Reteaua Corect

HALUCINANT - DNA a citat-o pe bunica de 90 de ani a Anei Maria Pătru, fosta șefă AEP

Procurorii DNA au citat-o pe bunica fostei șefe AEP! Dana Grecu a dezvăluit în exclusivitate, la Antena3, că bunica de 90 de ani a fostei şefe a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost chemată să dea declarații la DNA, în dosarul în care este acuzată nepoata sa pentru fapte de corupție, scrie Știripesurse.ro.

Ana Maria Pătru acuză abuzurile la care este supusă atât ea cât și familia ei. Ea a susținut recent că a fost citată la DNA Ploiești printr-un telefon dat fiului, în timp ce acesta se afla la școală.

„A sunat copilul înapoi și a întrebat „cine sunteți?”. „DNA Ploiești suntem”. Și spune „m-ați sunat dumneavoastă”. „Da, vrem să vorbim cu doamna Pătru, în calitate de suspect la DNA Ploiești, mâine la ora 10.00”. Copilul a rămas stupefiat, a venit imediat acasă. A venit terminat. Nu șțiam ce să fac mai întâi. nu știam cum să îi explic că nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat pentru că oricum nu mă credea. A fost o zi ieri de neimaginat și o noapte în care nici eu, nici el nu am închis niciun ochi”, a povestit Ana Maria Pătru la Antena 3.

„Le-am spus că nu se poate să mi sunați copilul și mi-au spus că de ce insist pe subiect, că nu aveau numărul meu. Că i-am spus de două, trei ori și eu tot așteptam un răspuns. Și mi-au mai spus că nu au făcut-o cu intenție”, a mai spus fosta şefă AEP.

Mai mult, fosta șefa a Autorității Electorale Permanente a depus un memoriu, în urmă cu câteva zile,  la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în care susține că procurorii i-au pus în față un denunț gata făcut.

Abuzuri similare  a reclamat și procuroarea Mihaela Iorga Moraru, care a dezvăluit la Antena 3 că procurorul de caz de la DNA Ploieşti a sunat-o pe fiica sa, elevă în clasa a X-a, dar şi pe mama sa, deşi în evidenţele DNA există numărul de telefon al procuroarei.

"Personal o percep acum doar ca o acţiune de intimidare. Am contactat procurorul de caz şi am întrebat de ce a fost nevoie să se procedeze aşa. Mi-a spus că a sunat, dar nu le-a spus că sunt citată. Întrebarea e: dacă nu ai sunat să faci o procedură de citare, ai sunat să faci o procedură de intimidare?", a afirmat Mihaela Iorga Moraru.

Procuroarea Iorga Moraru nu ştie de ce a fost chemată la audieri pentru ziua de miercuri, 4 octombrie. Iniţial, aceasta a transmis că nu se va putea prezenta, fiind în concediu medical în urma unei operaţii, însă ulterior a revenit asupra deciziei şi a anunţat că va merge la audieri.

"Am făcut o cerere de audienţă la ministrul Justiţiei, mă voi adresa şi CSM, Inspecţiei Judiciare, tuturor instituţiilor care au abilitarea să facă cercetări", a mai precizat procuroarea, care se consideră o ţintă a şefei DNA.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.