Reteaua Corect

Jocuri murdare pe milioanele statului, în Portul Midia, cu epava QUEEN Hind și peste 14.000 de oi

Scris de newsreporter in 10 ianuarie 2020 la 13:49, in Social. 435 vizualizari Intra in discutie Taguriancheta, nava, portul midia, scufundată shortlinkhttp://crct.ro/nvvL

“Noaptea, ca hoții”, șefii Apelor Maritime au negociat asiduu o licitație, pe un Caiet de Sarcini nefavorabil statului român! Reprezentanții României, doamna Laura Diana Gîrlă și domnii Adrian Olteanu și Costel Stanca, NU dau semne că ar ține la bugetul statului administrat de premierul liberal Ludovic Orban!

În 24 noiembrie 2019, în Portul Media, s-a scufundat cargobotul QUEEN Hind, având la bord 22 de marinari și 14.600 de oi, scrie secunda.tv.

Autoritățile portuare române ne-au anunțat că toți marinarii sirieni au fost salvați și că au fost scoase vii, din coca navei scufundate parțial, 228 de oi din cele peste 14.000.

Și ne-au mai informat că au demarat acțiunea de recuperare a animalelor moarte.

Queen Hind, încă sub ape în Portul Midia

Au trecut 48 de zile, fără ca oile înecate să fie scoase din vapor, pentru evitarea unui dezastru ecologic, iar eliberarea acvatorului portuar de epava navei QUEEN Hind NU s-a materializat.

Cum am ajuns în această situație? Forte simplu:

Compania Națională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CNAPM) este condusă, în prezent, de Costel Stanca, sub supravegherea reprezentanților Ministerului Transporturilor, de celebra doamnă din Târgoviște Laura Diana Gîrlă și de domnul Adrian Olteanu.

În loc să creeze un cadru legal printr-un Caiet de Sarcini onest, care să protejeze România, românii Gîrlă, Olteanu și Stanca au luat decizia să facă jocurile armatorului și a asigurătorului, prin acceptarea scoaterii navei QUEEN Hind în ÎNTREGIME și fără DETERIORĂRI.

Și, cum altfel, decât pe banii statului român! Că doar nu plătesc din buzunarele lor doamna Gîrlă sau domnii Olteanu și Stanca întreaga acțiune de ridicare a navei de 3785 tdw aflată sub pavilion Palau, ÎNTREAGĂ și NEVĂTĂMATĂ!

Apropo! Doamna Laura Diana Gîrlă din Târgoviște este o ABONATĂ la reprezentarea statului în firme deținute de Ministerul Transportului! Ce o recomandă? “Vocea și talentul ei!”, ar spune regretatul actor Dem Rădulescu. 

Ca să fim foarte clari: Prin acțiunea scoaterii navei QUEEN Hind ÎNTREGI și fără DETERIORĂRI, costurile se dublează și ajung la câteva milioane de euro, plătiți din bugetul de stat – coordonat acum de premierul Ludovic Orban sub atenta supraveghere a președintelui Klaus Iohannis!!!

După cum bine se știe de către doamna Gîrlă și domnii Olteanu și Stanca, CNAPM are obligația să organizeze o licitație internațională, pentru a elibera URGENT Portul Midia de un eventual dezastru ecologic, catastrofă ce se poate declanșa în orice moment. (Despre eliberarea șenalului navigabil din Portul Midia de epava cargobotului QUEEN Hind, nicio vorbă!).

În loc să invite la vedere firme specializate, conducerea CNAPM a preferat – poate ne vor spune “incoruptibilii” procurori DNA din Constanța dacă în acest caz s-a comis vreun act de corupție – să accepte jocul armatorului și asigurătorului navei QUEEN Hind. Și nu oricum, ci “Noaptea, ca hoții”.

Astfel, în noaptea de joi spre vineri (9-10 ianuarie), “românii” desemnați de doamna Gîrlă și domnii Olteanu și Stanca să conducă o pseudo-licitație, au negociat cu trei firme ținute la secret, în sala de ședințe de la parterul Administrației Portului Constanța. (Dovezi video!!!)

P.S. Așteptăm un răspuns din partea premierului Ludovic Orban. Că tot ne amenință că va pune ordine în Administrație și că va scăpa firmele de stat de căpușele omenești plasate de PSD și de grupurile organizate, care sugrumă Executivul și sug zilnic, ca nesătuii, din banul public.

Adrian Olteanu, precum doamna Gîrlă și domnul Olteanu, este un abonat la funcții în Ministerul Transporturilor: director, consilier juridic etc!

Așteptăm și un răspuns din partea doamnei Gîrlă și a domniilor Olteanu și Stanca.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.