Reteaua Corect

Sarbatoarea Sfantului Stefan, primul martir si diacon al Bisericii

Crestinii ortodocsi il praznuiesc, luni, in cea de-a treia zi de Craciun, pe Sfantul Stefan, primul martir si diacon al Bisericii. Nu mai putin de 400.000 de romani isi serbeaza astazi numele.

Sfantul Stefan Sfantul Stefan
Sursa imagine: crestin-ortodox.ro

Sfantul Stefan este unul dintre cei sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care au fost alesi sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase, cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Rolul lor in Biserica depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui, scrie Crestin Ortodox.

Numele Stefan este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Recent a aparut si forma feminina Stefanela.

 

1.

Peste 400.000 de romani isi serbeaza onomastica luni, de Sfantul Stefan

Publicat in 26 decembrie 2010 la 13:18

Ziua de luni, 27 decembrie, va fi prilej de sarbatoare pentru 400.000 de romani. Crestinii ortodocsi il praznuiesc in cea de-a treia zi de Craciun pe Sfantul Stefan.

2.

Buget de sarbatoare: Boboteaza se petrece cu 30.000 de lei la Calarasi - VIDEO

Publicat in 26 decembrie 2010 la 13:37

Bugetul pentru evenimentele prilejuite de sarbatoarea botezului lui Iisus Hristos nu putea fi ignorat de autoritatile din Calarasi nici in acest an. Alesii locali au stabilit din timp ce suma vor cheltui.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.