Reteaua Corect
Adrian Severin

Hotărârea CJUE privind SIIJ – un document politico-juridic

Scris de Adrian Severin in 27 Mai 2021 la 10:58, in Social. 706 vizualizari Intra in discutie Taguricjue, hotarare, justitie, rezist, siij shortlinkhttp://crct.ro/nxTe

Curtea de Justiție a UE (CJUE) a făcut și face politică. Iar hotărârea privind conformitatea legilor justiției din România cu dreptul UE, cum am mai spus, mustește de ambiguități politicianiste. Din ceața acestor ambiguități trebuie extrase, pe cale de interpretare, concluzii care să evite o criză constituțională și să asigure funcționarea sistemului judiciar. Diferența între partea sănătoasă a magistraturii și magistrații #rezist este că cea dintâi supune textul hotărârii pronunțate de CJUE unei analize raționale, în timp ce ultimii îl flutură deasupra capului strigând „Victorie!” și pretinzând că Europa le-a dat permisiunea să desfigureze justiția potrivit dogmelor lor și să desființeze statul român.

CONTRADICȚIA ÎNTRE INTERESUL FEDERAL ȘI INTERESUL NAȚIONAL

Este de netăgăduit că în construcția UE se ciocnește, cel puțin la prima vedere, interesul acestei entități de tip federal, constituită ca uniune de state și de cetățeni, potrivit căruia legile federației ar trebui să prevaleze asupra celor ale statelor federate, pe de o parte, cu interesul statelor naționale membre, potrivit căruia dreptul intern al acestora ar trebui să aibă prioritate față de cel transnațional, european, pe de altă parte. La o privire mai atentă, se observă că UE a fost creată de către statele membre tocmai pentru a-și putea promova mai bine interesele naționale, punând în comun gestiunea unor dintre acestea și resursele necesare pentru promovarea lor. Prin urmare este logic ca regulile stabilite în comun prin acțiunea instituțiilor europene create în comun, să fie respectate de toată lumea; inclusiv de instituțiile judiciare naționale. Se poate vorbi deci, într-un sens special, despre o adevărată luptă și unitate a contrariilor.

Pentru împăcarea contrariilor s-a convenit ca în cazul unor neconcordanțe între dreptul UE și dreptul intern al statelor membre, dispozițiile celui dintâi să prevaleze, dar în cazul neconcordanțelor între dreptul UE și Constituțiile statelor membre, ca și în acela al neconformității legilor naționale cu Constituția națională, Constituția să prevaleze. Astfel se conferă UE caracterul sui generis al unei federații de state-națiune, state care își delegă doar parțial exercițiul suveranității, cu dreptul de a retrage delegația atunci când nevoile lor o cer.

În plus, competențele atribuite de statele membre instituțiilor europene nu acoperă toate domeniile suveranității naționale. Unul dintre acestea, în care dreptul UE rămâne la nivelul principiilor, în timp ce reglementarea de detaliu aparține legiuitorului național, este cel al organizării justiției. Argumentele în favoarea unei asemenea soluții sunt numeroase. Printre altele, ele țin de împrejurarea că organizarea sistemului judiciar este strâns legată de tradițiile specifice fiecărei națiuni, precum și de atributul de nedelegat al suveranității care privește garantarea prin drept a ordinii în interiorul unei anumite comunități, având o anumită identitate culturală.

Ambițiile unor jucători statali și parastatali cu înclinații oligarhice, care urmăresc să domine Uniunea și, prin ea, națiunile care o compun, au luat-o înaintea proiectului și au făcut ca între instituțiile comune (federale) și cele naționale să apară tensiuni. O expresie a acestei tendințe este încercarea CJUE de a subordona Constituțiile naționale dreptului UE și a transforma organizarea justiției naționale din obiect al unei competențe partajate între legiuitorul național și cel federal (unional), într-o competență exclusivă a uniunii. În disprețul total al concepției așezate la temelia UE (care nu exclude sporirea competențelor exclusive ale Uniunii, dar numai prin atribuirea lor voluntară de către toate statele membre, iar nu prin rapt), se încearcă obținerea unui atare rezultat nu prin renegocierea și modificarea tratatelor constitutive, ci pe calea precedentului judiciar.

Ceea ce, evident, duce la nașterea unor crize constituționale, la nivel național, și a unei crize politice, la nivel european. Într-adevăr, confruntate cu un conflict între deciziile CJUE și propriile lor decizii, curțile constituționale ale statelor membre nu au nimic altceva de făcut decât să repete pe plan intern, în spațiul jurisdicției lor, că rămâne așa cum s-a vorbit: deciziile curții constituționale sunt general obligatorii pentru toate instanțele naționale și prevederile Constituției nu pot fi ignorate de nici un judecător pe motiv de neconvenționalitate / neconformitate cu dreptul UE. 

Într-un atare context, creat de ambițiile politice exprimate de CJUE și prin CJUE, este inevitabilă intervenția factorului politic, în discuție fiind nici mai mult nici mai puțin decât raportul de putere dintre UE și statele naționale membre. Comisia europeană amenință statele nesupuse cu declanșarea procedurii de infringement (care sancționează încălcarea obligațiilor decurgând din tratate), iar guvernele naționale (nu și cele antinaționale, precum cel actual al României) se văd prinse între Curțile constituționale naționale, care le obligă la respectarea Constituției naționale, adoptată democratic, și instituțiile europene, care le cer să ignore ordinea constituțională proprie în favoarea celei europene, lipsite de fundament democratic, respectiv să renunțe la însăși existența statului ca subiect de drept (internațional) de sine stătător.

Cum nimeni nu își poate asuma riscul înfrângerii în asemenea confruntări, ele se rezumă, de regulă, la încercarea mării cu degetul și se termină în coadă de pește. În termeni elevați aceasta se numește remiză generatoare a „ambiguității constructive”. Cu alte cuvinte, fiecare rămâne cu părerea lui și concilierea părerilor are loc de la caz la caz cu aplicarea principiului „cooperării loiale”. Rămâne de văzut cât de loial este fiecare guvern națiunii lui și cât de loială este uniunea fiecărui stat membru.

AMBIGUITATEA CJUE TULBURĂ APELE JUSTIȚIEI ROMÂNEȘTI

Toate cele scrise mai sus se verifică în hotărârea CJUE pronunțată la sesizarea aranjată de secta magistraților #rezist din România. În acest caz, judecătorii europeni, numiți politic de guvernele lor și capturați politic de oligarhia europeană, care le asigură satisfacerea ambițiilor personale cu supra de măsură, s-au bucurat și de sprijinul guvernului român care, printr-un act de trădare patent, nu a susținut supremația Constituției naționale, ci a lăsat să se înțeleagă, atunci când nu a oferit argumente explicite, că dorește ca dreptul european să treacă nu doar înaintea legilor interne (ordinare, organice sau constituționale), ci și înaintea legii fundamentale.

Cu câteva luni înainte, avocatul general a testat terenul printr-un aviz care, practic, anula existența statului român, lăsând pe orice judecător de la nivelul oricărei instanțe judecătorești să înlăture aplicarea Constituției României dacă aprecia, așa cum vedea el lucrurile de la Pocreaca, Găujani sau Frecățeii din Deal, că aceasta contravine intereselor (financiare) ale Uniunii. Activiștii #rezist au aplaudat isteric, cerând accelerarea „reformelor” justiției astfel încât să se asigure deromânizarea ei, CCR a reacționat timid, mediile academice au asurzit lumea cu tăcerea lor sumbră, și numai asociațiile profesionale ale magistraților responsabili și sănătoși, susținute de unele elaborări ale doctrinei, au trimis un adevărat mesaj de protest, avertizând (realist sau nu, nu mai contează) că excesele CJUE ar putea provoca o adevărată revoltă în sistemul judiciar românesc. Cu siguranță, mai convingătoare decât aceste avertismente, vor fi fost luările de poziție ale Curților Constituționale din alte state, comunicate pe canale diplomatice, care, înțelegând că se creează un precedent susceptibil să se aplice și statelor lor, au atras atenția că există linii roșii de neignorat.

În asemenea condiții, temându-se să dea celor pe care avea ordin să îi susțină, dreptatea pe care aceștia nu aveau de ce / cum să o primească, CJUE a formulat un text care, permițând orice speculație, nu va face decât să alimenteze scandalul și haosulFaptul se vede deja din intervențiile lui Ion Stan, Ana Birchall, Cristi Danileț și alții ejusdem farinae, din care nu poți înțelege ce este mai copleșitor: incompetența sau reaua credință.

Printr-un comunicat de un tupeu de-a dreptul huliganic al batalionului de asalt numit „Vedem (in)just”, pur și simplu se afirmă fals că hotărârea Curții de la Luxemburg ar fi stabilit că atât legile justiției adoptate după 2017, cât și deciziile CCR din aceeași perioadă ar fi subminat independența justiției, și cere înlăturarea tuturor celor care au contribuit la aceasta. În realitate, ceea ce a făcut CJUE a fost să precizeze, este adevărat, în stilul oracolului din Delfi, criteriile unei justiții independente și să transfere răspunderea pentru verificarea respectării lor, prin confruntare cu situația de pe teren, „instanțelor de trimitere”.

Un prim efect negativ concret s-a produs la nivelul CSM, unde, secția pentru procurori, interpretând că ea însăși este o „instanță națională” abilitată să stabilească măsura în care normele românești cu caracter tehnic referitoare la răspunderea disciplinară a procurorilor, respectă principiul european general al „independenței” (corect este al „autonomiei”) acestora, altminteri niciodată negat în legislația română, a anulat acte de cercetare disciplinară și a închis procedura referitoare la unii procurori dintre aceia ce „cu-a serviciilor poruncă a lor patrie și-o schimbă”.

La ceva, însă, și rău-i bun. Se deschide astfel discuția cu privire la înțelesul sintagmei „instanță națională” folosită în delirul redacțional al CJUE.

CINE ESTE „INSTANȚA NAȚIONALĂ” CARE POATE MODIFICA ORGANIZAREA SIIJ?

Așa cum orice cititor de bună credință a observat, CJUE, părăsind linia avocatului general și abandonându-i pe sectanții #rezist din România, nu a indicat desființarea SIIJ și nu a afirmat că această structură a parchetului ar fi potrivnică dreptului UE. Referindu-se nu doar la SIIJ, ci și la orice altă unitate a parchetului care ar avea în competența sa (exclusiv sau nu) urmărirea penală a magistraților, CJUE a fixat niște repere de care trebuie să se țină seama în reglementarea activității acestora, pentru a se asigura atât independența justiției, cât și echitatea procesului care să conducă la aplicarea principiului aflării adevărului.

Cu privire la înțelesul acestor repere, precum și la transpunerea lor în construcția sistemului judiciar românesc și în practica acestuia, au apărut deja analize de fond. Doamna judecător Dana Gârbovan, printre alții, și-a propus o evaluare detaliată, din care primele texte au și fost publicate. Eu unul mă voi referi aici la un singur aspect, legat de problema organizării SIIJ și nu numai.

CJUE, prin hotărârea în discuție, a lăsat instanțelor naționale rolul de a decide dacă garanțiile enumerate de ea sunt respectate de normele ce reglementează înființarea și funcționarea SIIJ. Iată textul: Revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înființarea unei secții specializate în cadrul Ministerului Public, însărcinate cu anchetarea judecătorilor și a procurorilor, precum și normele privind numirea procurorilor încadrați în această secție nu sunt de natură să facă secția menționată permeabilă la influențe exterioare. În ceea ce privește carta, revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă reglementarea națională în discuție nu împiedică examinarea într-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecătorii și la procurorii vizați.

Întrebarea este: ce se înțelege în acest context prin instanțe naționale” și instanțe de trimitere”? 

Sintagma din urmă apare a fi mai explicită, ea referindu-se, probabil, la instanțele judecătorești române care au sesizat CJUE (au trimis” întrebarea la CJUE) conform procedurii reglementate de TUE.

Ar putea, oare, această sintagmă să primească un înțeles mai larg pentru a include și persoanele juridice care au ridicat în fața instanțelor judecătorești române problema trimisă spre dezlegare la CJUE? Opinăm că nu, întrucât potrivit tratatelor constitutive ale UE, numai anumite instanțe judecătorești naționale au competența de a solicita CJUE clarificări de principiu cu privire la interpretarea și aplicarea dreptului UE.

Indiferent de interpretare, însă, mă întreb cum ar putea modifica aceste instanțe legislația pentru a aduce SIIJ la standardele europene? Căci de desființare nu poate fi vorba.

Ce să facă instanțele judecătorești de trimitere apropo de SIIJ? Aici nu este vorba despre vreo contradicție între dreptul material sau cel procesual intern și norme de drept material sau procesul ale UE, pe care judecătorul român l-ar putea și ar trebui să îl aplice direct. (De regulă, nu o face.) În discuție ar fi organizarea justiției potrivit unei concepții politice care, în limitele principiilor unanim împărtășite la nivel unional, ține de aprecierea situației de fapt de către legiuitor și de opțiunile acestuia. O asemenea organizare poate fi modificată numai de legiuitorul național, chiar și atunci când se urmărește asigurarea conformității cu principiile dreptului UE; drept care nu cuprinde o schemă uniformă pentru organizarea parchetelor naționaleJudecătorul nu modifică legile, ci le aplică.

Problema se pune la fel și în ceea ce privește forurile competente cu administrarea acțiunii disciplinare.

O probă a imensei rele credințe cu care operează furioșii rezistenței haștagiste rezidă și în aceea că ei cer anularea actelor privind cercetarea în materie de răspundere disciplinară a magistraților, pe motiv că au fost efectuate sub coordonarea unor șefi interimari ai Inspecției judiciare, dar s-au opus anulării sentințelor penale pronunțate de complete ale ÎCCJ ilegal constituite, în baza unor reglementări administrative neconstituționale. Sunt oameni care stau în închisoare executând condamnări lovite de nulitate absolută, dar cercetarea disciplinară trebuie anulată pentru că imparțialitatea și independența politică a unui inspector interimar sunt îndoielnice.

Mai dificil de identificat îmi pare, însă, instanța națională” la care se referă CJUE. De ce? 

Admițând că un judecător de la un tribunal oarecare apreciază că organizarea SIIJ, dar și a DNA sau DIICOT sunt neconforme cu dreptul UE (să zicem, întrucât admit ingerințe externe, sau șefii unităților respective sunt numiți politic – la propunerea guvernului, cu un aviz al CSM care nu obligă la conformare), ce va putea el face? Să refuze judecarea rechizitoriilor SIIJ, DNA sau DIICOTSă trimită dosarul pentru refacerea cercetării de către un alt parchet care respectă criteriile CJUE, inclusiv cu riscul depășirii termenului de prescripție? Să achite inculpații ca fiind trimiși în judecată de un parchet incompatibil cu dreptul UE? Nu mi se pare posibil. Este nu numai absurd, dar sursă de haos judiciar.

Ironia face ca în cazul unei comparații între SIIJ, cu procurorii săi numiți de CSM fără ingerința factorului politic, și DNA, cu procurori propuși și numiți politic, tocmai DNA să trebuiască a fi desființat în conformitate cu „instrucțiunile” CJUE.

Iată de ce, observând că hotărârea CJUE nu vorbește de instanțe judecătorești naționale”, ci de instanțe naționale”, credem că au fost avute în vedere orice instanțe” (persoane juridice de drept public) competente cu alinierea legislației naționale la standardele dreptului UE. Referirea este, deci, la puterea legislativă, iar la nu cea judecătorească.

Instanța nu este doar judecătorească. Sintagma „instanță judecătorească” nu este o tautologie. Simțim nevoia să vorbim despre „instanțe judecătorești” tocmai pentru că există și alte tipuri de instanțe. Sinonime ale substantivului „instanță” sunt „for”, „adunare”, „autoritate”, „organ de stat”, „conducere”.

Observând aceasta înțelegem la ce s-a gândit CJUE, când a spus că „revine instanțelor naționale (iar nu instanțelor judecătorești naționale – nn) să verifice dacă reforma care a condus la înființarea SIIJ” ridică probleme de conformitate cu criteriile de independență existente în dreptul UE. Desigur, ambiguitatea a fost căutată, dar chiar și în condițiile ei, nu se poate trage o altă concluzie decât că legiuitorul român a fost invitat să își evalueze produsul în lumina clarificărilor aduse de CJUE cu privire la criteriile care trebuie urmărite din perspectivă europeană. Astfel CJUE a evitat să se amestece în disputele politice interne din România, chiar dacă simpatiza cu partea care dorea ca legislativul român să devină o anexă a celui european, iar Constituția României o normă facultativă supusă cenzurii UE, și s-a limitat la a-și etala exigențele, lăsând concluzia silogismului implicând comparația dreptului românesc cu cel al UE în sarcina „instanțelor legiuitoare române”. Iar acestea, în exercitarea competențelor lor, recunoscute atât în dreptul constituțional românesc, cât și în dreptul UE, vor avea în speță ultimul cuvânt.

Abia așa și numai așa vom evita „criza juridică de amploare” (sic!) pe care o deplâng cu lacrimi de crocodil magistrații #rezist, punând-o în seama altora, pe când chiar ei sunt aceia care împing România în criză.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.