu au obținut decât 11,5% din piața chineză, comparativ cu o cotă de 25% pentru 4G. În timp ce Huawei are deja o cotă de 30% la sută din piața 5G a Europei. De altfel, trebuie urgent să luăm măsuri împotriva tentației grupurilor străine de a profita de scăderea activelor pentru a prelua controlul societăților europene. Și aici, va trebui să învățăm lecția acestei crize care arată caracterul asimetric al raporturilor noastre cu China, și să creăm instrumente care să ne permită să punem capăt acestora. Dificultatea, pentru Europa, vine din faptul că trebuie ținut cont și de imperativele pieței unice, și de existența statelor-națiune ale căror interese și tradiții nu sunt mereu convergente. Dacă am întârziat crearea unui mecanism de control al investițiilor străine, este pentru că anumite state au estimat oportunitățile oferite de anumite piețe emergente ca fiind prea importante pentru a fi sacrificate pe altarul unui control mai strict al investițiilor provenind din acele piețe. Însă, când aceleași state și-au dat seama că puteau, la rândul lor, să fie victimele preluării străine a unor sectoare strategice, și-au schimbat părerea. Chiar astăzi, un anumit număr de state tradițional liberale precum Olanda, solicită o evaluare mai atentă a investițiilor străine, pentru a se asigura că nu beneficiază de ajutoare de stat. Pe scurt, Europa nu poate fi singura regiune a lumii care respectă regulile concurenței în timp ce alții nu o fac.

Criza COVID-19 va arăta faptul că globalizarea crește vulnerabilitatea națiunilor care nu-și iau precauțiile necesare pentru a-și asigura securitatea în sens larg. Acest lucru ar trebuie să conducă Europa să dea consistență ideii de autonomie strategică care, după cum observăm, nu poate fi redusă la domeniul militar. Această autonomie strategică trebuie să se construiască în jurul a șase principii mari, după cum urmează:

  • reducerea dependenței noastre nu doar în domeniul sanitar, dar și în acela al tehnologiilor de mâine, precum bateriile sau inteligența artificială;
  • prevenirea unei preluări a activităților noastre strategice de către actori externi Europei, ceea ce înseamnă ca aceste activități să fie clar identificate înainte;
  • protejarea infrastructurilor noastre critice împotriva cyber-atacurilor;
  • evitarea situației în care delocalizarea anumitor activități economice și dependența care decurgea din aceasta ar putea să aducă, într-o bună zi, atingere autonomiei noastre de decizie;
  • extinderea puterii de reglementare a Europei la tehnologiile de mâine, pentru a evita ca alții să o facă pe seama noastră;
  • preluarea leadership-ului în toate domeniile în care deficitul de guvernanță mondială conduce la distrugerea sistemului multilateral.

Restabilirea guvernanței globale

Aceasta mă conduce la problema guvernanței globale ale cărei carențe le constat pe măsură ce trec zilele. În ultimii ani, era la modă să critici Organizația Mondială a Comerțului. Organizare. Acum, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost luată în vizor, tocmai când avem nevoie de ea mai mult ca oricând. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite nu a reușit să se pună de acord asupra unei rezoluții privind COVID-19, în lipsa unui acord între Statele Unite și China. Este o realitate inedită căci, chiar și în timpul Războiului Rece, Statele Unite și Uniunea Sovietică reușeau să ajungă la un acord privind încurajarea cercetării în domeniul găsirii unui vaccin antipolio. G7 nu au fost în stare să găsească un compromis pe marginea unui text deoarece un stat dorea să califice COVID-19 drept ”virusul chinezesc”… Asistăm la un veritabil blame game între Statele Unite și China care, în realitate, arată un deficit de leadership mondial. Această situație contrastează puternic cu ceea ce am văzut în anii 2000 (când a fost creat un Plan mondial de luptă anti-sida), cu mobilizarea împotriva virusului Ebola sau cu momentul crizei financiare din  2008. Cineva ar putea spune că această epidemie nu intră în competențele Consiliului de Securitate însă argumentul nu ar fi convingător. În cele două situații menționate anterior (Sida, Ebola), votul a fost unanim. Iar această unanimitate a favorizat mobilizarea. Un proiect de text propus recent de Estonia nu a putut fi votat, anumite state neacceptând că documentul insista pe necesitatea transparenței în raportarea crizei, principiu care a fost considerat ca aducând atingere suveranității lor. 

Faptul că, pentru prima oară de la crearea ONU, o pandemie nu reușește să întrunească un consens nu este de bun augur. Această situație este rezultatul atât al dezacordului dintre state, cât și al dezinteresului unora dintre ele față de orice tip de leadership internațional. Toate acestea sunt extrem de îngrijorătoare căci știm bine că o coordonare internațională susținută poate face diferența. Ea poate permite o cunoaștere a bunelor practici, poate propune, de exemplu, standarde internaționale pentru controlul pasagerilor pe aeroporturi, poate pune în comun resursele pentru testare și găsirea unui vaccin (în loc de situația în care o țară ține secrete rezultatele cercetărilor ei, pentru propriul beneficiu), poate crea parteneriate pentru producerea oricăror echipamente și echipamente indispensabile luptei împotriva pandemiei…

Această nevoie de cooperare va deveni evidentă în momentul ridicării măsurilor de izolare. Dacă fiecare stat le va ridica singur, în curtea proprie, ne vom confrunta cu dificultății majore. Trebuie, deci, să ne punem de acord pentru  evita un haos mondial care ar afecta din nou schimburile internaționale. Singurul domeniu în care cooperarea internațională a funcționat foarte bine de la începutul crizei este cel al cooperării dintre Băncile centrale. Faptul că activitatea lor este autonomă și independentă de rivalitățile tradiționale dintre state explică, probabil, această reușită.

De asemenea, va trebui să evaluăm, mai târziu, ce s-a făcut bine și ce s-a făcut rău la începutul pandemiei. Dar acum este momentul mobilizării, nu cel al polemicii. Din acest punct de vedere, anunțul președintelui Trump de a suspenda temporar contribuția financiară americană la OMS, sub pretextul că ar fi încercat să ascundă sincopele chinezilor, este regretabil.

Fără îndoială, această criză a exacerbat relația sino-americană și a revelat pericolele pe care un conflict multidimensional dintre cele două state le-ar putea avea asupra securității internaționale. Așa cum observa și Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, ieșirea din criză necesită o coordonare strânsă între Statele Unite, China și UE. În condițiile în care această criză a accentuat tensiunile sino-americane, rolul Europei devine și mai important. Ea ar trebuie să evite ca efectele acestei rivalități să se repercuteze negativ asupra unor regiuni din lume, în special din Africa, acest continent având nevoie de o susținere financiară reală pentru a face față pandemiei care se profilează. 

Anunțul G20 și al FMI referitor al un moratoriu privind datoriile statelor cele mai sărace va liniști, cu siguranță, multe țări. Însă nu este suficient. Toți donatorii trebuie să acționeze în vederea anulării acestor datorii, inclusiv China. Țările cu venituri medii vor fi și ele afectate, așa cum apreciază numeroși lideri și economiști din America Latină. 

Solidaritatea în interiorul Europei

Dacă dorim să dăm un exemplu și să fim credibili, trebuie să arătăm popoarelor noastre că practicăm, în primul rând, la noi acasă solidaritatea pe care o cerem la nivel internațional. Statele europene au luat numeroase măsuri pentru a preveni prăbușirea economiilor lor. Au fost lansate planuri de relansare și acesta este un pas în direcția corectă. Dar suntem încă departe de a avea o abordare bazată pe solidaritate europeană. Și trebuie să evităm ca planurile naționale de relansare economică să afecteze piața unică. Dacă întreprinderile dintr-o țară beneficiază de un plan național de susținere mai robust decât cele ale concurenților lor, ele riscă să aibă, la finalul crizei, un avantaj decisiv și să se agraveze, astfel, dezechilibrele economice din interiorul pieței unice. Dezechilibrele Nord-Sud deja existente ar putea să se accentueze. Ceea ce nu va fi lipsit de consecințe în privința susținerii, de către popoare, a proiectului european. Pentru moment, este clar că măsurile fiscale adoptate de guverne pentru a ajuta producția sunt mult mai semnificative în Germania decât în Italia sau Spania.

COVID-19 a arătat una dintre slăbiciunile uniunii monetare: absența funcției de stabilizare bugetară pentru ansamblul zonei euro, ceea ce antrenează o supraîncărcare a politicii monetare în scopuri de stabilizare și o dozare necorespunzătoare a politicilor. Ori, dacă pandemia reprezintă un adevărat șoc asimetric în privința originii ei, acesta este și mai asimetric în ceea ce privește consecințele. Costurile enorme vor fi repartizate inegal, atât în plan social cât și în plan geografic.

Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au reacționat rapid la această criză. În plan umanitar, Comisia a asigurat o coordonare remarcabilă care a permis repatrierea a 500.000 de cetățeni europeni care lucrau în afara Uniunii. În plan economic, Eurogroup a deschis noi linii de credit în cadrul Mecanismului european de stabilitate. Credite de care nimeni nu pare să aibă nevoie sau pe care nimeni nu pare să le dorească – Spania și Italia (aceasta din urmă într-un mod și mai clar) au declarat că nu au intenția să le utilizeze… Retrăim, astfel, aceleași dezbateri interguvernamentale privind modul de organizare a solidarității europene care au întârziat răspunsul la criza euro – o criză pentru care am plătit un preț uriaș din punct de vedere economic și social.

Retrăim aceeași confruntare între Nord și Sud. Și suntem din nou obligați să constatăm limitele solidarității europene: nu suntem încă o uniune politică, nici măcar una economică și monetară veritabilă, în ciuda progreselor incontestabile.

Pentru ca această solidaritate să devină efectivă, se vorbește mult despre un ”Plan Marshall”, o referință pozitivă pentru europeni. Însă, dincolo de faptul că nu mai putem spera în sosirea unui domn Marshall de pe celălalt mal al Atlanticului, acest plan era destinat reconstrucției unui continent complet distrus. Ori, astăzi, chiar dacă vom compara pandemia cu un război, vom constata că nu există o distrugere fizică a capitalului. După un cutremur, se reconstruiește infrastructura și se refac capacitățile de producție. Nu este cazul astăzi. Problema noastră este aceea de a ne concentra asupra rezolvării nevoilor imediate ale sistemelor de sănătate, de a furniza venituri acelora care nu mai pot lucra și de a acorda garanții și amânări de plăți întreprinderilor, pentru a evita falimentul sistemului de producție. Aceasta este urgența de astăzi.

Rezistența democrațiilor

Această criză va fi un test pentru sistemele democratice europene. Ca întotdeauna, crizele sunt cele care dezvăluie societății forța și slăbiciunile ei. Deja au apărut narative politice pentru a pregăti viitorul. Ele sunt de trei tipuri: populist, autoritarist (care se apropie de primul în multe privințe) și democratic.

Teoretic vorbind, narativul populist ar trebui să fie puternic afectat de criză, aceasta punând în evidență importanța raționalului, a expertizei, a cunoștințelor, valori pe care populiștii le batjocoresc sau le resping ca fiind asociate ”elitelor”. E dificil să continui să vorbești de post-adevăr când știi cum are loc infectarea oamenilor, ce grupuri sunt vulnerabile și ce măsuri preventive trebuie luate pentru a combate epidemia. Dar populiștii pot invoca responsabilitatea străinătății pentru propagarea virusului. De asemenea, pot arunca vina pe globalizare, țapul ispășitor de serviciu pentru toate problemele. În același raționament, pot anunța un control mai sever al frontierelor și pot profita de  această ocazie pentru a-și accentua ostilitatea față de imigrație. Populismul are o elasticitate extraordinară. El se adaptează oricărui context și își poate schimba ușor direcția căci scopul lui nu este acela de a distinge între adevăr și minciună. De altfel, într-un context dominat de anxietate și frică, populiștii se simt întotdeauna confortabil. Tentația de  a obține avantaje de pe urma acestei situații excepționale pentru a limita drepturile și libertățile este mare.

Am putea devia către un autoritarism digital, în direcția căruia anumite state s-au angajat deja foarte clar. Așa cum s-a întâmplat și după 11 septembrie 200, când lupta împotriva terorismului a adus cu sine un recul al libertăților individuale. Orwell este deja depășit…

Narativul autoritar este apropiat de narativul populist în sensul că și el caută simplificarea problemelor și reducerea lor la o explicație centrală. El consideră că doar regimurile autoritare și centralizate pot învinge epidemia, prin mobilizarea resurselor statului. Dar noi știm că acest lucru este fals. Știm că țările care au reușit cel mai bine să limiteze criza sunt statele democratice bine organizate.

Mai rămâne narativul democratic. Este cel mai dificil de construit, căci societățile democratice se bazează pe dubiu, pe interogație, pe deliberare și pe punerea sub semnul îndoielii. Sunt toți factori care împiedică o acțiune rapidă și eficientă, bazată pe o prezentare clară și incontestabilă. Însă, pe fond, în Europa, popoarele sunt acelea care vor evalua, la încheierea crizei, prestația fiecărui stat și a continentului, în general. În această privință, este extrem de important ca Uniunea Europeană să apară ca un actor care poate face diferența. Nu prin a se substitui statelor, ci pentru a le amplifica acțiunea, pentru a da un sens la ceea ce reprezintă provocarea fundamentală: protejarea modelului european. Acesta nu are nicio valoare în fața oamenilor dacă nu vom reuși să ajungem la un model solidar între statele noastre membre. Și, în această privință, mai avem multe de făcut.

Iată-ne, deci, din nou în fața unui moment existențial pentru Uniunea Europeană. Modul în care o gestionăm va afecta coeziunea societăților noastre, stabilitatea sistemelor noastre politice naționale și viitorul integrării europene. A sosit momentul să pansăm rănile crizelor precedente și nu să le adâncim. Pentru asta, instituțiile și politicile europene trebuie să fie capabile să ajungă la inima și mintea cetățenilor. Și, în această privință, mai sunt foarte multe de făcut. (aprilie 2020)”

PS. Josep Borrell este vicepreședinte al Comisiei Europene, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politici de securitate. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.