Reteaua Corect

Ion Iliescu nu merge la procesul în care este acuzat de crime împotriva umanității

Fostul președinte Ion Ililescu nu participă, vineri, la primul termen în dosarul Revoluției, în care este pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Peste 700 de victime și urmași ai revoluționarilor au venit la ÎCCJ, deși cei mai mulți spun că este „timp pierdut”, relatează Știripesurse.ro.

Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, a declarat, vineri, la ÎCCJ, că fostul președinte nu participă la proces, pentru că este o fază în care prezența sa nu este necesară, fiind reprezentat prin avocat, informează Mediafax.

„Nu vine pentru că este reprezentat (Ion Iliescu – n.r.). Suntem într-o procedură care nu presupune în mod obligatoriu prezența. Este o procedură tehnică (...) Părerile pe fond vor fi făcute la momentul la care va începe judecata. Repet, ne aflăm în camera preliminară, urmează să vedem, după parcurgerea camerei preliminare. Va începe judecata și în raport de momentul respectiv vom vedea și care vor fi apărările. La momentul acesta bineînțeles că nu vă pot furniza informații în legătură cu apărările care vor fi făcute. Să ajungem acolo”, a spus Georgescu.

Avocatul fostului președinte al României, care a fost pus sub urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a declarat că a depus mai multe cereri și excepții în cauză.

„Nu e niciun fel de secret (depunerea de cereri și excepții – n.r.). Ele au fost depuse la dosar, invocă atât neregularitatea actului de sesizare, în raport cu descrierea faptelor, cât și nelegala administrare a unora dintre mijloacele de probă”, a spus avocatul lui Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, pe de o parte cere refacerea anchetei, iar pe de altă parte, restituirea dosarului la urmărire penală.

„Da, pe de o parte (refacerea anchetei – n.r.). Pe de altă parte, restituirea acelui dosar la urmărire penală. În principal am să spun că fapta domnului Iliescu așa cum este expusă în actul de sesizare nu îndeplinește standardele prevăzute de lege în materia descrierii de fapte într-un act de sesizare. După aceea, sunt o grămadă de aspecte care sunt controversate în interiorul actului de sesizare și care, în mod evident conduc la imposibilitatea restabilirii judecării obiectului cauzei și mai sunt, de asemenea, chestiuni de injuncțiune în ceea ce privește modul în care a fost realizată urmărirea penală și modul în care au fost făcute punerile sub acuzare cel puțin în ceea ce îl privește pe clientul eu de-a lungul vremii”, a mai spus Adrian Georgescu.

Peste 700 de oameni, victime și urmași și revoluționarilor, sunt, vineri, la Inalta Curte de Casație și Justiție, unde are loc primul termen în cameră preliminară, în dosarul Revoluției. Cei mai mulți spun că au venit cu speranță, dar nu cred că acest dosar va ajunge la final, ci, mai degrabă, că este „timp pierdut” și că „nici de acum în 30 de ani nu se va întâmpla nimic”.

Gheorghe Preda a fost împușcat în ochi la Revoluție, iar două săptămâni a stat în spital, timp în care soția l-a crezut mort. Plecase de acasă pentru a-i cumpăra fiicei un cadou de sărbători.

„Timp pierdut. Am venit degeaba aici, să ne vadă lumea. Până acum nu ne-a văzut pe toți laolaltă. (...) Ca de sărbători, m-am dus și eu să îi cumpăr ceva fiicei și nu am mai nimerit să cumpăr că m-au împușcat. Cine? Nu știu! M-au împușcat în ochi. Am stat în spital două săptămâni. Femeia mă știa mort, până am venit înapoi acasă. Am avut dureri în continuu la ochi. După doi ani de zile mi-au scos ochiul de tot. Am făcut și cheaguri de sânge pe creier. Am fost operat și pe creier, am pierdut vederea și pe partea dreaptă. Am căzut și acum sunt în scaun din cauza piciorului, mi-am rupt piciorul”, a povestit bărbatul.

Victima Revoluției nu mai speră că după 30 de ani se va face dreptate.

„Dacă nu s-a soluționat în 30 de ani, ce să mai faci acum? Se soluționează acum, în 5 minute? Nici de acum în 30 de ani nu se va întâmpla nimic”, a mai spus Gheorghe Preda.

Aurel Ionică era militar în termen în timpul Revoluției din 1989. Atunci a fost împușcat și spune că i s-a recomandat să tacă. Speranța de a i se face dreptate acum îi este „la Dumnezeu”. „Am trecut prin focul morții”, spune el.

„O așteptare pentru normalitate și pentru stabilirea adevărului, ceea ce nu se prevede într-un viitor cât de apropiat. În rest, continuăm să mergem împreună, cu speranță. Am trecut prin focul morții. Fiind militar în termen, în data de 24, așa s-a întâmplat. Un glonț necunoscut, dar foarte cunoscut..., cineva m-a sfătuit să nu vorbesc, că nu e bine, că nu o să se afle adevărul niciodată și e mai bine să tac, pentru că justiția ș procuratura nu iau măsurile cum trebuie. Ar trebui să o ia de jos, de la talpa țării, de la soldatul ăla mic, să întrebe adevărul. Nu de la ofițeri, că ofițerii, ăștia sunt... Ofițerii ne-au au executat pe noi după 22 când aflasem noi, ca să iasă Revoluția lui Iliescu. Altceva nu am ce să spun. Îmi pare rău pentru cei care au murit lângă mine. Eu am scăpat doar împușcat, rănit. Alții au murit. Aș vrea să dea Dumnezeu, din tot sufletul aș vrea, să vedem și noi cine și cu ce preț, dar totuși mă gândesc că Iliescu o să scape”, a spus Aurel Ionică.

Vineri are loc, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluţiei, în care fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Potrivit portalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluției a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie, la ora 09.00.

Pentru acest proces au fost emise citații pentru 5.000 de persoane, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat deja că va avea program special.

Știrpesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.