Reteaua Corect

Forumul Judecătorilor: Instanțele au devenit FOCARE de coronavirus

Scris de newsreporter in 04 august 2020 la 11:17, in Social. 528 vizualizari Intra in discutie Taguricoronavirus, focar, forumul judecatorilor, instante shortlinkhttp://crct.ro/nwtc

E revoltă a jujecătorilor din România. Forumul Judecătorilor din România acuză că instanţele de judecată au devenit focare de propagare a noului coronavirus. Judecătorii solicită măsuri legislative urgente, relatează Știripesurse.ro.

"Sediile instanţelor de judecată au devenit deja focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, existând cazuri numeroase în foarte multe dintre instanţele mari din municipiile importante ale ţării. Acest fapt a determinat închiderea temporară a unor instanţe şi amânarea judecării unor dosare. (...) În consecinţă, Forumul Judecătorilor din România solicită din nou Parlamentului României, Guvernului României şi Ministerului Justiţiei luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin restrângerea fazei orale în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, dar şi prin digitalizarea justiţiei în România", se arată într-un comunicat transmis marţi de Forumul Judecătorilor din România, conform Agerpres.

Conform sursei citate, lipsa unui plan serios de reluare graduală a activităţii instanţelor după încetarea stării de urgenţă, care ar fi asigurat distanţarea fizică între participanţii la actul de justiţie şi protejarea sănătăţii publice, a permis răspândirea virusului.

"În atare condiţii, este absolut necesară digitalizarea extinsă a instanţelor de judecată, comunicarea actelor de procedură urmând a fi efectuată exclusiv pe cale electronică, dar şi adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferinţă, precum şi a restrângerii fazei orale în anumite pricini judiciare. În dosarele (...) în care părţile consimt ca soluţionarea să se facă fără citarea părţilor, pe baza înscrisurilor existente la dosar şi a probelor deja propuse, instanţa judecătorească ar aprecia cu privire necesitatea existenţei fazei orale", se menţionează în comunicat.

Asociaţia solicită Guvernului şi Parlamentului să aibă un rol activ şi să reglementeze rapid o soluţie care să permită judecata a sute de mii de cauze fără dezbateri orale, atât în prima instanţă, cât şi în căile de atac, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

"Nici litera şi nici spiritul art. 6 din Convenţie nu împiedică o persoană să renunţe în mod voluntar la garanţiile oferite de procesul echitabil, atât în mod expres, cât şi tacit. Renunţarea la dreptul de a participa la şedinţa de judecată trebuie să fie neechivocă, să fie însoţită de un minimum de garanţii procedurale corespunzătoare acestei renunţări şi să nu contravină unui interes de ordine publică. Pentru a considera că reclamantul a renunţat implicit, prin comportamentul său, la un drept conferit de art. 6, trebuie să fie stabilit că reclamantul putea să prevadă în mod rezonabil consecinţele comportamentului său", se precizează în comunicat.

Forumul Judecătorilor din România reaminteşte că a promovat deja un proiect de modificare şi completare a Codului de procedură civilă şi a unor legi conexe pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, accelerarea unor proceduri judiciare şi introducerea unor alternative flexibile, iar acum prezintă public şi un proiect de modificare şi completare a Codului de procedură penală.

"În condiţii de pandemie, contactul direct dintre oameni este supus unor restrângeri serioase, iar Codul de procedură penală nu oferă soluţii adecvate pentru rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil. Digitalizarea a rămas până în prezent o temă de dezbatere, neexistând, însă, un proiect suficient de amplu şi consistent pentru adoptarea unor soluţii legislative efective şi de impact care să corespundă principiilor care guvernează procesul penal şi să nu împieteze asupra exerciţiului drepturilor fundamentale ale omului. Actualele circumstanţe sanitare au readus în prim plan insuficienţa digitalizării sistemului judiciar şi problema cadrului legislativ inadecvat derulării procedurilor în faţa organelor judiciare prin utilizarea răspândită a mijloacelor de comunicare la distanţă", se mai arată în comunicat.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.