Reteaua Corect

IGPF: Verificări amănunțite la graniță asupra cetățenilor, din 7 aprilie

Verificări sistematice la toate punctele de trecere a frontierei vor avea loc începând din 7 aprilie, conform noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen, informează IGPR printr-un comunicat, potrivit Agerpres.

Sursa imagine: renasterea.ro

"Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia", precizează sursa citată.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD), precum și bazele de date naționale.

"Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale și sezonul estival, precum și faptul că atât Poliția de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creșterea timpilor de așteptare pentru efectuarea formalităților de frontieră, în punctele de frontieră rutiere", atrage atenția IGPR.

De asemenea, adaugă sursa citată, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu amenințările teroriste, pot duce la creșterea timpului de așteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internaționale.

Poliția de Frontieră Română anunță că au fost luate măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluența traficului de călători.

"Astfel, s-a suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră", precizează IGPF.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.