Reteaua Corect

Italia, din nou copleșită de criza COVID

Scris de newsreporter in 13 noiembrie 2020 la 12:12, in Social. 563 vizualizari Intra in discutie Taguricovid, italia, spiatl shortlinkhttp://crct.ro/nwWI

Îngenuncheată în primăvară de pandemie, Italia este din nou pe marginea prăpastiei. Scene șocante au fost surprinse într-un spital din Napoli. Un bărbat care aștepta să i se facă un test COVID și-a găsit sfârșitul pe podeaua unei toalete. În acest timp, holul unității de primiri urgențe a spitalului era plin de oameni pe tărgi, unii dintre ei aproape leșinați. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional, relatează Digi24.ro.

„Acest om a murit. Acesta este spitalul Cardarelli. Ne aflăm la unitatea de primiri urgențe. Această femeie stă în propriile resturi. Nu știu dacă e moartă sau vie. Despre doamna de acolo nu știm nimic”, a relatat cel care a filmat scena.

coada de masini la spitalCoadă de mașini în fața Spitalului Cotugno din Napoli Foto: Profimedia

Coadă de zeci de mașini în fața spitalului

Din păcate, nu e singura scenă care arată că peninsula se apropie din nou de un punct critic. Zeci de mașini cu persoane bolnave stau la coadă în fața spitalelor pline. Și fiindcă unii dintre pasageri respiră cu mare greutate, medicii le aduc butelii cu oxigen până ce se eliberează un loc unde să poată fi primiți.

„Primim pacienții care vin de acasă cu mijloace proprii, le acordăm o asistență medicală inițială, facem un pre-triaj. Le măsurăm parametrii vitali, iar pacienților cu saturație mică a oxigenului din sânge le dăm oxigen și primele îngrijiri pentru a evita ca starea lor să se agraveze”, explică Giovanni Broscritto - infirmier la Spitalul Cotugno din Napoli. 

- De când sunteți aici?

- De 24 de ore. Am dormit în mașină.

- Ați dormit în mașină aici la spital azi-noapte?

- Da, în mașină. De 24 de ore sunt la coadă. Asistentul-șef spune că trebuie să așteptăm aici, pentru că au multe coduri roșii. Am primit asistență. Ies la fiecare oră cu aparatura, ne măsoară saturația sângelui, ne iau temperatura, explică o femeie.

pasageri tratati cu oxigen in masinăNapoli. Oamenii sunt puși pe oxigen în mașinile lor, pentru că în spital nu mai este loc Foto: Profimedia

- Am sunat medicul de familie și ne-a spus să-l aducem la spital. Am sunat la urgențe, dar a fost imposibil să ne trimită o ambulanță. A trebuit să luăm o ambulanță privată. Am plătit 600 de euro transportul, apoi pentru fiecare oră, povestește aparținătorul unui bolnav.

- Le oferim asistență tuturor pacienților, nu lăsăm pe nimeni în urmă. Încercăm să facem tot ceea ce putem. După cum puteți vedea, le evaluăm starea constant, spune infirmierul Giovanni Broscritto.

- Sunt persoane care spun că au dormit aici, că așteaptă aici de 24 de ore...

- Într-adevăr, se așteaptă mult, dar noi încercăm să facem tot ce putem, spune infirmierul.

Spitalele din Italia au devenit din nou supraaglomerate în urma exploziei infectărilor cu noul coronavirus. Peninsula a depășit un milion de cazuri de la începutul pandemiei, în timp ce numărul deceselor provocate de COVID-19 este de aproape 44 de mii. Autoritățile s-au văzut nevoite să impună carantina parțială pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Experții avertizează că dacă rata infectărilor continuă în acest ritm, nu vor mai exista suficienți doctori disponibili.

Video pe Digi24.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.