Informația a fost dezvăluită de g4media.ro, care l-a și contactat pe Tudose. ”Nu comentez. Nu m-a chemat nimeni, la nici o anchetă, nu a fost nici o acuzație oficială. Se trezește cineva să vorbească, nu intru în polemică. Am dat-o afară, a invocat că are burnout, nu intru în detalii”, a afirmat acesta.
Incidentul ar fi avut loc în perioada 2019-2020. ”A încercat s-o acapareze, la început. Eurodeputatul i-a oferit o carieră unde vrea ea, lucru pe care Florina l-a refuzat insistent. I-a spus că vrea să-i cumpere o mașină de lux, pe care ea a refuzat-o. I-a dat un telefon sigilat, insistând să vorbească doar de pe el. A încercat s-o convingă să se mute în același bloc cu el. «Am insistat că viața mea personală e viața mea personală. Că, ‘hai să mâncăm la prânz, seara împreună, să vizităm nu știu ce orașe, să jucăm șah seara’. Nu, nu vreau, pe mine m-ai angajat să-ți fac discursuri, muncă legislativă, nu sunt damă de companie»”, a declarat ”Florina”, numele de cod ales pentru a proteja victima, pentru jurnaliștii de la Europa Liberă.
Sursa citată mai scrie că Mihai Tudose (56 ani) a mers chiar mai departe. Asistenta a mai spus că după ce a acceptat postul, europarlamentarul i-ar fi spus ”să merg în fața lui și a recunoscut la un moment dat că vrea să se uite la fundul meu. I-am spus că este inacceptabil. Multe remarci fizice, «ar trebui să te îmbraci mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși, ce mironosiță ești». Vorbea cu organele masculine tot timpul, îl rugam, «când mergi cu mine pe coridor nu-ți bagi alea în toate cele». I-am zis că aici oamenii nu se comportă așa”.
Picătura care a umplut paharul a fost o călătorie la Strasbourg, una dintre cele două locații ale Parlamentului European de unde eurodeputații lucrează o dată pe lună.
„A venit peste mine în cameră să-mi aducă o carte la 11 noaptea. Mă trezesc cu o bătaie la ușă, mă gândeam că e cineva de la hotel, s-o fi întâmplat ceva. Era el, am deschis ușa, a zis că a venit să-mi dea cartea și-mi zâmbea în toate felurile posibile, moment în care m-am panicat, am smuls cartea din mâna lui și am închis cealaltă ușă a anticamerei cu cheia”, a mărturisit Florina, conform Europa Liberă România.
Tudose a fost premier în perioada 29 iunie 2017 – 16 ianuarie 2018, iar în 2019 a devenit europarlamentar din partea ProRomânia. Ulterior, a reintrat în PSD. Este căsătorit și are o fiică în vârstă de 25 de ani.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.