Reteaua Corect

Fost șef al DNA: Corupția nu e amenințare la siguranța națională

Fostul procuror-șef al DNA, Daniel Morar, în prezent judecător al CCR, spulberă teza dragă ultimilor doi președinți ai României și nu doar lor, conform căreia corupția ar fi cea mai mare amenințare la siguranța națională. De fapt, spune Morar pentru Aleph News, corupția nici măcar nu e amenințare pentru siguranța României. În schimb, prezența serviciilor secrete în anchetele penale este, scrie Inpolitics.ro.

”Dacă mergem la conotaţia juridică, care este singura care contează în discursul juridic – corupţia nu este o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi am spus-o asta în câteva decizii. Corupţia în sensul penal înseamnă infracţiuni de corupţie. Infracţiunile de corupţie şi în Codul Penal sunt la alt Titlu decât infracţiunile contra securităţii naţionale. Acesta este criteriul formal” afirmă fostul șef al anticorupției.

”Dar infracţiunile de corupţie nu pot fi prin ele însele, separat, fiecare dintre ele, ameninţări la adresa securităţii naţionale pentru că nu au amploarea fenomenelor care să dea o ameninţare care să pună în pericol stabilitatea statului(…)Corupţia nu este mai gravă decât omorul. Omorul este o infracţiune contra vieţii persoanei. Viaţa persoanei este o valoare absolută. De ce nu este omorul atunci o ameninţare la adresa securităţii naţionale? Nu este, el aduce atingere clar unor valori recunoscute de Constituţie, de Cartă, ca şi infracţiunile de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă.
Deci din punct de vedere juridic, corupţia nu este ameninţare la adresa securităţii naţionale, am spus-o, din punct de vedere politic, a politicilor publice, poate să fie orice. Poate s-o catalogheze statul cum vrea el. (…) Nimeni nu poate să arate un act normativ, pentru că acesta nu există, care să catalogheze corupţia drept ameninţare la adresa securităţii naţionale. Corupţia ca ameninţare la adresa securităţii naţionale a fost catalogată prin diverse hotărâri ale CSAT, dar acele hotărâri ale CSAT nici eu nu le-am văzut, eu care am avut ani şi ani de zile acces la informaţii. Nu le-am cerut că nici nu mă interesau, nu îmi erau aplicabile. Acele hotărâri ale CSAT nu sunt legi, ele nu obligă, ele îl obligă doar pe cel căruia îi sunt adresate, dar nu obligă judecătorii. Un judecător nu poate să aplice o hotărâre a CSAT pentru că nu o ştie, ea este secretă şi nu este lege” mai spune Morar.
El adaugă că demontarea binomului servicii-justiție a fost cea mai importantă decizie pentru mecanismul penal post-decembrist:

”Era vremea ca la 26 de ani de la Revoluţie să scoatem serviciile de informaţii din cercetarea penală. Şi asta a fost ocazia pe care a avut-o acest stat, pe care a avut-o Curtea Constituţională, să le scoată. Stau în faţa oricui şi susţin că acea decizie nu doar că este bună dar era absolut necesară. Cum ar suna să aflaţi că în Rusia, KGB/ FSB de astăzi face cercetare penală? Ai spune că este un stat înapoiat sau care nu respectă regulile. Noi vedem că o parte din magistraţii României de astăzi regretă faptul că SRI şi serviciile de informaţii nu mai există în cercetarea penală(…) Nu este specific unui stat democratic. Eu mă uit la acei judecători care au sesizat CJUE şi au întrebat dacă este bună decizia 51 a CCR, prin care a scos SRI din anchetele penale. Mă întreb: acei oameni n-au citit o carte la viaţa lor despre sistemele totalitare în care serviciile de informaţii făceau şi desfăceau tot şi distrugeau vieţi? Deci nu au ce să caute serviciile de informaţii în cercetarea penală şi este o decizie absolut necesară”. (B.T.I.)

Inpollitics

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.