Reteaua Corect

Iranul permite accesul la cutiile negre în cazul avionului prăbușit la Teheran

Scris de newsreporter in 10 ianuarie 2020 la 14:07, in Eveniment. 304 vizualizari Intra in discutie Taguriancheta, avion, cutii negre, teheran shortlinkhttp://crct.ro/nvvP

Cutiile negre ale avionului Boeing 737 al companiei Ukrainian International Airlines prăbuşit miercuri dimineaţă în apropiere de Teheran vor fi ''deschise'' vineri, a anunţat agenţia oficială de presă iraniană IRNA, citată de Reuters.

Deocamdată nu au fost oferite informaţii despre cine va analiza datele înregistrate de cutiile negre.

Avionul Boeing 737 ce efectua zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines Internaţional s-a prăbuşit miercuri dimineaţa la câteva minute după ce a decolat din Teheran. Cele 176 de persoane aflate la bord, majoritatea dintre ele iranieni şi canadieni, şi-au pierdut viaţa.

Londra şi Ottawa afirmă că a avionul a fost fără îndoială doborât de o rachetă iraniană, probabil din eroare, iar imagini video dificil de autentificat circulă pe internet în sprijinul acestei teze.

Pe de altă parte, agenţia franceză pentru analizarea accidentelor aeriene BEA a declarat că va fi implicată în ancheta privind prăbuşirea avionului ucrainean în Iran.

''Am fost notificaţi în legătură cu eveniment de Iran şi am desemnat un reprezentant acreditat pentru ancheta privind siguranţa'', a explicat un purtător de cuvânt al BEA.

 

''Până în acest moment nu ne-a fost solicitată asistenţă suplimentară'', a adăugat el.

 

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian afirmase vineri dimineaţă că Parisul este pregătit să contribuie la ancheta în acest caz.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.