Reteaua Corect

'Fişa de evidenţă a deţinutului' Filip Iulius, dezvăluită de Cotidianul

Deşi mult prea tîrziu, numele lui Iulius Filip a intrat în galeria marilor disidenţi români, a celor care au avut curajul să se lupte cu „Sistemul” atunci cînd acesta ne strivea pe toţi, generînd în rîndul oamenilor o teamă înfricoşătoare. Iulius Filip, alături de Doina Cornea, reprezintă disidenţa pură, fără compromisuri, ca expresie a strigătului de libertate ce caracterizează fiinţa umană în forul său cel mai adînc, scrie Cotidianul.

Am trecut nepăsători pe lîngă acest om care, prin suferinţa sa, ne-a salvat pe toţi, ducînd în spate laşitatea multora dintre noi, frica de a spune „nu” în faţa tenebrelor spre care eram împinşi. Poate că mulţi dintre români au scuza că nu oricine este în stare să îndure chinurile puşcăriei fără vinovăţia de a fi comis vreo ilegalitate, căci nimic nu este mai cumplit decît să fii pedepsit pentru ceva ce nu ai comis, ci pentru singura vină că, în calitate de om liber, ai pus întrebări şi te-ai revoltat împotriva celor care, deţinînd puterea, au încercat să-ţi pună botniţă.

Numai cine a cunoscut din interior ce înseamnă recluziunea pentru această vină imaginară poate să-l înţeleagă cu adevărat pe un om ca Iulius Filip! Ceilalţi pot doar să-i fie recunoscători, să-i mîngîie sufletul chinuit cu o vorbă bună, să-i arate mereu că suferinţa lui, în numele nostru, nu a fost în zadar.

Iulius Filip este un astfel de om, devenit simbol al libertăţii noastre, deşi noi nu am fost în stare să-l invităm la vreo manifestare publică, aşa cum au făcut polonezii de la „Solidarność”, pentru a ne ridica în picioare în faţa lui!

Cu atît mai dureros este pentru un astfel de om să vadă cum torţionarii lui de atunci îl batjocoresc şi acum, acompaniaţi de nişte mameluci care nu ştiu pe ce lume trăiesc. Pentru cei care nu înţeleg nici astăzi prin ce a trecut Iulius Filip în închisoarea de la Aiud, „Cotidianul” prezintă în premieră „FIŞA DE EVIDENŢĂ A DEŢINUTULUI” Iulius Filip, arhivată la IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc):

Citiți continuarea pe Cotidianul.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.